NEWS ALERT Nicușor Dan a sesizat CCR pe legea care a creat tensiuni între PSD și ministrul Mediului

Nicușor Dan a semnat sesizarea către Curtea Constituțională privind legea care modifică regimul ariilor naturale protejate și evaluarea impactului asupra mediului.
NEWS ALERT Nicușor Dan a sesizat CCR pe legea care a creat tensiuni între PSD și ministrul Mediului
JUSTIȚIE De ce ar putea fi greu de adus manelistul Dani Mocanu din Italia. Ce spunea, în trecut, Predoiu despre extrădările din această țară
Social

18:50 JUSTIȚIE De ce ar putea fi greu de adus manelistul Dani Mocanu din Italia. Ce spunea, în trecut, Predoiu despre extrădările din această țară

Manelistul Dani Mocanu și fratele său au fost localizați și reținuți în Italia, în zona Napoli, în baza mandatelor europene de arestare emise după condamnările definitive pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Procedurile de predare către România sunt acum în mâna magistraților italieni, iar experiențele anterioare ale statului român cu instanțele din peninsulă arată că drumul de la reținere până la extrădare poate fi mult mai complicat decât pare.
Daniel Băluță spune că problemele majore ale orașului nu se pot rezolva peste noapte: „Avem gazele, avem apa, vedem că tot orașul este brăzdat de șantiere mici”
Politic

19:54 Daniel Băluță spune că problemele majore ale orașului nu se pot rezolva peste noapte: „Avem gazele, avem apa, vedem că tot orașul este brăzdat de șantiere mici”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Daniel Băluță, a declarat luni, la B1 TV, că problemele majore ale Bucureștiului, de la termoficare la infrastructură, nu pot fi rezolvate peste noapte, dar promite că proiecte precum Prelungirea Ghencea pot fi finalizate în următorii doi ani.
DECLARAȚII Diana Buzoianu critică dur intervenţia CSM împotriva Oanei Gheorghiu: Câte plângeri ați făcut când corupții țării sau violatorii de minori scăpau de justiție?
Politic

19:31 DECLARAȚII Diana Buzoianu critică dur intervenţia CSM împotriva Oanei Gheorghiu: Câte plângeri ați făcut când corupții țării sau violatorii de minori scăpau de justiție?

Ministrul mediului, Diana Buzoianu, a reacţionat cu fermitate după ce Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a cerut anchetarea vicepremierului Oana Gheorghiu pentru declarațiile acesteia despre pensiile speciale.
Titlurile Zilei
Social

21:44 SOCIAL Un bărbat din Galați a fost împușcat în zona picioarelor, după ce s-a repezit la polițiști cu cuțitul. Motivul furiei sale

Un bărbat recalcitrant din Galați a fost împușcat de polițiști în zona picioarelor. Polițiștii au recurs la acest drept în încercarea de a-l calma pe bărbat.
Un bărbat din Galați a fost împușcat în zona picioarelor, după ce s-a repezit la polițiști cu cuțitul. Motivul furiei sale

21:41 EXTERNE UE propune înființarea unei noi agenții pentru combaterea dezinformării rusești

Uniunea Europeană propune înființarea unei noi agenții pentru a combate dezinformările venite din partea Rusiei.
UE propune înființarea unei noi agenții pentru combaterea dezinformării rusești

21:34 EXTERNE Tensiuni între Bruxelles și Parlamentul European pe bugetul 2028–2034: Comisia propune ca statele membre să vină cu investiții de 10% din planurile naționale de agricultură

Comisia Europeană a propus ajustări la propunerea sa de buget pentru perioada 2028-2034, cu un obiectiv de cheltuieli „rural” în sectorul agricol, printre alte modificări.
Tensiuni între Bruxelles și Parlamentul European pe bugetul 2028–2034: Comisia propune ca statele membre să vină cu investiții de 10% din planurile naționale de agricultură
Social

21:31 SOCIAL Marian Godină despre staff-ul de la Cotroceni: papagali penibili, neghiobi și oportuniști

Polițiștul Marian Godină a avut un schimb de replici cu reprezentanții Palatului Cotroceni. El a relatat incidentul plecat de la o invitație la Recepția Oficială de la Cotroceni, cu ocazia zilei de 1 Decembrie. Papagali penibili, neghiobi și oportuniști, a fost concluzia polițistului influencer.
Marian Godină despre staff-ul de la Cotroceni: papagali penibili, neghiobi și oportuniști
Social

21:21 SOCIAL Un șofer implicat într-un accident din Capitală, reținut pentru că a refuzat să sufle în etilotest

Un bărbat de 47 de ani, implicat într-o tamponare în Capitală a fost reținut pentru 24 de ore pentru că a refuzat să sufle în aparatul etilotest. Bărbatul mirosea a alcool.
Un șofer implicat într-un accident din Capitală, reținut pentru că a refuzat să sufle în etilotest
Social

21:03 EVENIMENT Un copil și un părinte din Iași, blocați într-un apartament. Părintele a rămas închis pe balcon, iar copilul se afla singur în locuință

Pompierii au fost nevoiți să intervină pentru a salva un copil și un adult blocați într-un bloc din Pașcani. Copilul era în casă în timp ce adultul se afla pe balcon. Pompierii au folosit autoplatforma.
Un copil și un părinte din Iași, blocați într-un apartament. Părintele a rămas închis pe balcon, iar copilul se afla singur în locuință
Politic

20:59 DECLARAȚII Daniel Băluță: Bucureștiul are zone care arată ca după bombardamente. Trebuie proiecte reale de regenerare urbană

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Daniel Băluță, a declarat luni, la B1 TV, că una dintre urgențele Bucureștiului este reabilitarea zonelor abandonate și transformarea acestora în spații utile comunității, printr-un plan coerent de regenerare urbană.
Daniel Băluță: Bucureștiul are zone care arată ca după bombardamente. Trebuie proiecte reale de regenerare urbană
Politic

20:47 POLITIC Anca Alexandrescu susține că ar fi urmărită de când și-a anunțat candidatura la PMB: „Mi-a amenințat vecinii că îi împușcă”

Anca Alexandrescu a declarat că este urmărită de o mașină misterioasă de când și-a anunțat intenția de a candida la Primăria Capitalei. Aceasta susține că un bărbat i-ar fi amenințat pe vecinii săi că-i împușcă. 
Anca Alexandrescu susține că ar fi urmărită de când și-a anunțat candidatura la PMB: „Mi-a amenințat vecinii că îi împușcă”
Social

20:45 SOCIAL Lucrările la autostrada A0 provoacă restricții de trafic timp de două nopți pe DN 1A

Lucrările la autostrada A0 provoacă restricții de trafic timp de două nopți pe DN 1A. În zonă se vor monta elementele unui pasaj al autostrăzii.
Lucrările la autostrada A0 provoacă restricții de trafic timp de două nopți pe DN 1A
Politic

20:44 DECLARAȚII Buzoianu anunță că se ia în calcul extinderea RetuRO în mediul rural: Trebuie să dăm aceleași oportunități și oamenilor din rural să recicleze în aceleași condiții”

Diana Buzoianu, ministra Mediului, a declarat luni, Prima News, că se ia în calcul extinderea RetuRO în mediul rural, pentru a da „aceleași oportunități și oamenilor din rural să recicleze în aceleași condiții, așa cum se reciclează și în orașele mari din România”.
Buzoianu anunță că se ia în calcul extinderea RetuRO în mediul rural: Trebuie să dăm aceleași oportunități și oamenilor din rural să recicleze în aceleași condiții”
Economic

20:33 POLITIC Bolojan a anunțat că guvernul va atrage 2,5 miliarde de euro, fonduri PNRR. Banii, utilizați pentru modernizarea spitalelor și scolilor

Premierul Ilie Bolojan a anunțat că România va atrage suma de 2,5 miliarde de euro nerambursabili. Este vorba despre fonduri PNRR care vor fi utilizate lucrări de modernizare la infrastructură mare, în spitale și în școli.
Bolojan a anunțat că guvernul va atrage 2,5 miliarde de euro, fonduri PNRR. Banii, utilizați pentru modernizarea spitalelor și scolilor
Politic

