Analiză. Kovesi la CEDO împotriva statului: Întreaga decizie se bazează pe o ipoteză creată chiar de fosta şefă DNA

Întreaga decizie CEDO se bazează pe o ipoteză creată de Laura Codruţa Kovesi, este concluzia avocaţilor consultaţi de MEDIAFAX, care au analizat hotărârea de săptămâna asta.

Dna. Kovesi a reclamat la CEDO că i s-a refuzat accesul la o instanţă pentru a-şi apăra drepturile în legătură cu demiterea din funcţia de procuror-şef al DNA. De asemenea, ea a reclamat şi lipsa unui control judiciar pentru ceea ce a considerat ca fiind o revocare nedreaptă.

Ce spun specialiştii

„Curtea a respins obiecţia Guvernului României cu privire la neepuizarea de către dna. Kovesi a căilor de atac interne şi a concluzionat că Statul a afectat esenţa dreptului de acces al dnei. Kovesi la o instanţă din cauza limitelor specifice pentru o revizuire a cauzei ei, astfel cum au fost expuse în hotărârea Curţii Constituţionale. În consecinţă, a existat o încălcare a dreptului dnei. Kovesi de acces la o instanţă, astfel cum este garantat prin articolul 6 parag. 1 din Convenţie”, spun avocaţii consultaţi de MEDIAFAX.

În cazul în care dna. Kovesi s-ar fi adresat instanţelor de contencios din România şi acestea nu ar fi analizat fondul contestaţiei sale, invocând Decizia nr. 358/2018 a CCR, putem spune că plângerea la CEDO ar fi fost întemeiată. Însă, acest lucru nu s-a întâmplat, deoarece dna. Kovesi nu a contestat deloc decretul preşedintelui Iohannis prin care a fost revocată.

„Prin urmare, întreaga decizie a Curţii Europene se bazează pe o ipoteză, creată chiar de dna. Kovesi prin plângerea sa adresată Curţii Europene. (paragraful 137 din Decizia Kovesi c. Romania, 5 mai 2020) Practic, a fost judecată de Curtea Europeană o împrejurare care nu a avut loc în realitate, o încălcare ipotetică a dreptului la un proces echitabil”, mai arată avocaţii.

Pentru a justifica decizia sa, CEDO a folosit raţionamentul CCR, concluzionând că – în cazul ipotetic în care Kovesi ar fi atacat în contencios administrativ decretul lui Iohannis – instanţele de contencios ar fi fost limitate în ceea ce priveşte analiza doar la aspectele de legalitate şi nu ar fi analizat şi temeinicia contestaţiei sale.

„Or, Curtea Constituţională - prin Decizia nr. 358/2018 – nu a analizat raportul dintre dna. Kovesi şi Preşedinte, ci a analizat raportul dintre Ministrul Justiţiei şi Preşedinte. Şi, analizând acest din urmă raport, a constatat că Ministrul Justiţiei nu poate contesta în contencios administrativ Decretul Preşedintelui sau refuzului emiterii acestuia decât sub aspectul legalităţii, deoarece între Ministrul Justiţiei şi Preşedinte există un raport constituţional, şi nu unul pur administrativ. Fiind astfel un raport constituţional, instanţele de contencios administrativ nu aveau competenţa de a interpreta şi de a aplica textul Constituţiei României. În schimb, raportul dintre dna. Kovesi şi Preşedinte ar fi fost unul administrativ, nu constituţional”.

De altfel, ministrul Justiţiei nici nu avea posibilitatea logică de a contesta aspectele ce ţin de temeinicie în faţa unei instanţe de contencios administrativ, deoarece acestea erau cuprinse în „Raportul privind activitatea managerială de la Direcţia Naţională Anticorupţie”, întocmit de el însuşi.

Cu toate acestea, CEDO a preluat raţionamentul CCR pentru raportul constituţional dintre ministrul Justiţiei – preşedinte şi a folosit acest raţionament şi pentru raportul ipotetic administrativ Kovesi - preşedinte.

„Spunem că este ipotetic, deoarece dna. Kovesi nu a contestat niciodată în faţa unei instanţe de contencios administrativ Decretul Preşedintelui prin care a fost revocată din funcţia de procuror-şef DNA, cu toate că avea această posibilitate. Dacă dna. Kovesi ar fi contestat Decretul Preşedintelui, dosarul nu s-ar fi judecat în baza raportului constituţional dintre Ministrul Justiţiei – Preşedinte, ci în baza Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi al raportului administrativ dintre dna. Kovesi – Preşedinte, care este evident diferit de raportul constituţional dintre Ministrul Justiţiei – Preşedinte (analizat prin Decizia nr. 358/2018 a CCR)”, arată specialiştii.

În concluzie, decizia CEDO cuprinde cel puţin trei greşeli majore:

- a declarat admisibilă cererea lui dnei. Kovesi, cu încălcarea art. 35 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului care arată că  instanţa europeană nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de recurs interne;

-  a judecat o situaţie ipotetică, deoarece dna. Kovesi nu s-a adresat niciodată instanţelor de contencios administrativ din România şi nu a epuizat căile de recurs interne, cu toate că avea această posibilitate (astfel cum a observat şi Curtea Europeană – parag. 120 şi parag. 152)

- din grabă şi la sugestia Laurei Codruţa Kovesi (parag. 137), CEDO a preluat raţionamentul Curţii Constituţionale folosit pentru raportul constituţional dintre Ministrul Justiţiei – Preşedinte şi l-a aplicat raportului administrativ dintre dna. Kovesi – Preşedinte.

Decizia nu este definitivă.