Avocat din Bucureşti, trimis în judecată după ce i-a divulgat clientului informaţii confidenţiale
Avocatul din Capitală este trimis în judecată în stare de libertate, de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pentru comiterea infracţiunilor de divulgare de către avocat, fără drept, a unei informaţii confidenţiale din sfera privată a clientului şi de favorizarea făptuitorului. Ambele infracţiuni au fost comise în concurs ideal.
„De fapt, în cursul lunii iulie 2022, avocatul a divulgat fără drept informaţii ce nu sunt destinate publicităţii şi de care a luat cunoştinţă în virtutea atribuţiilor de serviciu, respectiv împrejurarea că împotriva unei persoane fizice a fost formulat un denunţ la DIICOT cu privire la comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, consecinţa acestei acţiuni fiind împiedicarea organelor de urmărire penală de a proba activitatea infracţională prin folosirea metodelor specifice investigării acestor infracţiuni şi respectiv tragerea la răspundere penală a făptuitorului”, se arată într-un comunicat transmis marţi de Curtea de Apel Bucureşti.
Dosarul a fost înaintat pentru soluţionare Curţii de Apel Bucureşti.