HOROSCOP Luni, 22 august – Zodiile dezamorsează azi situaţii tensionate. Două din ele le transformă în oportunităţi

La început de săptămână, Mercur din Fecioară aderă la un trigon armonios cu Pluto retrograd din Capricorn, astfel că zodiile de Pământ (Taur, Fecioară, Capricorn) fac faţă cu brio provocărilor de comunicare. Reuşesc să evite conflicte care le-ar fi putut aduce deservicii.

Urmărește
16847 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP Luni, 22 august – Zodiile dezamorsează azi situaţii tensionate. Două din ele le transformă în oportunităţi

Sursa Foto - NASA

HOROSCOP Luni, 22 august – Berbec
Te numeri astăzi printre norocoşii(oasele) care vor avea parte de o zi extrem de productivă la locul de muncă, fără ca în aparenţă să depui mai multe eforturi decât de obicei. Aşadar, nu vei întâmpina greutăţi în a-ţi respecta agenda de activităţi setată pentru astăzi, ba chiar s-ar putea să faci unele progrese şi în privinţa sarcinilor de care ai fi vrut să te ocupi mâine. Este drept că stresul se joacă uneori cu nervii tăi, iar aşteptările superiorilor sunt mari, dar din câte se pare, aceste lucruri nu te intimidează şi reuşeşti să faci progrese la care nu sperai.

HOROSCOP Luni, 22 august – Taur
Dacă lucrezi într-un domeniu artistic sau te confrunţi astăzi cu sarcini care necesită creativitate din partea ta, concentrează-ţi forţele pe acele activităţi şi aspecte ale unor treburi profesionale care îţi creează plăcere, care te provoacă să vezi anumite lucruri dintr-o perspectivă nouă. În raport cu partenerul de viaţă şi/ sau cei mici, ajută, de asemenea, să investeşti timp şi energie în pasiunile comune, în acele puncte comune unde se intersectează preocupările voastre. Aşadar, dacă faci un efort să vezi partea bună a lucrurilor, vei vedea că se schimbă cu totul vibraţia zilei, că reuşeşti să finalizezi sarcini aparent de nerezolvat.

HOROSCOP Luni, 22 august – Gemeni
În cazul în care ai traversat recent o perioadă tensionată în familie, lucrurile vor reveni pe făgaşul normal începând de astăzi. Pe de altă parte, trebuie să ai grijă să nu forţezi anumite limite; caută să nu deschizi subiecte care pun în evidenţă diferenţele între voi, ci concentrează-te pe acele lucruri pe care le aveţi în comun. În cazul altor nativi(e), această zi aduce rezolvarea unor probleme gospodăreşti care persistau de multă vreme. La soluţionarea lor contribuie decisiv eforturile comune pe care le depui cu cei dragi, astfel că este important să fiţi alături unul de celălalt în asemenea momente.

HOROSCOP Luni, 22 august – Rac
Per ansamblu, se poate spune că interacţionezi bine cu cei din jurul tău. Acest lucru se datorează mai ales faptului că ştii ce, cum şi când să te exprimi pentru a fi ascultat(ă) aşa cum trebuie de cei din jur. Diferenţele de personalitate şi/ sau de viziune se fac şi ele observate în anumite momente, dar acest lucru nu te împiedică să ajungi la un compromis cu interlocutorii, fie că vorbim de cei de la locul de muncă ori de acasă. Dacă ai programate azi negocieri sau întâlniri de afaceri, fii sigur(ă) de faptul că deznodământul va fi cel dorit.

HOROSCOP Luni, 22 august – Leu

Din câte se pare, te numeri astăzi printre nativii(ele) care se intersectează cu unele oportunităţi financiare demne de luat în seamă. În cazul tău, s-ar putea să fie vorba de unele activităţi derulate după programul de la muncă, fie în domeniul tău principal de activitate, fie într-un sector cu care cochetezi doar din când în când. E drept că s-ar putea să fii nevoit(ă) să sacrifici din timpul tău liber sau poate că trebuie să faci anumite eforturi pentru a le duce la bun sfârşit, dar cert este că, la finalul zilei, îţi prind bine nişte fonduri suplimentare la buget.

HOROSCOP Luni, 22 august – Fecioară
Eşti într-o stare bună de spirit astăzi, iar acest lucru se vede mai ales din faptul că atragi involuntar atenţia asupra ta. Este drept că nu totul merge aşa cum ţi-ai fi dorit pe anumite planuri, dar încerci să vezi partea bună a lucrurilor, să te concentrezi pe acele activităţi care îţi dau satisfacţia pe care o meriţi. În cazul în care eşti single, dar îţi place cineva, s-ar putea să te obosească puţin tatonarea din ultima vreme. Are şi această perioadă farmecul ei, astfel că încearcă să te bucuri de ea. În felul acesta, vă cunoaşteţi unul altuia limitele.

