HOROSCOP Duminică, 14 august. O zi imprevizibilă, cu răsturnări de situaţie. Jumătate de zodiac experimentează surprize

La final de săptămână, Soarele din Leu aderă la o opoziţie cu Saturn retrograd din Vărsător, iar Marte din Taur face un trigon armonios la Pluto retrograd din Capricorn, astfel că atât zodiile de Pământ (Taur, Fecioară, Capricorn), cât şi cele Fixe (Taur, Leu, Scorpion, Vărsător) au parte de o duminică antrenantă, care nu le lasă să se plictisească. Taurii, însă, şi celalalte semne Fixe ar putea fi însă puse şi în unele situaţii dificile.

Urmărește
18597 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP Duminică, 14 august. O zi imprevizibilă, cu răsturnări de situaţie. Jumătate de zodiac experimentează surprize

HOROSCOP Duminică, 14 august. O zi imprevizibilă, cu răsturnări de situaţie. Jumătate de zodiac experimentează surprize

HOROSCOP 14 AUGUST - Berbec

S-ar putea să îţi fie dificil astăzi să te împarţi între momentele cu partenerul de viaţă şi/ sau cu copiii şi angajamentele pe care ţi le-ai luat faţă de prieteni. Cele din urmă s-ar putea să nu te anime la fel de mult ca cele dintâi, ceea ce face şi mai grea provocarea de a face faţă tuturor acestor aşteptări. Pe de altă parte, apar veşti cu privire la o oportunitate financiară destul de bănoasă.

HOROSCOP 14 AUGUST - Taur

Este posibil să le fi promis astăzi celor dragi că petreci mai mult timp în compania lor, dar s-ar putea să apară unele urgenţe la serviciu, iar din acest motiv, există riscul să te alegi cu unele reproşuri din partea familiei. Această situaţie nu pare totuşi să aibă prea multe efecte negative asupra stării tale de spirit. Eşti conştient(ă) că încerci să faci tot ceea ce se poate pentru a te ridica la aşteptările tuturor.

HOROSCOP 14 AUGUST - Gemeni

Încerci să acorzi multă atenţie astăzi interlocutorilor, să creezi un spaţiu propice pentru a comunica deschis cu ei, dar există unele principii de la care nu faci rabat, unele viziuni pe care nu ai vrea să le sacrifici de dragul altora. Aşadar, este important să le comunici şi celorlalţi limitele tale. Acest lucru te va ajuta să îţi păstrezi buna dispoziţie, să nu regreţi unele lucruri mai devreme sau mai târziu. Fii sincer(ă) cu tine.

HOROSCOP 14 AUGUST - Rac

Din punct de vedere financiar, s-ar putea să nu fii într-o perioadă prea grozavă. Ţi-ai setat un anume buget peste acest final de săptămână, dar s-ar putea ca angajamentele pe care ţi le-ai luat să fi pus mai multă presiune asupra lui decât ţi-ai dorit. Aşadar, există riscul să nu îţi poţi permite în mod confortabil anumite cheltuieli. Pe de altă parte, acest lucru nu te împiedică să te bucuri de planurile avute cu partenerul.

HOROSCOP 14 AUGUST - Leu

Există riscul să se nască azi unele tensiuni între tine şi partenerul de viaţă. Ceva din felul în care te comporţi şi te exprimi nu coincide cu energia celuilalt şi din acest motiv, s-ar putea să pui la îndoială, cel puţin temporar, nivelul vostru de compatibilitate. Pe de altă parte, dacă lucrezi astăzi sau apar urgenţe la serviciu, s-ar putea să dai dovadă de un randament care te surprinde şi pe tine pentru această zi.

HOROSCOP 14 AUGUST - Fecioară

Săptămâna care tocmai s-a încheiat pare a fi fost una destul de obositoare mental pentru tine, astfel că ai nevoie astăzi să te deconectezi de la problemele întâmpinate la serviciu, dar şi în celelalte domenii de viaţă. Ţi-ar prinde bine, de exemplu, o mică evadare din cotidian alături de partenerul de viaţă şi/ sau de cei mici, mai ales dacă nu ai programat un concediu propriu-zis în această vară. Altfel, nu îţi vei reveni complet.

HOROSCOP 14 AUGUST - Balanţă

S-ar putea să îţi fie destul de dificil astăzi să te împarţi între angajamentele faţă de prieteni şi cele faţă de persoana iubită, motiv pentru care s-ar putea să nu poţi da tot ceea ce ai mai bun pe ambele planuri. Aşadar, trebuie să ai mare grijă cum gestionezi lucrurile, astfel încât să nu îţi atragi reproşuri. În familie, însă, lucrurile merg bine, cu toate că aţi avut parte recent de unele tensiuni cam mari.

HOROSCOP 14 AUGUST - Scorpion

Din cauza stresului de la locul de muncă, pe care îl resimţi încă destul de puternic, s-ar putea să nu te poţi implica atât de mult pe cât cei dragi şi-ar dori în activităţile pe care le-aţi programat astăzi împreună. Pe de altă parte, comunici bine cu ei, astfel că nu ar trebui să îţi fie prea greu să le explici motivul pentru care s-ar putea să existe unele momente în care eşti absent(ă) uneori.

HOROSCOP 14 AUGUST - Săgetător

Încerci să înţelegi puncte de vedere cu care nu eşti tocmai de acord, dar felul în care te exprimi s-ar putea să lase altă părere, să le creeze celorlalţi senzaţia că nu le arăţi adevărata faţă a ta. Din acest motiv, există posibilitatea să-ţi atragi unele antipatii. Pe de altă parte, vin veşti bune din planul financiar, unde s-ar putea să te intersectezi cu unele oportunităţi de suplimentare a salariului demne de luat în seamă.

HOROSCOP 14 AUGUST - Capricorn

Din punct de vedere financiar, nu se întrevede o zi prea grozavă pentru tine. Poate că ai cheltuit zilele trecute mai mult decât ar fi fost cazul sau poate că ai început weekend-ul cu un buget care nu ţi-a ajuns până astăzi. Aşadar, s-ar putea să fie nevoie de unele compromisuri, de unele limitări autoimpuse. Pe de altă parte, eşti într-o dispoziţie bună, la care pare să fi contribuit şi partenerul de viaţă şi copiii.

HOROSCOP 14 AUGUST - Vărsător

Tu şi partenerul de viaţă nu păreţi a fi pe aceeaşi lungime de undă astăzi. Cel drag s-ar putea să aibă nevoie de mai multă afecţiune şi/ sau atenţie decât eşti tu capabil(ă) să oferi astăzi, iar din acest motiv, combinat cu alte nemulţumiri, s-ar putea ajunge la tensiuni destul de mari. Lucrurile s-ar putea să revină la normal în a doua parte a zilei, dar evită subiectele de discuţie care pot inflama spiritele iar.

HOROSCOP 14 AUGUST - Peşti

Oboseala pare să îşi fi spus cuvântul şi în ceea ce te priveşte, astfel că ar trebui să te numeri şi tu printre persoane care trebuie să-şi facă astăzi timp pentru activităţi care le umplu bateriile, fie că este vorba de odihnă activă, prin sport, sau de alte modalităţi de reîncărcare cu energie. De exemplu, te-ar putea ajuta dacă te-ai întâlni cu prietenii. Momentele cu ei pot fi o gură de aer proaspăt pentru tine.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici