Prima pagină » Justiţie » Suspectul în cazul uciderii unui tânăr în cartierul Berceni, cercetat în stare de libertate

Suspectul în cazul uciderii unui tânăr în cartierul Berceni, cercetat în stare de libertate

Agresorul bărbatului care a murit, duminică, în cartierul Berceni, este cercetat în stare de libertate, după ce Parchetul Tribunalului Bucureşti i-a interzis să părăsească localitatea, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan.
Suspectul în cazul uciderii unui tânăr în cartierul Berceni, cercetat în stare de libertate
24 mart. 2008, 13:24, Justiţie

Cercetările sunt continuate de Serviciul Omoruri şi Parchetul Tribunalului Bucureşti pentru loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Comisarul Christian Ciocan a declarat că agresiunea a avut loc, duminică, în jurul orei 16.30, iar suspectul a fost prins la scurt timp după aceea. Între cei doi bărbaţi a avut loc o altercaţie, victima fiind lovită cu pumnul şi doborâtă la pământ.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat că victima – N. Mihail – are 30 de ani, şi este din Bucureşti, bărbatul fiind cunoscut sub numele de "Cubu’", şi ar fi făcut parte din grupul cunoscut sub denumirea de grupul "Sportivilor". Aceleaşi surse au precizat că agresiunea nu are legătură cu disputele între grupările de cartier.