Alte trei persoane aduse pentru audieri în cazul permise auto din Piteşti (Video)
Ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie au pus în executare, duminică, mandatele de aducere a trei piteşteni, pentru a fi audiaţi în cazul în care deja au fost arestate 17 persoane pentru facilitarea obţinerii nelegale de permise auto, în care sunt acuzaţi poliţişti argeşeni.
Alte trei persoane aduse pentru audieri în cazul permise auto din Piteşti (Imagine din arhiva Mediafax Foto)
Duminică, ofiţerii Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) , în baza delegării procurorului competent din cadrul DNA, au pus în executare mandatele de aducere pentru audieri, emise pe numele a trei persoane din Piteşti, efetuând totodată, percheziţii la domiciliile acestora, precum şi la două puncte de lucru ale unei şcoli de şoferi.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate sume de bani, valori şi documente, informează DGA.
Romeo R., Teodor B. şi Ionuţ C. vor fi audiaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la trafic de influenţă, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
-
Guvernul Ciolacu 2 a prezentat bugetul pentru 2025. Estimare: Salariile vor creşte peste rata inflaţiei şi PIB se va majora cu 2,5% / Ţinta de deficit de 7% din PIB
-
Banca Centrală Europeană avertizează cu privire la „vânturile potrivnice” care afectează economia. BCE a redus rata dobânzii sale de referinţă
Cei trei cetăţeni sunt suspectaţi că fac parte din grupul infracţional care şi-a desfăşurat activitatea, în perioada martie-iunie 2008, pe raza judeţului Argeş, pentru a obţine direct sau indirect beneficii materiale, de la mai multe persoane pentru facilitarea obţinerii de către acestea, în mod fraudulos, a permiselor de conducere de la SPCRPCIV Argeş. Sumele pretinse şi primite variau între 700 euro şi 4.500 euro.
Membrii grupului infracţional racolau persoane din mai multe judeţe care erau interesate să obţină permisul de conducere prin mituirea unor funcţionari publici, iar ulterior funcţionari din cadrul SPCRPCIV Argeş le facilitau promovarea, în mod ilegal, a examenului. În cazul persoanelor care nu aveau domiciliul în jud. Argeş, membrii grupului infracţional cu sprijinul funcţionarilor de la serviciil publice comunitare de evidenţă a persoanei, le facilitau obţinerea de cărţi noi de identitate, care să ateste schimbarea de domiciliu.
Curtea de Apel Bucureşti a decis, în noaptea de sâmbătă spre duminică, arestarea a 17 persoane implicate în scandalul privind obţinerea frauduloasă de permise auto, majoritatea fiind funcţionari în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule Argeş.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO