Prima pagină » Justiţie » Fostul preşedinte al SRR, Dragoş Şeuleanu, audiat la DNA

Fostul preşedinte al SRR, Dragoş Şeuleanu, audiat la DNA

Fostul preşedinte al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) Dragoş Şeuleanu s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) pentru a depune documente la dosarul în care este cercetat pentru achiziţii de echipamente realizate de conducerea societăţii în perioada 2000-2005.
Fostul preşedinte al SRR, Dragoş Şeuleanu, audiat la DNA
08 mai 2008, 01:58, Justiţie

"Am revenit cu nişte documente, am predat un memoriu. Aştept un răspuns oficial din partea DNA", a declarat, joi, Şeuleanu.

Acesta a precizat şi că, în urmă cu trei ani a cerut să se verifice declaraţiile unui politician "care s-a dovedit una dintre cele mai mari decepţii din Parlament", fără a spune însă la cine se referă.

Şeuleanu a fost la DNA şi în 27 martie, când a declarat că a venit să vadă raportul de evaluare, pe care l-a catalogat ca fiind jenant, dar a refuzat să facă mai multe declaraţii la acel moment.

La începutul lunii martie 2007, procurorii i-au adus la cunoştinţă fostului preşedinte al SRR că au început urmărirea penală împotriva lui.

Şeuleanu declara atunci că este surprins de faptul că, deşi a pus la dispoziţia procurorilor toate documentele în original referitoare la achiziţiile făcute, procurorii s-au bazat mai mult pe argumentele aduse de Mona Muscă în Parlament, la momentul în care aceasta a cerut demiterea sa de la conducerea SRR.