Florin Anghel a contestat în instanţă alegerea Danielei Popa în funcţia de preşedinte al PC

Publicat: 16 04. 2008, 18:39
Actualizat: 06 11. 2012, 08:52

Fostul lider al PC Prahova, Florin Anghel, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă susţinută la Ploieşti, că a contestat în instanţă rezultatele Congresului extraordinar al PC din luna ianuarie a acestui an, în care deputatul Daniela Popa a fost ales preşedinte al acestei formaţiuni politice.

Anghel a explicat că a recurs la acest gest pentru "imaginea sa" şi "pentru imaginea sau ne-imaginea Partidului Conservator".

"Doresc să le arăt în instanţă că am avut dreptate şi că decizia care s-a luat la Congres de a se hotărî preşedintele dintr-un singur tur de scrutin a fost ilegală. Asta este singura problemă. Nu am alta", a declarat Florin Anghel, care a mai spus că nu doreşte să se întoarcă în PC întrucât obiectivul său este ca Partidul Naţional Democrat Creştin, pe care l-a relansat în urmă cu şase săptămâni, să intre în Parlament la alegerile de anul acesta.

Fostul lider conservator, exclus din partid în luna februarie, a adăugat că procesul pe care l-a intentat împotriva PC se judecă la Secţia a V-a a Tribunalului Bucureşti, că primul termen a fost în data de 4 aprilie, când a fost acceptată cererea sa de intervenţie, iar vineri, 18 aprilie, a fost stabilit al doilea termen de judecată.

Aceasta nu este prima contestaţie depusă de Florin Anghel împotriva rezultatului Congresului extraordinar al PC, în care el a candidat la preşedinţia partidului pierzând în favoarea Danielei Popa. În primă fază, Anghel a contestat rezultatele Congresului în cadrul partidului, înainte de excluderea sa, ulterior renunţând la contestaţie.

În luna februarie, Florin Anghel a fost exclus din PC fiind acuzat că a refuzat să colaboreze pentru elaborarea strategiei partidului pentru alegerile locale şi că a lansat o nouă formaţiune politică.