HOROSCOP Luni, 22 august – Balanţă
Starea ta de spirit ar putea fluctua destul de mult astăzi, astfel că este nevoie să te concentrezi pe partea bună a lucrurilor, pe aspectele care merg bine în peisajul de astăzi. În cazul în care ai trecut recent printr-un impas alături de cineva din familie, lucrurile încep să se redreseze între voi, dar nu este tocmai indicat să redeschizi acele subiecte dureroase care v-au adus într-un moment de cumpănă. Încearcă să te concentrezi pe consolidarea aspectelor care funcţionează între voi şi să dezvolţi o altă atitudine, mai sănătoasăm în privinţa celor care au produs tensiuni până în momentul prezent.

HOROSCOP Luni, 22 august – Scorpion
Eşti pe aceeaşi lungime de undă astăzi cu prietenii, dar şi cu persoanele cu care colaborezi. Aveţi aceleaşi idei cu privire la anumite chestiuni de principiu sau iniţiative pe care le derulaţi împreună. În alte cazuri, însă, este posibil să ai şi alte lucruri de spus, care nu sunt tocmai în asentimentul ideilor exprimate de ceilalţi, dar să-ţi fie teamă să vorbeşti liber. S-ar putea să te surprindă totuşi pozitiv faptul că sunt receptivi la alte păreri şi viziuni. În fond, s-ar putea să ajute faptul că pui anumite lucruri într-o perspectivă nouă, în sensul că se evită unele riscuri.

HOROSCOP Luni, 22 august – Săgetător
Din punct de vedere financiar, se preconizează şi pentru tine o zi norocoasă. S-ar putea să apară oportunitatea de a intra într-un proiect suplimentar la serviciu, care promite să aducă un plus semnificat la salariu. În alte cazuri, s-ar putea să fie vorba de o iniţiativă a unuia dintre superiori la care eşti invitat(ă) să te alături. Oricare ar fi situaţia, cert este că te numeri printre nativii(ele) care se intersectează astăzi cu oportunitatea de a realiza profituri pe lângă veniturile obişnuite. Încearcă să îţi faci puţinî ordine în program pentru a le face loc în agenda ta de astăzi.

HOROSCOP Luni, 22 august – Capricorn
Eşti într-o dispoziţie foarte bună, iar acest lucru se datorează faptului că ai încredere în viziunea ta asupra anumitor lucruri care se întâmplă acum în viaţa ta. Nu este exclus chiar să apară indicii legate de faptul că ai făcut judecata corectă în trecut, când te-ai baza din nou pe felul în care percepi tu lucrurile. Aşadar, istoria ţi-a demonstrat că merită să crezi în tine şi că ai o perspectivă realistă asupra vieţii. Aşadar, astrele se ocupă astăzi să te recompenseze pentru eforturile din trecut şi să îţi ofere revelaţiile mult aşteptate în legătură cu situaţii complicate de viaţă.

HOROSCOP Luni, 22 august – Vărsător
Starea ta de spirit ar putea oscila destul de mult astăzi. În principiu, dispoziţia ta ar putea fi destul de bună, dar s-ar putea să te laşi prea uşor influenţat(ă) de energiile cu care intri în contact, de mediile şi persoanele pe care le frecventezi. Aşadar, este important să faci un exerciţiu de voinţă şi să te asiguri că priveşti partea bună a lucrurilor. Ceea ce nu merge bine acum fie nu mai poate fi schimbat, fie nu ţine de tine. Prin urmare, nu ai niciun motiv să te simţi vinovat(ă) sau să crezi că nu ai depus eforturi suficiente.

HOROSCOP Luni, 22 august – Peşti
Te înţelegi bine azi cu cei cu care intri în contact, iar dacă apar la suprafaţă diferenţe de viziune, le faci cu uşurinţă faţă şi nu depui eforturi mari pentru a ajunge la un compromis. Ajută faptul că, cel puţin în raport cu partenerul de viaţă şi/ sau cei cu care colaborezi, există planuri de viitor care vă animă în aceeaşi direcţie ori obiective pe care le puteţi atinge doar împreună. Aşadar, multe din realizările şi progresele de astăzi depind de capacitatea ta de a interacţiona eficient cu ceilalţi, de a găsi o cale de mijloc în momentele de cumpănă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici