- Home
- Horoscop
- (30.08.2022, 06:00)
-
Anca Martin
Astrolog de zece ani, doctorand şi asistent universitar
HOROSCOP 30 august – Aceste zodii au promis mai mult decât au putut să livreze. Astăzi se confruntă cu consecinţele
Luna din Balanţă face azi o opoziţie la Jupiter retrograd din Berbec, astfel că zodiile Cardinale (Berbec, Rac, Balanţă, Capricorn) ar putea fi puse în situaţia de a lua o decizie dificilă.
Urmărește
15868 afișări
HOROSCOP 30 august – Berbec
În multe din situaţiile de astăzi este esenţial să existe o colaborare bună între tine şi partenerul de viaţă şi/ sau cei cu care lucrezi, dar s-ar putea ca acest lucru să nu se realizeze prea uşor. Fie orgoliul tău este prea mare pentru a lăsa de la tine în anumite situaţii, fie ţii prea mult la anumite obiective pentru a renunţa la ele în numele unui scop comun. Aşadar, discuţiile cu persoana iubită şi/ sau cu cei cu care desfăşori activităţi profesionale s-ar putea să meargă bine, dar doar până la un punct. Încearcă să laşi de la tine.
HOROSCOP 30 august – Taur
În plan profesional, s-ar putea ca atmosfera să fie destul de tensionată, în sensul în care există unele nemulţumiri mai vechi sau conflicte care nu au fost rezolvate şi care se interpun între tine şi unele din persoanele cu care lucrezi. În cazul altor nativi(e) ai(le) semnului, s-ar putea să fie vorba mai degrabă de o stare de spirit nu tocmai plăcută care îşi pune amprenta pe nivelul lor de energie şi, mai ales, pe capacitatea lor de a face faţă la stresul şi la efortul depuse la serviciu. Aşadar, caută să nu ceri prea multe de la tine azi.
HOROSCOP 30 august – Gemeni
Ziua de astăzi este una din acelea în care nu prea poţi să împaci binele comun cu cel personal. Îţi doreşti anumite lucruri care nu sunt compatibile cu unele planuri sau proiecte pe care le derulezi cu anumite persoane sau pe care urmează să le implementezi în colaborare cu nişte colaboratori. Aşadar, te afli astăzi în faţa unei dileme destul de greu de rezolvat, dar dacă eşti deschis(ă) la compromisuri, vei vedea că, până la urmă, micile sacrificii personale îţi vor aduce împliniri mai mari, chiar şi pentru propria persoană. Aşadar, caută să laşi de la tine unde se poate.
HOROSCOP 30 august – Rac
Se anunţă o zi plină la locul de muncă şi nu puţine vor fi ocaziile în care va trebui să te poziţionezi cu un pas în faţa celorlalţi, să le demonstrezi superiorilor că eşti pregătit(ă) şi nu laşi nimic la voia întâmplării. Pe de altă parte, s-ar putea să îţi rămână mai puţin timp, dar şi mai puţină energie, de investit în activităţile casnice sau în situaţiile de acasă care necesită atenţie şi implicare din partea ta. Aşadar, există riscul să îţi atragi unele critici din partea celor dragi, dar dacă le explici cum stau lucrurile, vor înţelege cu siguranţă.
HOROSCOP 30 august – Leu
Din câte se pare, s-ar putea naşte astăzi unele dezbateri destul de aprinse între tine şi unii interlocutori de la locul de muncă şi/ sau din viaţa personală. Ţineţi cu toţii destul de tare de principiile voastre, de unele idei de care nu păreţi prea dornici să vă despărţiţi doar pentru a se ajunge la o concluzie. Aşadar, provocarea astrelor pentru tine astăzi este aceea de a încerca să te lămureşti în ce privinţă poţi lăsa de la tine. În ceea ce priveşte alte aspecte, poţi rămâne stăpân(ă) pe poziţie, dar caută să fii, în acelaşi timp, ceva mai maleabil(ă).
HOROSCOP 30 august – Fecioară
Din punct de vedere financiar, a doua zi a săptămânii s-ar putea să te surprindă într-un impas care pare că nu depinde doar de tine. Nici apariţia sa nu ţi se datorează în totalitate, dar nici rezolvarea sa nu ţine doar de eforturi din partea ta. Aşadar, ceea ce trebuie tu să faci este să vezi care sunt alegerile pe care le-ai făcut de te-au adus în această situaţie. S-ar putea să fie nevoie să iei unele decizii nu tocmai uşoare pentru a rezolva acest impas, dar de la un punct încolo, unele lucruri nu mai depind doar de tine.
HOROSCOP 30 august – Balanţă
Dialogul cu partenerul de viaţă şi/ sau cu cei cu care lucrezi s-ar putea să nu meargă în nicio direcţie astăzi, iar acest lucru s-ar putea să datoreze faptului că orgoliile lor sunt prea puternice pentru a se ajunge cu succes la un compromis, la un punct de vedere comun. Sau poate că au viziuni la care ţin prea mult şi la care nu vor să renunţe de dragul binelui tuturor. Ar putea părea că eşti legat(ă) de mâini şi de picioare, că nu mai ai ce face pentru a îndrepta lucrurile, dar aminteşte-le cât de multe aţi realizat împreună.
HOROSCOP 30 august – Scorpion
Atmosfera de la serviciu este extrem de tensionată astăzi, poate pentru că nu te înţelegi tocmai bine cu cei din echipa de la serviciu sau din cauza faptului că există tot felul de presiuni, de sarcini urgente, care precipită lucrurile. Aşadar, s-ar putea să apară unele momente în care simţi să pierzi controlul, că nu reuşeşti să te menţii pe linia de plutire, dar dacă ai încredere în tine şi încerci să rămâi stăpân(ă) pe situaţie, vei ieşi cu bine la liman. Adună-ţi forţele, afişează o atitudine pozitivă şi vei vedea că niciuna din provocările zilei nu te va doborî.
HOROSCOP 30 august – Săgetător
Aceasta este una din acele zile în care trebuie să te concentrezi pe micile bucurii pe care ţi le aduce momentul, pe prezent mai degrabă decât pe viitor. În ultima vreme, au existat prea multe situaţii în care ai trăit în expectativa unei poziţii mai bune la serviciu, a unei situaţii financiare mai solide, dar ţi-ai dat seama că nu merită să sacrifici chiar toate lucrurile mărunte pentru obiective mari. Aşadar, bucură-te de ceea ce ai acum şi fii sigur(ă) că doar aşa vei putea să te bucuri cum se cuvine de ceea ce îţi va aduce ziua de mâine.
HOROSCOP 30 august – Capricorn
Se întâmplă astăzi tot felul de lucruri în plan familial, iar din acest motiv, s-ar putea să nu te prea poţi concentra pe ceea ce ai de făcut la locul de muncă. Sau poate că derulezi unele lucruri importante în gospodărie, iar din cauza lor, nu mai ai energia necesară pentru a da dovadă de un randament similar şi la serviciu. Oricum ar sta lucrurile, este clar că nu poţi performa la acelaşi nivel pe ambele planuri. Încearcă să te achiţi de îndatoririle principale în ambele domenii de viaţă şi să nu laşi garda jos în privinţa lucrurilor mai importante.
HOROSCOP 30 august – Vărsător
S-ar putea să faci greu distincţia astăzi între asertivitate şi agresivitate, astfel că unele persoane din jurul tău ar putea crede despre tine că eşti condescedent(ă) sau că ai tendinţa de a te impune într-un mod care îi îndepărtează pe ceilalţi de tine mai degrabă decât să îi apropie. Aşadar, trebuie să ai mare grijă cum gestionezi lucruri, mai ales dacă ai de purtat astăzi unele conversaţii importante. Este normal să ai unele limite clare, dar este extrem de important să ai grijă cum le comunici. În ca contrar, rişi să laşi o impresie care nu te favorizează aproape deloc.
HOROSCOP 30 august – Peşti
Bugetul tău s-ar putea să nu fie prea mare astăzi, astfel că trebuie să ai grijă la cheltuielile pe care le faci. În unele cazuri, s-ar putea ca acestea să nu poată fi evitate ori poate că azi vine momentul să vezi efectele unor decizii nu prea inspirate în plan financiar. Oricare ar fi situaţia, cert este că nu stai prea grozav cu banii. Pe de altă parte, este un moment bun în care să faci schimbări la modul în care îţi administrezi fondurile. Concentrează-te în această perioadă pe cheltuielile care sunt absolut necesare şi vei vedea diferenţa în curând.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce au găsit procurorii în casa soților Vladimir Ciorbă și Laura Vicol. Mascații au stat ore bune la inventariat
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:38
LIVE TEXT Trump sugerează o intervenţie militară a SUA şi preluarea controlului asupra Fâşiei Gaza. Donald Trump spune că SUA va „prelua” şi va „deţine” Fâşia Gaza. Preşedintele SUA a sugerat ca locuitorii din Fâşie să se mute într-o nouă locaţie oferită de una sau mai multe naţiuni din Orientul Mijlociu
-
astăzi, 08:36
Analiză: Preţurile chiriilor au crescut cu 7% în ultimul an în principalele oraşe din ţară