Jurnalul de carantină al Anei în Londra. EPISODUL 4: Cea mai liniştită seară de joi pe care am trăit-o vreodată. Totul se închide, treptat

Intru pe un call de servici in timp ce pun apa la fiert. Deodată, se opreşte internetul. Si ceainicul. In următoarea clipa, o aud pe vecina de deasupra care zbiară „curge de toarnă!” si aleargă in sus pe scări spre vecinii de la 2. Mi-a picat fisa: avem o problema de genul „s-a declanşat o extorsiune al unui degajament al unei construcţii de... într-o apa”, ca sa citez din popor. Am încurcat-o.

Aud de pe strada sunetul unei salvări. „Nu e momentul sa ai o criza personala”, au răsunat cuvintele in mintea mea.

Pe scurt, după ulterioare investigaţii, vinovata era o ţeavă de la toaleta vecinilor (nu m-am putut abţine de la gândul ca au rămas fără hârtie igienica si au aruncat altceva). A curs pe trei etaje, eu fiind la mijloc. Paguba cea mai mare la cei din subsol care sunt producători de muzica si a căror instrumente s-au umplut de apa. La mine in bucătărie, apa pe pereţi, pe podea, pe blat, pe rafturi. Am pus prosoape, ligheane, cârpe, ce am găsit. Am reuşit la mustaţă sa salvez proviziile de paste, pâine prăjita, grisine (esenţiale!).

Sărise si siguranţa de la prize (automat, pentru a evita electrocutarea) si implicit, internetul si sistemul de încălzire. M-am scuzat de la colegii si clienţii care mă aşteptau pe call. M-am consolat intre timp pe mesaje cu vecinii afectaţi.

Mă lăudam ieri ca am situaţia sub control si tot ce am nevoie. Azi îmi ţin gura. Tragic-comic.

Instalatorul se lasă aşteptat. Aşa că, aruncând un ochi către dezastrul din bucătărie, pornesc in cealaltă parte, afara pe uşă. La ora de tenis la care întârziasem (sportul in aer liber e in continuare permis). Fără suc de dimineaţă, fără cafea.

Nici ţipenie de om in parc. In schimb, ce sa crezi... o vulpe! Instructorul, şocat, a zis ca vulpile nu ies decât seara de obicei, când nu e lume. Părea confuza de situaţie si in căutare de mâncare, ca toata lumea la ora actuala.

Înapoi acasă. După vreo patru ore (un record de viteza fata de aşteptările mele), apare si instalatorul. L-am auzit si întâmpinat. Era calm si relaxat.

M-am pus pe treaba pentru a reveni la normal, întrucât aveam o zi plina de întâlniri importante. Am folosit ultimele procente din baterie pentru a pune muzica. M-am binedispus instant. Au mai contribuit alţi doi factori: îmi livraseră o noua planta (de la Patch, un start-up de... plante decorative), si se reîntorsese pisica din vecini sa îmi tina companie. M-am bucurat, cu toate ca planta e „iedera diavolului” (aflasem ulterior ca ar fi fost preferata prin birourile din perioada comunista), iar pisica e neagra.

Mi-a început toate întâlnirile cu povestea toaletei revărsate care a spart gheata in ciudatele întâlniri online, lipsite de limbaj al corpului. Am dat share si pe social media si pe toate grupurile de WhatsApp de familie si prieteni. Tot ce ne rămâne in vremuri complicate e umorul... Mi-am amintit de unul din filmele mele preferate, „La Vita e Bella”. Ce lecţie de viată! Vom ieşi din aceasta criza cu multe povesti de zis.

Spre seara, căldura se lasă aşteptată. I-am mai scris proprietarei. Intre timp, vecina (cea căreia ii oferisem sa o ajut cu cumpărăturile) mi-a bătut la uşă si mi-a oferit un radiator. Un gest de apreciat. Ne-am bucurat sa ne revedem, de la distanta.

Am ieşit sa duc gunoiul. Afara începuse se burniţeze in stilul tipic londonez. Mirosul aerului umed (aflasem mai demult ca exista un nume pentru acest miros, „petrichor”) m-a fermecat si m-am pornit într-o plimbare. O libertate pe care nu ne-o vom mai permite. Starea stranie a fost exacerbata de lumină pâlpâitoare a alimentarei ce se închisese permanent cu câteva zile in urma.

Am dat peste doi prieteni la jogging (nu ieşiseră din casa de patru zile). In rest, cea mai liniştită seara de joi pe care am trăit-o vreodată. Totul se închide, treptat. Mai sunt deschise supermarketuri si câteva restaurant, mai toate italieneşti, mai toate doar pentru livrări. M-am gândit la cei care livrează produse in perioada asta. Ii vezi peste tot, lucrând neîncetat. Eroi nescrişi.

Înapoi in cuib, am petrecut câteva ore in conversaţii cu cei dragi din toata lumea. Fiecare cu povestea lui. Pe lista de azi a evenimentelor amânate sau anulate se afla o petrecere de burlăciţe si o cursa de Formula 1.

M-au impresionat diverşii oameni care mi-au oferi cazare si ajutor astăzi. Si vecina cu radiatorul. Nu e un moment al egoismului (cu toate ca mulţi tind spre asta). E un moment al altruismului.

Sunt singura acasă, dar nu mă simt deloc aşa. Mă bucur de timpul petrecut cu mine însumi si de oamenii pe care ii am alături in gând si suflet.

Mă culc cu speranţa sa nu răcesc cu frigul din casa. Bine ca am un halat gros si 3 rânduri de haine.