20:24 Raluca Turcan, despre plângerea magistraților împotriva Oanei Gheorghiu: E grav faptul că CSM a ajuns să vorbească la unison cu PSD

Deputata PNL, Raluca Turcan, acuză că plângerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) împotriva vicepremierului Oana Gheorghiu ar fi „o acțiune de intimidare în afara rolului constituțional al CMS. Ea a precizat că magistrații „ar trebui să se preocupe de responsabilitatea reală”.
Raluca Turcan, despre plângerea magistraților împotriva Oanei Gheorghiu: E grav faptul că CSM a ajuns să vorbească la unison cu PSD
Politic

20:13 DECLARAȚII Câți bani vor fi economisiți prin reorganizarea Romsilva? Răspunsul Dianei Buzoianu

Ministra Mediului, Diana Buzoianu, a fost întrebată, luni seara, la Prima News, câți bani vor fi economisiți în urma reorganizării Romsilva în anul 2025.
Câți bani vor fi economisiți prin reorganizarea Romsilva? Răspunsul Dianei Buzoianu
Politic

20:08 DECLARAȚII Daniel Băluță promite investiții masive în Capitală: „Am demonstrat că fac ceea ce spun”

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Daniel Băluță, a declarat luni, la B1 TV, că experiența sa de zece ani ca primar al Sectorului 4 îl recomandă pentru a extinde modelul de dezvoltare la nivelul întregului București.
Daniel Băluță promite investiții masive în Capitală: „Am demonstrat că fac ceea ce spun”

19:54 EXTERNE 13 persoane, în spital, după un accident feroviar din Slovacia. Premierul Fico a refuzat cererea de demisie a ministrului Transporturilor

Ministerul Sănătății din Slovacia a anunțat luni, că în urma accidentului feroviar petrecut duminică, 13 pasageri rămân încă internați în spital.
13 persoane, în spital, după un accident feroviar din Slovacia. Premierul Fico a refuzat cererea de demisie a ministrului Transporturilor
Politic

19:51 DECLARAȚII Diana Buzoianu, despre banii alocați pentru gardurile electrice pentru urși: Vorbim de niște măsuri care pot salva viețile oamenilor 

Diana Buzoianu, ministra Mediului, a anunțat luni seara, la Prima News, că va fi alocat, până la sfârșitul acestui an, un pachet de 30 de milioane de lei pentru gardurile electrice pentru urși. „Vorbim de niște măsuri care poate să salveze viețile oamenilor și atunci am zis că este esențial, chiar și în acest context dificil, bugetar, să avem 30 de milioane de lei alocați”, a spus Buzoianu.
Diana Buzoianu, despre banii alocați pentru gardurile electrice pentru urși: Vorbim de niște măsuri care pot salva viețile oamenilor 
Politic

19:44 DECLARAȚII Băluţă: Oraşul de 15 minute trebuie să devină realitate / Aeroportul din sudul Capitalei este un must

Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Daniel Băluţă, a declarat luni, la B1 TV, că dezvoltarea Bucureştiului trebuie să urmeze modelul „City in City”, conceptul de „oraş de 15 minute”, pentru a reduce traficul şi pentru a echilibra zonele de nord şi sud.
Băluţă: Oraşul de 15 minute trebuie să devină realitate / Aeroportul din sudul Capitalei este un must
Justiţie

19:24 JUSTIȚIE Preşedinţii Judecătoriilor din România: în democraţie, o putere în stat nu cere socoteală altei puteri, prin manipulare şi conduite subversive

Preşedinţii judecătoriilor din România anunță că se alătură preşedinţilor curţilor de apel şi preşedinţilor tribunalelor din România şi „își exprimă public sprijinul față de Înalta Curte de Casație și Justiție și față de președintele acesteia, doamna judecător Lia Savonea, în contextul atacurilor și presiunilor, fără precedent, exercitate în spațiul public.”
Preşedinţii Judecătoriilor din România: în democraţie, o putere în stat nu cere socoteală altei puteri, prin manipulare şi conduite subversive
Politic

19:01 POLITIC Ciolacu își anunță revenirea pe TikTok: De vreo 6 –7 luni mă chinui să-mi aduc aminte parola, era și greu fiindcă sunt născut în 67

Fostul președinte al PSD, Marcel Ciolacu, își anunță revenirea pe TikTok. De vreo 6 –7 luni mă chinui să-mi aduc aminte parola, era și foarte greu fiindcă sunt născut în 67, a transmis Ciolacu.
Ciolacu își anunță revenirea pe TikTok: De vreo 6 –7 luni mă chinui să-mi aduc aminte parola, era și greu fiindcă sunt născut în 67

18:56 CULTURĂ ”D’ale Carnavalului”: Caragiale prinde viață la Opera Națională București

Comedie, satiră și muzică efervescentă, râsul devine artă la Opera Națională București.
”D’ale Carnavalului”: Caragiale prinde viață la Opera Națională București
Politic

18:50 POLITIC Câți bani a încasat Guvernul de pe urma CASS-ului pentru pensionari și mame? Firea acuză că „eșecul ridicol al taxei CASS pe scutec și baston”

În cadrul discursului său adresat la Congresul PSD, Gabriela Firea acuză că introducerea CASS pentru pensii și concediile de creștere a copilului reprezintă „un eșec ridicol al taxei”.
Câți bani a încasat Guvernul de pe urma CASS-ului pentru pensionari și mame? Firea acuză că „eșecul ridicol al taxei CASS pe scutec și baston”

18:43 EXTERNE Trump amenință că va da în judecată BBC pentru că discursul său a fost editat. Reacția postului britanic

Președintele SUA, Donald Trump, a amenințat BBC ca va acționa legal după ce postul a editat un discurs al său într-un documentar difuzat.
Trump amenință că va da în judecată BBC pentru că discursul său a fost editat. Reacția postului britanic

18:36 EXTERNE Rapperul Rod Wave nominalizat la Grammy, a fost arestat pentru posesie de droguri și arme în Atlanta

Artistul american Rod Wave a fost arestat în Atlanta chiar în ziua în care a primit prima sa nominalizare la premiile Grammy. Avocații săi susțin că muzicianul a fost „arestat ilegal” de către poliție.
Rapperul Rod Wave nominalizat la Grammy, a fost arestat pentru posesie de droguri și arme în Atlanta
Economic

18:34 RETAIL&FMCG Șeful unui mare lanț de supermarketuri din România spune că 2026 va fi un an greu: Românii sunt mai atenți la cheltuieli

Potrivit directorului general al Penny România, Daniel Gross, consumatorii români sunt în prezent mult mai atenți la cheltuieli și pun accent pe reduceri și promoții. Acesta estimează că anul 2026 va fi unul dificil, din cauza măsurilor economice ale Guvernului Bolojan. 
Șeful unui mare lanț de supermarketuri din România spune că 2026 va fi un an greu: Românii sunt mai atenți la cheltuieli
Politic

18:25 POLITIC Liderii Coaliției, chemați la Palatul Cotroceni. Două mari teme, incluse în agenda discuțiilor

Liderii Coaliției de guvernare au fost chemați la Palatul Cotroceni de președintele Nicușor Dan. Două mari teme sunt incluse în agenda discuțiilor. Întâlnirea va avea loc marți.
Liderii Coaliției, chemați la Palatul Cotroceni. Două mari teme, incluse în agenda discuțiilor
Politic

18:13 DECLARAȚII Traian Băsescu: Trump a făcut din Statele Unite un aliat nesigur

Fostul președinte Traian Băsescu a comentat retragerea unei părți din soldații americani staționați în România, susținând că „nu este o dramă” , dar avertizând că politicile lui Donald Trump transformă Statele Unite într-un „aliat nesigur”.
Traian Băsescu: Trump a făcut din Statele Unite un aliat nesigur
Politic

18:08 POLITIC Traian Băsescu despre alegerile PMB: Mă tem că dreapta a căzut în plasa PSD-ului

Fostul președinte și primar general, Traian Băsescu a afirmat că partidele de dreapta au greșit în a trimite doi candidați în cursa electorală pentru PMB și că și-au periclitat șansele la victorie.
Traian Băsescu despre alegerile PMB: Mă tem că dreapta a căzut în plasa PSD-ului
Economic

18:06 EXTERNE UE ia în considerare utilizarea activelor rusești sau împrumuturi pentru finanțarea Kievului

Uniunea Europeană va discuta, joi, două modalități principale de a strânge fonduri pentru sprijinirea financiară a Ucrainei: împrumuturi sau utilizarea activelor rusești înghețate.
UE ia în considerare utilizarea activelor rusești sau împrumuturi pentru finanțarea Kievului
Politic

18:05 DECLARAȚII Traian Băsescu despre corupția din Apărare: Mă tem că se vor pierde multe contracte și mulți bani

Fostul președinte Traian Băsescu trage un semnal de alarmă privind fenomenul corupției din zona industriei apărării, , acuzând existența unor grupuri de interese care încearcă să profite de demersurile statului român de înzestrare.
Traian Băsescu despre corupția din Apărare: Mă tem că se vor pierde multe contracte și mulți bani
Economic

18:02 ECONOMIC Afaceri explozive: Cine câștigă cei mai mulți bani de pe urma războaielor din afaceri cu armament

Cine sunt principalii jucători ai comerțului global cu arme, ce companii câștigă cei mai mulți bani și cine se află în spatele acestei industrii.
Afaceri explozive: Cine câștigă cei mai mulți bani de pe urma războaielor din afaceri cu armament
Politic

17:55 POLITIC Diana Buzoianu cere controale pe toate plajele din România după nereguli găsite la Năvodari

Ministra Mediului Diana Buzoianu a cerut contraole pe toate plajele din România, după ce a descoperit nereguli la Năvodari, unde au fost găsite construcții ilegale.
Diana Buzoianu cere controale pe toate plajele din România după nereguli găsite la Năvodari
Social

17:40 EXTERNE Trei adolescenți, arestați la Nantes pentru că au încercat să deseneze steagul Franței pe scările vopsite în culorile Pride

Trei adolescenți au fost arestați la Nantes, în Franța, pentru că au încercat să deseneze steagul francez pe scările monumentale vopsite în culorile Pride. Incidentul s-a produs în noaptea de duminică spre luni.
Trei adolescenți, arestați la Nantes pentru că au încercat să deseneze steagul Franței pe scările vopsite în culorile Pride
Sport

17:26 SPORT Ianis Hagi: Presiunea este o binecuvântare. Am trăit cu ea încă din copilărie

Internaționalul român Ianis Hagi a declarat luni, într-un interviu acordat Federației Române de Fotbal, că presiunea asociată numelui „Hagi” l-a însoțit încă din copilărie, însă o consideră un avantaj în carieră, nu un obstacol.
Ianis Hagi: Presiunea este o binecuvântare. Am trăit cu ea încă din copilărie
Social

17:22 SOCIAL Radarele pe trepied dau rezultate: Aproape 14.000 de șoferi prinși depășind viteza legală

Radarele pe trepied, care filmează traficul în mod continuu, au fost puse în funcțiune, la începutul acestui an, pentru a depista șoferii vitezomani. Cei care încalcă normele rutiere primesc amenda acasă, prin Poștă.
Radarele pe trepied dau rezultate: Aproape 14.000 de șoferi prinși depășind viteza legală
Social

17:19 SOCIAL Catedrala Națională, încă deschisă pentru vizitare. Ce slujbe mai au loc până la sfârșitul anului

Catedrala Națională rămâne deschisă pentru vizitare până vineri, 14 noiembrie, între 11:00 și 19:00, fără rând la intrare, anunță Patriarhia. Din 15 noiembrie, lăcașul se închide două săptămâni pentru lucrări interioare.
Catedrala Națională, încă deschisă pentru vizitare. Ce slujbe mai au loc până la sfârșitul anului
Politic

17:18 POLITIC Cătălin Drulă: Dacă aș fi primar, vrem să luăm metroul și să-l intregăm cu STB / Dacă nu ies eu primar, cred că nu veți circula până la aeroport în următorii opt ani

În cadrul unui interviu, Cătălin Drulă, candidatul USR pentru Primăria Capitalei, susține că Guvernul nu are fondurile necesare pentru a finaliza cât mai alert lucrările la extinderea metroului spre Aeroportul Otopeni. El spune și că proiectul ar putea dura mai mult de opt ani.
Cătălin Drulă: Dacă aș fi primar, vrem să luăm metroul și să-l intregăm cu STB / Dacă nu ies eu primar, cred că nu veți circula până la aeroport în următorii opt ani
Social

17:09 SOCIAL Atenționare MAE: Suedia prelungește controalele la frontierele interne de stat

Suedia a decis să prelungească până în mai 2026 controalele la frontierele de stat, anunță Ministerul român al Afacerilor Externe într-o atenționare de călătorie.
Atenționare MAE: Suedia prelungește controalele la frontierele interne de stat

16:54 EXTERNE Curtea Supremă a SUA refuză să redeschidă dosarul privind dreptul la căsătorie între persoane de același sex

Curtea Supremă a Statelor Unite a respins luni o cerere care ar fi putut duce la reexaminarea deciziei din 2015 de recunoaștere a căsătoriilor între persoanele de același sex. Hotărârea vine după ce militanții pentru drepturile LGBTQ au exprimat temeri că instanța ar putea revizui decizia având în vederea majoritatea conservatoare a completului.
Curtea Supremă a SUA refuză să redeschidă dosarul privind dreptul la căsătorie între persoane de același sex
Justiţie

16:53 NEWS ALERT Dani Mocanu și fratele său au fost prinși la Napoli, în Italia

Manelistul Dani Mocanu și fratele său au fost arestați luni, în localitatea Casola di Napoli, provincia Napoli, Italia. Cei doi au fost dați în urmărire generală, după ce polițiștii nu i-au găsit la domiciliu. Ambii au o pedeapsă cu executare.
Dani Mocanu și fratele său au fost prinși la Napoli, în Italia
Economic

16:47 ECONOMIC De ce scad și vor scădea dobânzile la titlurile de stat? Explicațiile ministrului de Finanțe

Țara noastră a început să se împrumute puțin mai ieftin, chiar dacă încă avem cele mai mari dobânzi pe care o țară le plătește. Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a explicat de ce există o scădere a dobânzilor titlurilor de stat Fidelis și Tezaur.
De ce scad și vor scădea dobânzile la titlurile de stat? Explicațiile ministrului de Finanțe

16:40 EXTERNE Cinci victime noi au fost descoperite după scufundarea unei bărci cu migranți în largul coastei Malaeziei

Echipele de salvare din Malaezia au recuperat luni cinci corpuri, după naufragiul unei ambarcațiuni care transporta migranți din Myanmar. Bilanțul tragediei a ajuns la 12 morți, în timp ce zeci de persoane sunt în continuare dispărute.
Cinci victime noi au fost descoperite după scufundarea unei bărci cu migranți în largul coastei Malaeziei
Economic

16:38 Au dat Franța și Regatul Unit pe România și Republica Moldova: traficul aerian din Estul Europei, evoluție spectaculoasă în 2025

Traficul aerian de pasageri în Uniunea Europeană a crescut cu 2,7% în septembrie față de aceeași lună a anului trecut, potrivit Asociației Europene a Aeroporturilor (ACI Europe).
Au dat Franța și Regatul Unit pe România și Republica Moldova: traficul aerian din Estul Europei, evoluție spectaculoasă în 2025
Economic

16:34 DECLARAȚII Suma imensă care i-ar fi fost oferită denunțătorului din dosarul „Mită la MApN”, Octavian Berceanu

Octavian Berceanu, denunţător în dosarul „Mită la MApN”, susţine că a colaborat cu procurorii pentru a expune o schemă prin care o structură externă urmărea să introducă în Europa muniţie de tip rusesc, revândută apoi către Ucraina. El afirmă că i s-au oferit 10 milioane de euro pentru implicare.
Suma imensă care i-ar fi fost oferită denunțătorului din dosarul „Mită la MApN”, Octavian Berceanu
Sport

16:28 SPORT Campionul en-titre la MotoGP, Jorge Martin, revine pentru ultimul Grand Prix al sezonului

Campionul mondial din 2024 la MotoGP, spaniolul Jorge Martin, accidentat în repetate rânduri în actualul sezon, intenționează să fie prezent în acest weekend la Grand Prix-ul Comunității Valencia, ultima etapă a sezonului. Participarea sa la cursă depinde însă de aprobarea medicilor.
Campionul en-titre la MotoGP, Jorge Martin, revine pentru ultimul Grand Prix al sezonului
Social

16:19 SOCIAL Suspectul crimei din Teleorman este în spital. Parchetul cere arestarea preventivă

Bărbatul de 42 de ani suspectat că și-a înjunghiat mortal sâmbătă soția este internat în spital după ce și-ar fi provocat singur mai multe răni. Procurorii au cerut arestarea preventivă a acestuia.
Suspectul crimei din Teleorman este în spital. Parchetul cere arestarea preventivă

16:18 EXTERNE Thailanda suspendă acordul de pace cu Cambodgia după explozia unei mine la graniță

Guvernul thailandez a suspendat implementarea acordului de pace cu Cambodgia, mediat de Statele Unite, după ce doi soldați thailandezi au fost răniți luni într-o explozie de mină în provincia Sisaket, la granița, relatează Al Jazeera.
Thailanda suspendă acordul de pace cu Cambodgia după explozia unei mine la graniță
Politic

16:11 POLITIC Surse: Reforma pensiilor magistraţilor ar putea fi împinsă până în 2040. Ce le-a spus Bolojan deputaților PNL

Ilie Bolojan le-ar fi transmis deputaților PNL că săptămâna viitoare este foarte probabil să fie convocat un plen reunit pentru a modifica o lege din pachetul doi, iar pentru pensiile magistraților soluția tot mai vehiculată este extinderea perioadei de tranziție până în 2040.
Surse: Reforma pensiilor magistraţilor ar putea fi împinsă până în 2040. Ce le-a spus Bolojan deputaților PNL

16:07 EXTERNE Pete Hegseth anunță că americanii au atacat două nave implicate în traficul de droguri. Șase oameni au murit

Secretarul de război al SUA, Pete Hegseth, a anunțat că americanii au atacat două nave implicate în traficul de droguri. Șase oameni au murit în timpul operațiunii care s-a desfășurat în Oceanul Pacific. În ultima perioadă, americanii au lansat mai multe atacuri împotriva unor nave despre care susțin că transportă droguri din America Latină în SUA.
Pete Hegseth anunță că americanii au atacat două nave implicate în traficul de droguri. Șase oameni au murit

16:04 EXTERNE Peste 16.000 de pacienți din Gaza așteaptă evacuarea pentru tratament medical în străinătate

Organizația Mondială a Sănătății avertizează că peste 16.000 de locuitori ai Fâșiei Gaza au nevoie urgentă de tratament medical în afara teritoriului, în contextul prăbușirii sistemului sanitar local și al blocadei care împiedică accesul ajutorului umanitar.
Peste 16.000 de pacienți din Gaza așteaptă evacuarea pentru tratament medical în străinătate
Economic

16:02 ECONOMIC Șerban: Ritmul trebuie accelerat pe șantierul secțiunii de autostradă A1 Margina-Holdea

Străpungerea galeriei de pe sensul Lugoj-Deva al autostrăzii A1 a fost realizată luni, a anunțat Ministrul Transporturilor, care atrage atenția constructorului că ritmul lucrărilor trebuie accelerat.
Șerban: Ritmul trebuie accelerat pe șantierul secțiunii de autostradă A1 Margina-Holdea
Sport

16:01 SPORT Echipa națională de rugby a României se menține pe locul 21 în clasamentul mondial

Echipa națională de rugby a României își consolidează poziția 21 în clasamentul mondial, după succesul de sâmbătă împotriva Canadei, scor 31-21, în primul meci din seria de trei partide programate la București în luna noiembrie.
Echipa națională de rugby a României se menține pe locul 21 în clasamentul mondial
Economic

15:58 RETAIL&FMCG Retailerii cu cele mai mari vânzări din Europa, în 2025

Top 15 companii cu cea mai rapidă creștere în sectorul retail din acest an, în cele cinci mari țări europene.
Retailerii cu cele mai mari vânzări din Europa, în 2025

15:43 EXTERNE Inspectori ai AIEA au vizitat mai multe centrale nucleare din Iran

Inspectori ai Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA) au efectuat săptămâna trecută vizite la mai multe instalații nucleare din Iran, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al Ministerului iranian de Externe, citat de Reuters.
Inspectori ai AIEA au vizitat mai multe centrale nucleare din Iran
Evenimente

15:39 SOCIAL Incident în Franța. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a atacat pe polițiști cu un cuțit

Un bărbat a fost împușcat după ce i-a atacat pe polițiști cu un cuțit. Incidentul s-a produs luni, într-un oraș din Franța. Agresorul a murit.
Incident în Franța. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a atacat pe polițiști cu un cuțit

15:35 EXTERNE Kremlinul anunță că se fac pregătiri pentru vizita lui Putin în India

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a anunțat luni că se fac pregătiri pentru vizita lui Vladimir Putin în India.
Kremlinul anunță că se fac pregătiri pentru vizita lui Putin în India
Social

15:18 EXTERNE Premierul palestinian Mohammad Mustafa s-a întâlnit la Ramallah cu o delegație a Consiliului Europei

Premierul Mohammad Mustafa a discutat luni, la Ramallah, cu o delegație a Consiliului Europei despre situația din Palestina, subliniind că prioritatea guvernului este consolidarea încetării focului în Fâșia Gaza și reluarea eforturilor de reconstrucție.
Premierul palestinian Mohammad Mustafa s-a întâlnit la Ramallah cu o delegație a Consiliului Europei
Social

15:00 ENTERTAINMENT Când și unde au loc cele mai spectaculoase Târguri de Crăciun din România

Descoperă târgurile de Crăciun din România 2025 - București, Sibiu, Cluj, Oradea, Timișoara, Iași, Craiova, pline de lumină, gust și tradiție.
Când și unde au loc cele mai spectaculoase Târguri de Crăciun din România

14:55 Breaking News Nicolas Sarkozy eliberat din închisoare după trei săptămâni. Decizie a Curții de Apel din Paris

Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy este liber, după ce Curtea de Apel din Paris a admis cererea sa de eliberare.
Nicolas Sarkozy eliberat din închisoare după trei săptămâni. Decizie a Curții de Apel din Paris
Economic

14:47 ECONOMIC Circulație feroviară deschisă pe Axa prioritară TEN-T 22, Coridorul Rin-Dunăre, ramura nordică

Se deschide circulaţia feroviară pe firul I modernizat al variantei de traseu nou-construite între Ilia și Mintia, parte a secțiunii Gurasada-Simeria, situată pe Axa prioritară TEN-T 22 (Coridorul Rin-Dunăre, ramura nordică) Nürnberg - Praga - Viena - Budapesta - Curtici - Simeria - Brașov - București - Constanța.
Circulație feroviară deschisă pe Axa prioritară TEN-T 22, Coridorul Rin-Dunăre, ramura nordică
Politic

14:43 DECLARAȚII Mesajul lui Grindeanu pentru Bolojan: Nu se poate

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, spune că nu este acceptabil ca premierul să refuze să vină în Parlament pentru informări. „Nu se poate să nu vii. Nu se prea poate. Nu se poate să nu vii”, a declarat Grindeanu, precizând că subiectul va fi discutat marți în ședința coaliției.
Mesajul lui Grindeanu pentru Bolojan: Nu se poate

14:39 EXTERNE Trump îi grațiază pe Rudy Giuliani și pe alți foști oficiali implicați în campania de anulare a alegerilor din 2020

Președintele american Donald Trump îi grațiază pe Rudy Giuliani și pe alți foști oficiali implicați în campania de anulare a alegerilor din 2020, a transmis un reprezentant al Departamentului de Justiție din SUA.
Trump îi grațiază pe Rudy Giuliani și pe alți foști oficiali implicați în campania de anulare a alegerilor din 2020
Social

14:38 SOCIAL Ofițer de poliție acuzat că a protejat un grup ce organiza ilegal jocuri de noroc într-un hotel din Argeș

Un ofițer de poliție este acuzat că a protejat un grup care organiza, într-un hotel din județul Argeș, jocuri de noroc fără autorizație, unde memrbii acestuia dădeau bani împrumut și cereau dobânzi.
Ofițer de poliție acuzat că a protejat un grup ce organiza ilegal jocuri de noroc într-un hotel din Argeș
Sport

14:37 De ce a demisionat Mirel Rădoi de la Universitatea Craiova. Explicațiile

Mihai Rotaru, finanțatorul Universității Craiova, a confirmat în cadrul unei conferințe de presă despărțirea de Mirel Rădoi, dezvăluind că tehnicianul a refuzat toate încercările clubului de a-l convinge să continue. Decizia antrenorului a fost motivată de epuizarea emoțională acumulată în ultimele luni.
De ce a demisionat Mirel Rădoi de la Universitatea Craiova. Explicațiile
Politic

14:37 POLITIC Primarul Constantin Toma, după întâlnirea cu Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu: „Nu avem timp de așteptat și de experimente”

Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a transmis luni, într-o postare pe Facebook, că a avut o întâlnire la Primărie cu Sorin Grindeanu, președintele PSD și al Camerei Deputaților, și cu Marcel Ciolacu, fost premier și fost lider al partidului, actual candidat la președinția Consiliului Județean Buzău.
Primarul Constantin Toma, după întâlnirea cu Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu: „Nu avem timp de așteptat și de experimente”
Social

14:28 SOCIAL Doctorul vedetă Cristian Andrei, acuzat că a agresat sexual paciente și că nu are atestat pentru psihoterapie

Deși este cunoscut ca psihotreapeut, „doctorul Cristian Andrei” se pare că nu are atestate legale necesare pentru activități în domeniul psihoterapiei și, în plus, este acuzat că a comis acte de natură sexuală asupra unor paciente.
Doctorul vedetă Cristian Andrei, acuzat că a agresat sexual paciente și că nu are atestat pentru psihoterapie
Sport

14:27 SPORT Oficial. Antrenorul Mirel Rădoi și-a dat demisia de la Universitatea Craiova. În locul său va fi numit un antrenor străin

Acționarul majoritar al clubului Universitatea Craiova, Mihai Rotaru, a anunțat, oficial, luni, într-o conferință de presă, despărțirea de Mirel Rădoi (44 de ani), care și-a prezentat demisia, imediat după eșecul cu UTA Arad (scor 1-2), în Superliga de fotbal.
Oficial. Antrenorul Mirel Rădoi și-a dat demisia de la Universitatea Craiova. În locul său va fi numit un antrenor străin
Politic

14:21 DECLARAȚII Ștefan Pălărie despre reforma pensiilor magistraților: Săptămâna aceasta eu mă aștept să îl depunem

Liderul senatorilor USR, Ștefan Pălărie, a declarat că, după ce CCR a publicat motivarea respingerii reformei pensiilor magistraților, nu mai există niciun impediment pentru depunerea unui nou proiect de lege. Acesta a subliniat importanța realizării reformei prin banii din PNRR.
Ștefan Pălărie despre reforma pensiilor magistraților: Săptămâna aceasta eu mă aștept să îl depunem
Social

14:13 SOCIAL Este România pregătită energetic să facă față iernii? / Ce spune Comandamentul Energetic de Iarnă

Comandamentul Energetic de Iarnă s-a întrunit la Parlament pentru a analiza cât este România de pregătită să facă față frigului iernii
Este România pregătită energetic să facă față iernii? / Ce spune Comandamentul Energetic de Iarnă
Social

14:08 METEO Am putea fi afectați de un val de nisip saharian. Fenomenul va avea loc în Europa în a doua parte a săptămânii

Un nou val de praf saharian este așteptat să ajungă în Europa în a doua parte a săptămânii, potrivit specialiștilor.
Am putea fi afectați de un val de nisip saharian. Fenomenul va avea loc în Europa în a doua parte a săptămânii
Social

14:08 SPORT Un nou scandal în Superligă: Jucătorii suspectați că au pariat împotriva echipei lor

Fotbalul românesc este zguduit de un scandal de proporții, conform unei investigații publicate de ProSport. Se pare că mai mulți fotbaliști din prima divizie ar fi fost parte dintr-o schemă infracțională de pariuri clandestine, unde s-ar fi pariat sume considerabile, de ordinul zecilor de mii de euro, împotriva propriilor formații, chiar în cursul acestui sezon.
Un nou scandal în Superligă: Jucătorii suspectați că au pariat împotriva echipei lor

13:50 EXTERNE Zelenski vrea să cumpere 25 de sisteme Patriot din SUA pentru a contracara atacurile rusești asupra infrastructurii energetice

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a anunțat luni că intenționează să comande 25 de sisteme de apărare antiaeriană Patriot din Statele Unite, cu scopul de a contracara atacurile aeriene rusești care afectează grav infrastructura energetică ucraineană, în pragul iernii, notează Associated Press.
Zelenski vrea să cumpere 25 de sisteme Patriot din SUA pentru a contracara atacurile rusești asupra infrastructurii energetice

13:50 LIFE Târgul de Crăciun din Sibiu se deschide vineri. Spectacol de colinde în deschidere

Târgul de Crăciun din Sibiu se deschide în 14 noiembrie și rămâne în centrul orașului până pe 4 ianuarie 2026. Atmosfera de basm este întreținută joi de un concert de colinde susținut de Ducu Bertzi, dar și de Radu Nechifor și DreamCatchers Band (DCB).
Târgul de Crăciun din Sibiu se deschide vineri. Spectacol de colinde în deschidere
Sănătate

13:46 SĂNĂTATE O nouă cauză ascunsă a oboselii cronice a fost descoperită de cercetători

Majoritatea persoanelor care suferă de oboseală cronică au anomalii respiratorii ascunse. Problemele de respirație le pot agrava simptomele.
O nouă cauză ascunsă a oboselii cronice a fost descoperită de cercetători
Social

13:42 SOCIAL Fusese condamnat la demolare, dar acum, Hotelul Perla din Mamaia începe o viață nouă / Proprietarul a decis restaurarea clădirii – monument

Constrâns de o decizie administrativă, omul de afaceri Gheorghe Ionescu, proprietarul hotelului, abandonează intenția de demolare a clădirii și inițiază procesul de restaurare, cu tot ce presupune aceasta.
Fusese condamnat la demolare, dar acum, Hotelul Perla din Mamaia începe o viață nouă / Proprietarul a decis restaurarea clădirii - monument
Sport

13:37 SPORT Trei echipe cu câte doi jucători în echipa etapei a 16-a din Superliga de fotbal. Adrian Mihalcea, antrenorul rundei

Liga Profesionistă de Fotbal a anunțat luni „Echipa etapei” pentru runda a 16-a din Superligă, cu jucătorii remarcați pentru evoluțiile lor. Dinamo, Hermannstadt și Farul Constanța au câte doi jucători incluși, iar tehnicianul de la UTA Arad, Adrian Mihalcea, a fost desemnat antrenorul rundei.
Trei echipe cu câte doi jucători în echipa etapei a 16-a din Superliga de fotbal. Adrian Mihalcea, antrenorul rundei
Sport

13:27 SPORT Jaqueline Cristian, pe locul 39 mondial la final de sezon. Trei jucătoare române în Top 100 WTA

Trei jucătoare de tenis din România încheie sezonul 2025 în Top 100 în clasamentul WTA, Jaqueline Cristian fiind cea mai bine clasată dintre acestea, ocupând locul 39, cel mai bun din carieră. Aryna Sabalenka (Belarus) a încheiat pe locul 1, la peste 2000 de puncte înaintea polonezei Iga Świątek.
Jaqueline Cristian, pe locul 39 mondial la final de sezon. Trei jucătoare române în Top 100 WTA
Justiţie

13:21 JUSTIȚIE Președinții curților de apel fac scut în jurul Liei Savonea: „lovirea vârfului piramidei judiciare echivalează cu vulnerabilizarea întregului sistem”

Președinții celor 16 curți de apel din România au transmis luni, 10 noiembrie, un mesaj comun în care condamnă „atacul concertat declanșat de câteva zile” împotriva judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție și împotriva șefei ICCJ, Lia Savonea.
Președinții curților de apel fac scut în jurul Liei Savonea: „lovirea vârfului piramidei judiciare echivalează cu vulnerabilizarea întregului sistem”
Social

13:14 SOCIAL 85 de ani de la cutremurul cel mare: tragedia care a dezvăluit vulnerabilitatea seismică a României. Multe din clădirile afectate s-au prăbușit la cutremurul din ’40

Astăzi se împlinesc 85 de ani de la cutremurul devastator din 10 noiembrie 1940, primul mare seism vrâncean al României moderne și unul dintre cele mai puternice înregistrate în Europa secolului XX.
85 de ani de la cutremurul cel mare: tragedia care a dezvăluit vulnerabilitatea seismică a României. Multe din clădirile afectate s-au prăbușit la cutremurul din '40
Politic

13:14 POLITIC Tudorel Toader despre reforma pensiilor magistraților: Nici n-ar trebui modificată pe fond

Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, a declarat că proiectul de lege privind reforma pensiilor magistraților nu necesită o modificare pe fond, iar adoptarea demersului se poate face cât mai repede prin asumarea răspunderii în Parlament.
Tudorel Toader despre reforma pensiilor magistraților: Nici n-ar trebui modificată pe fond
Life-Inedit

13:06 SĂNĂTATE Cercetătorii au descoperit un nou factor care poate influența riscul de demență

Potrivit unui studiu al Universității din Cambridge, traiul în zone defavorizate poate dăuna sănătății creierului și poate crește riscul de demență la vârsta mijlocie.
Cercetătorii au descoperit un nou factor care poate influența riscul de demență
Politic

13:00 POLITIC Oana Gheorghiu luată la țință de un șef DIICOT. Ce spune acesta despre vicepremier

Procurorul-șef al DIICOT Sălaj, Dan Bubuiug, a reacționat public după declarațiile vicepremierului Oana Gheorghiu referitoare la pensiile de serviciu ale magistraților, afirmând că s-a simțit jignit și că astfel de mesaje lovesc în profesioniștii din sistemul judiciar care își desfășoară activitatea în condiții de maximă presiune.
Oana Gheorghiu luată la țință de un șef DIICOT. Ce spune acesta despre vicepremier

12:55 SĂNĂTATE Cercetătorii răspund afirmațiilor lui Trump: Paracetamolul în sarcină NU cauzează autism sau ADHD

Femeilor însărcinate ar trebui să li se recomande în continuare să ia paracetamol atunci când este necesar pentru tratarea durerii și febrei, conform unui nou studiu publicat în BMJ.
Cercetătorii răspund afirmațiilor lui Trump: Paracetamolul în sarcină NU cauzează autism sau ADHD
Sport

12:48 FOTO Lionel Messi s-a întors pe Camp Nou și a transmis un mesaj emoționant fanilor Barcelonei

Lionel Messi a revenit la Barcelona pentru o vizită surpriză pe Camp Nou și a transmis un mesaj emoționant, spunând cât de mult îi lipsește stadionul care i-a fost casă timp de două decenii.
Lionel Messi s-a întors pe Camp Nou și a transmis un mesaj emoționant fanilor Barcelonei
Social

12:48 METEO Prognoza meteo pentru două săptămâni: Se încălzește în mai multe zone din țară

Vremea se va încălzi până la mijlocul lui noiembrie în mai multe regiuni din țară, potrivit prognozei pentru următoarele două săptămâni publicată de ANM.
Prognoza meteo pentru două săptămâni: Se încălzește în mai multe zone din țară
Social

12:31 SOCIAL Fată de 14 ani, agresată sexual într-o biserică din Sectorul 3. Agresorul a mușcat de mână un polițist

O fată de 14 ani a fost agresată sexual de un individ de 24 de ani, în timp ce se afla în biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, de pe bulevardul Râmnicu Sărat, din Sectorul 3 al Capitalei. Agresorul a fost reținut, dar a reușit să muște de mână un polițist.
Fată de 14 ani, agresată sexual într-o biserică din Sectorul 3. Agresorul a mușcat de mână un polițist

12:28 EXTERNE „Leo from Chicago”: Vatican News lansează documentarul despre rădăcinile americane ale papei Leon

Vatican News prezintă luni, 10 noiembrie 2025, „Leo from Chicago”, un documentar în trei limbi care explorează copilăria, studiile și vocația augustiniană a papei Leon al XIV-lea, cu rădăcini în Statele Unite. Filmul va fi difuzat online la ora 18:00.
„Leo from Chicago”: Vatican News lansează documentarul despre rădăcinile americane ale papei Leon
Social

12:27 SOCIAL Paznicul unei bănci din Iași a furat dintr-un bancomat 68.650 lei și 9.750 euro

Panicul unei bănci din Iași a furat dintr-un bancomat 68.650 lei și 9.750 euro. Bărbatul a fost arestat preventiv.
Paznicul unei bănci din Iași a furat dintr-un bancomat 68.650 lei și 9.750 euro
Economic

12:11 ECONOMIC Prime de peste 1.000 de lei lunar pentru tinerii care se angajează pentru prima dată

Tinerii care se angajează pentru prima dată ar putea primi prime din partea statului, potrivit unui proiect de lege al Ministerului Muncii.
Prime de peste 1.000 de lei lunar pentru tinerii care se angajează pentru prima dată
Social

12:08 SOCIAL Oale și cuțite în valoare de 800 de euro, vândute de un fals preot unei femei luate la ocazie

Polițiștii din Lupeni, județul Hunedoara, fac cercetări într-un caz de înșelăciune, după ce o femeie din localitate a reclamat că a fost păcălită de un individ care s-a prezentat ca fiind „preot”.
Oale și cuțite în valoare de 800 de euro, vândute de un fals preot unei femei luate la ocazie
Social

12:03 SOCIAL Începe Postul Crăciunului. Iată ce trebuie să știe credincioșii

Timp de 40 de zile, între 15 noiembrie și 24 decembrie, creștinii renunță la hrana de origine animală și se apleacă mai mult pe latura spirituală și pe fapte bune.
Începe Postul Crăciunului. Iată ce trebuie să știe credincioșii
Social

12:02 DECLARAȚII Moșteanu, despre dosarul „Mită la MApN”: O să mai fie chestii pe care o să le vedeți în perioada care urmează

Ministrul Apărării, Ionuț Moșteanu, a comentat luni asupra dosarului „mită de un milion de euro”, subliniind că detaliile anchetei vor fi făcute publice treptat: „Nu o să dau mai multe detalii acum, o să mai fie chestii pe care o să le vedeți în perioada care urmează”.
Moșteanu, despre dosarul „Mită la MApN”: O să mai fie chestii pe care o să le vedeți în perioada care urmează
Social

12:00 SOCIAL Pensionar din Sectorul 1 prădat de amantul de 27 de ani. I-a furat ceasuri, lingouri de aur și bijuterii

Un bărbat de 27 de ani a fost prins de polițiști după ce a golit seiful unui pensionar de 67 de ani din Sectorul 1.
Pensionar din Sectorul 1 prădat de amantul de 27 de ani. I-a furat ceasuri, lingouri de aur și bijuterii

11:59 EXTERNE Taifunul Fung Wong a provocat patru morți și strămutarea a 1.4 milioane de oameni în Filipine și se îndreaptă spre Taiwan

Taifunul Fung Wong a părăsit Filipinele după ce cel puțin patru persoane au murit și alte 1.4 milioane au fost strămutate, informează Associated Press. De asemenea, taifunul a lăsat în urmă inundații, alunecări de teren și pene masive de curent, îndreptându-se spre Taiwan.
Taifunul Fung Wong a provocat patru morți și strămutarea a 1.4 milioane de oameni în Filipine și se îndreaptă spre Taiwan
Politic

11:52 DECLARAȚII Nicușor Dan afirmă că investițiile și o abordare nouă pot să revitalizeze foarte repede oportunitățile industriei românești de apărare

Nicușor Dan a participat luni la Conferința privind Cooperarea Industrială în Domeniul Apărării dintre Germania și România, eveniment organizat de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), sub Înaltul Patronaj al Președintelui României.
Nicușor Dan afirmă că investițiile și o abordare nouă pot să revitalizeze foarte repede oportunitățile industriei românești de apărare
Politic

11:42 VIDEO Nicușor Dan: „România stă destul de bine pe zona de industrie de Apărare. Avem oameni în acest domeniu”

Nicușor Dan deschide Conferința privind Cooperarea Industrială în Domeniul Apărării dintre Germania și România
Nicușor Dan: „România stă destul de bine pe zona de industrie de Apărare. Avem oameni în acest domeniu”
Life-Inedit

11:33 TEHNOLOGIE Cu noua funcție AI a Google Maps, poți uita de pălăria de vacanță. „Prefer umbra” – soluția ideală pentru trasee ferite de soare

Google Maps testează opțiunea „Prefer umbra” pentru a ghida pietonii pe trasee umbrite, reducând expunerea la soare în orele de vârf cu ajutorul AI și a datelor cartografice.
Cu noua funcție AI a Google Maps, poți uita de pălăria de vacanță. „Prefer umbra” - soluția ideală pentru trasee ferite de soare
Social

11:31 SOCIAL Polițist prins luând mită 15.000 de euro și 5.200 de lire sterline

Un polițist de la Crăcăoani, județul Neamț, a fost trimis în judecată pentru trafic de influență.
Polițist prins luând mită 15.000 de euro și 5.200 de lire sterline
Sport

11:28 SPORT Rapid ajunge lider după etapa a 16-a din Superliga de fotbal. Cei mai buni jucători desemnați din fiecare meci

Rapid București a ajuns în fruntea clasamentului din Superliga României de fotbal, după etapa a 16-a, încheiată duminică noapte, cu 35 de puncte, devansând pe FC Botoșani, care a rămas la 32 de puncte. LPF a anunțat luni și cei mai buni jucători desemnați din fiecare meci al etapei.
Rapid ajunge lider după etapa a 16-a din Superliga de fotbal. Cei mai buni jucători desemnați din fiecare meci
Economic

11:25 DECLARAȚII Nicușor Dan, despre domeniul în care România poate deveni hub regional de inovație și producție

Președintele Nicușor Dan spune, luni, că investițiile germane, expertiza românească și contextul strategic european creează șansa reală ca România să devină un centru de inovație și producție în industria de apărare din Europa de Sud-Est.
Nicușor Dan, despre domeniul în care România poate deveni hub regional de inovație și producție
Economic

11:24 ANALIZĂ România are una dintre cele mai scumpe tarife la energia electrică pentru populație din lume

O statistică realizate de Asociația Energia Inteligentă (AEI), care reunește prețul energiei electrice pentru populație în 144 de țări plasează România pe locul 21 la cea mai scumpă energie electrică din lume.
România are una dintre cele mai scumpe tarife la energia electrică pentru populație din lume

11:19 EXTERNE Fostul președinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, se confruntă cu noi acuzații de abuz de putere și trădare în dosarul tentativei de lovitură de stat

Procuratura specială sud-coreeană l-a inculpat luni pe fostul președinte Yoon Suk Yeol pentru noi capete de acuzare, inclusiv abuz de putere și complicitate cu un stat inamic, în dosarul de tentativă de lovitură de stat, relatează Reuters.
Fostul președinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, se confruntă cu noi acuzații de abuz de putere și trădare în dosarul tentativei de lovitură de stat
Social

11:17 SOCIAL Pariurile ilegale, în topul căutărilor românilor pe Google

O tendință îngrijorătoare se conturează în România, unde jucătorii migrează în număr tot mai mare către platformele de pariuri online nelicențiate. Aceste site-uri atrag clienți prin oferte bonus generoase și absența totală a regulilor, în timp ce operatorii legali sunt supuși unei fiscalități drastice.
Pariurile ilegale, în topul căutărilor românilor pe Google
Politic

11:16 POLITIC Daniel Băluţă îşi lansează programul: Nu promisiuni, ci un contract moral. Cereţi-mi socoteală!

Daniel Băluţă a prezentat, luni, cele şapte angajamente pe care spune că şi le asumă în faţa bucureştenilor, odată cu lansarea programului său pentru Capitală, disponibil pe danielbaluta.ro. Mesajul său central: nu promisiuni electorale, ci un „contract moral” pe baza căruia cere să fie judecat.
Daniel Băluţă îşi lansează programul: Nu promisiuni, ci un contract moral. Cereţi-mi socoteală!
Social

11:12 SOCIAL Procurorul general trimite control la Teleorman după crima din Turnu Măgurele

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Justiție a dispus, luni, un control tematic la Parchetul de pe lângă Judecătoria Turnu Măgurele, după ce un bărbat și-a ucis soția, în comuna Beciu, județul Teleorman.
Procurorul general trimite control la Teleorman după crima din Turnu Măgurele
Economic

11:12 ECONOMIC Numărul tranzacțiilor imobiliare a crescut cu peste 3.000 în octombrie. Care e topul județelor

Numărul tranzacțiilor imobiliare realizate în țară a crescut cu peste 3.000 în octombrie față de luna anterioară. Cele mai multe sunt în București, Ilfov și Cluj.
Numărul tranzacțiilor imobiliare a crescut cu peste 3.000 în octombrie. Care e topul județelor
Politic

11:04 POLITIC „Absolut indecent”! Vlad Gheorghe îi cere premierului Bolojan să limiteze cheltuielile din campania electorală

„Absolut indecent” - iată ce spune la RFI candidatul independent la Primăria Capitalei Vlad Gheorghe despre expunerea principalilor candidați pe panouri gigantice în București.
„Absolut indecent”! Vlad Gheorghe îi cere premierului Bolojan să limiteze cheltuielile din campania electorală
Sport

11:04 SPORT Lenny Wilkens, legendă a baschetului american, a murit la 88 de ani

Lenny Wilkens, una dintre legendele baschetului american, a murit la vârsta de 88 de ani, a anunțat familia sa luni. Fost conducător de joc de nouă ori selecționat în All-Star Game-ul NBA, Wilkens este unul dintre foarte puținii incluși în Basketball Hall of Fame ca jucător și ca antrenor.
Lenny Wilkens, legendă a baschetului american, a murit la 88 de ani
Economic

10:43 POLITIC Reforma statului s-a blocat la nivel declarativ. În timp ce guvernul vorbește despre „eficientizare”, numărul instituțiilor subordonate ministerelor continuă să crească

Guvernul a vorbit despre o reformă a statului, însă rezultatele nu se văd. În timp ce autoritățile vorbesc despre eficiență și digitalizare, în practică statul continuă să fie împovărat de numeroase agenții, direcții și instituții cu atribuții similare, scrie Ziarul Financiar.
Reforma statului s-a blocat la nivel declarativ. În timp ce guvernul vorbește despre „eficientizare”, numărul instituțiilor subordonate ministerelor continuă să crească
Social

10:42 SOCIAL Finanțări de 5 milioane de euro pentru prevenirea și tratarea dependenței de jocuri de noroc

Programele pentru prevenirea și tratarea dependenței de jocuri de noroc vor primi finanțări nerambursabile de 5 milioane de euro, a anunțat Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc.
Finanțări de 5 milioane de euro pentru prevenirea și tratarea dependenței de jocuri de noroc

10:39 EXTERNE Directorul FBI a vizitat China pentru pentru discuții privind traficul de fentanil

Kash Patle, directorul Biroului Federal de Informații a vizitat Beijingul săptămâna trecută pentru a discuta despre combaterea traficului de fentanil și cooperarea în domeniul aplicării legii, potrivit unor surse citate de Reuters.
Directorul FBI a vizitat China pentru pentru discuții privind traficul de fentanil
Sănătate

10:33 ECONOMIC Auchan și Unilever retrag de urgență două produse. Risc de particule metalice și cauciuc

Auchan și Unilever anunță rechemarea a două produse alimentare din magazine, din cauza posibilei prezențe de particule metalice și de cauciuc.
Auchan și Unilever retrag de urgență două produse. Risc de particule metalice și cauciuc
Social

10:31 SOCIAL Tânără ignorată în repetate rânduri de 112, ucisă de fostul soț sub privile copilului de trei ani. Conducerea Poliției descinde la IPJ Teleorman

Conducerea Poliției Române a descins la IPJ Teleorman pentru a verifica modul în care polițiștii au gestionat numeroasele apeluri la 112 și sesizări depuse înainte ca o tânără de 25 de ani, mamă a unui copil de 3 ani, să fie ucisă pe stradă de fostul soț.
Tânără ignorată în repetate rânduri de 112, ucisă de fostul soț sub privile copilului de trei ani. Conducerea Poliției descinde la IPJ Teleorman

10:13 REPORTAJ La trei ani după eliberare, orașul Herson din Ucraina se confruntă cu un alt fel de asediu

Majoritatea străzilor din Herson sunt acum goale. La trei ani după eliberarea care a pus capăt unei ocupații rusești de nouă luni, orașul care odată emana bucurie a căzut într-o liniște precaută: e un loc în care viața de zi cu zi se desfășoară în spatele zidurilor sau în subteran, potrivit AP.
La trei ani după eliberare, orașul Herson din Ucraina se confruntă cu un alt fel de asediu

10:11 SĂNĂTATE Descoperire revoluționară! Bacterii care distrug cancerul fără să implice sistemul imunitar

Cercetătorii japonezi au dezvoltat o terapie revoluționară împotriva cancerului care funcționează chiar și la pacienții cu sistem imunitar slăbit.
Descoperire revoluționară! Bacterii care distrug cancerul fără să implice sistemul imunitar
Economic

09:53 ECONOMIC Furnizorii de gaze avertizează că regulile climatice ale UE pun în pericol securitatea energetică

Transporturile de gaze ar putea fi redirecționate din Europa dacă Bruxelles-ul nu face modificări majore la regulile sale privind emisiile de metan, punând în pericol securitatea energetică a blocului chiar în momentul în care intră în vigoare interdicția asupra combustibililor ruși, a avertizat asociația Eurogas.
Furnizorii de gaze avertizează că regulile climatice ale UE pun în pericol securitatea energetică

09:49 CULTURĂ Mexic: Viitoarea licitație a operelor lui Kahlo ar putea ajunge la 60 de milioane de dolari

Tabloul „El sueño (La cama)” („Visul (Patul)”) al Fridei Kahlo provoacă agitație în rândul istoricilor de artă, deoarece prețul său estimat între 40 și 60 de milioane de dolari l-ar face cea mai scumpă operă a unei artiste femei sau latino-americane când va fi scoasă la licitație la sfârșitul lunii.
Mexic: Viitoarea licitație a operelor lui Kahlo ar putea ajunge la 60 de milioane de dolari

09:36 EXTERNE Au fost ademeniți într-o vilă, torturați și uciși pentru criptomonede de 500 de milioane. Cadavrele, ascunse în deșert

Un caz șocant cutremură Rusia și Emiratele Arabe. Doi soți ruși au fost torturați, uciși și îngropați în deșert.
Au fost ademeniți într-o vilă, torturați și uciși pentru criptomonede de 500 de milioane. Cadavrele, ascunse în deșert
Economic

09:25 ECONOMIC Exporturile din luna septembrie 2025 au crescut cu 9,2%, iar importurile au crescut cu 6,2%

În luna septembrie 2025, exporturile FOB au însumat 8897,9 milioane euro, iar importurile CIF au însumat 11381,3 milioane euro, rezultând un deficit de 2483,4 milioane euro. Faţă de luna septembrie 2024, exporturile din luna septembrie 2025 au crescut cu 9,2%, iar importurile au crescut cu 6,2%.
Exporturile din luna septembrie 2025 au crescut cu 9,2%, iar importurile au crescut cu 6,2%
Politic

09:21 sondaj Tinerii votează cu AUR și SENS, iar cei peste 60 de ani cu PSD. Situația pe grupe de vârstă

Un sondaj recent realizat de INSCOP Research, prezentat pe Informat.ro, evidențiază o diviziune generațională tot mai mare în peisajul politic românesc. Această divergență se manifestă prin faptul că generațiile mai în vârstă rămân loiale partidelor consacrate, în timp ce alegătorii mai tineri gravitează din ce în ce mai mult în jurul mișcărilor anti-establishment, semnalând o schimbare istorică semnificativă.
Tinerii votează cu AUR și SENS, iar cei peste 60 de ani cu PSD. Situația pe grupe de vârstă
Social

08:56 SOCIAL Patru mașini în flăcări într-o parcare din Ploiești

Două mașini s-au făcut scrum și alte două au fost grav avariate în urma unui incendiu care a izbucnit în noaptea de duminică spre luni într-o parcare din Ploiești, județul Prahova.
Patru mașini în flăcări într-o parcare din Ploiești

08:39 FOTO Cascadorie pe Autostrada A1, în Giurgiu: TIR încărcat cu colete răsturnat peste o mașină

Un TIR încărcat cu colete s-a răsturnat, luni dimineața, pe Autostrada A1, în zona localității Găiseni, județul Giurgiu. Acesta a lovit o mașină și s-a răsturnat în afara drumului, peste un alt autovehicul staționat pe banda de urgență.
Cascadorie pe Autostrada A1, în Giurgiu: TIR încărcat cu colete răsturnat peste o mașină

08:31 EXTERNE Identificarea digitală în Marea Britanie stă între ce-și imaginează Starmer și cum se gândesc firmele de profil

Sectorul privat de identificare digitală a țării a colaborat ani de zile cu guvernul britanic, dar acum se află într-un impas colosal
Identificarea digitală în Marea Britanie stă între ce-și imaginează Starmer și cum se gândesc firmele de profil
Politic

08:25 DECLARAȚII Zelenski avertizează că Rusia ar putea deschide un al doilea front în Europa înainte de sfârșitul războiului din Ucraina

Zelenski avertizează că Rusia ar putea lansa o nouă agresiune în Europa înainte de finalul războiului din Ucraina, invocând războiul hibrid și provocările transfrontaliere.
Zelenski avertizează că Rusia ar putea deschide un al doilea front în Europa înainte de sfârșitul războiului din Ucraina

08:08 EXTERNE Trei drone au fost văzute deasupra centralei nucleare Doel din Belgia

Trei drone au fost observate zburând deasupra centralei nucleare Doel, situată în nordul Belgiei, duminică seara, potrivit Deutsche Welle.
Trei drone au fost văzute deasupra centralei nucleare Doel din Belgia

07:54 ȘTIINȚĂ Studiu: O simplă vizită la muzeu ar putea fi mai eficientă decât o zi la spa. Cum arta poate reduce stresul și îmbunătăți sănătatea

Un nou studiu al King’s College London arată că 20 de minute petrecute în fața operelor originale pot reduce hormonii stresului și inflamația.
Studiu: O simplă vizită la muzeu ar putea fi mai eficientă decât o zi la spa. Cum arta poate reduce stresul și îmbunătăți sănătatea

07:40 EXTERNE Cererea lui Nicolas Sarkozy de eliberare din închisoare, analizată luni de un tribunal din Paris

Cererea fostului președinte francez Nicolas Sarkozy de a fi eliberat din închisoare în așteptarea apelului va fi examinată luni de un tribunal din Paris, scrie Reuters.
Cererea lui Nicolas Sarkozy de eliberare din închisoare, analizată luni de un tribunal din Paris
Politic

07:23 EXTERNE Acordul care ar putea pune capăt blocajului guvernamental de 40 de zile din SUA

Un acord bipartizan în Senatul SUA ar putea pune capăt blocajului guvernamental de 40 de zile, redeschizând agențiile și extinzând finanțarea până la sfârșitul lui ianuarie.
Acordul care ar putea pune capăt blocajului guvernamental de 40 de zile din SUA
Social

07:06 METEO INFOTRAFIC: Atenție șoferi, ceața pune probleme în trafic în București și mai multe județe din Moldova și Transilvania

Se circulă în condiții de ceață, luni dimineața, în mai multe județe din Moldova și Transilvania, dar și în București. Polițiștii rutieri recomandă prudență în trafic, mai ales că izolat vizibilitatea scade sub 50 de metri chiar și pe autostrăzi.
INFOTRAFIC: Atenție șoferi, ceața pune probleme în trafic în București și mai multe județe din Moldova și Transilvania
Sport

06:36 SPORT Inter învinge Lazio și revine pe prima poziție în Serie A, la egalitate cu Roma

Inter Milano, echipa antrenată de Cristi Chivu, a profitat la maximum într-un weekend în care rivalele la titlu, Milan și Napoli, au pierdut puncte importante.
Inter învinge Lazio și revine pe prima poziție în Serie A, la egalitate cu Roma