Avocaţii lui Călin Georgescu: Procesul penal nu se poate desfășura în mass-media

Procesul penal nu se poate desfășura în mass-media, susţin, joi, într-un mesaj avocaţii lui Călin Georgescu. Aceştia anunţă că se vor formula toate demersurile procedurale legale în vederea combaterii acuzațiilor și măsurilor dipuse de către organele de urmărire penală.

Urmărește
496 afișări
Imaginea articolului Avocaţii lui Călin Georgescu: Procesul penal nu se poate desfășura în mass-media

Avocaţii lui Călin Georgescu: Procesul penal nu se poate desfășura în mass-media

Într-un comunicat de presă transmis joi, şi semnat de casa de avocatură care îl reprezintă pe Călin Geoergescu, se arată că acesta este cercetat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, „acuzaţiile fiind făcute publice prin comunicatele de presă emise în data de 26 februarie 2025”.

De asemenea, în document se arată că faţă de Călin Georgescu a fost dispusă măsura controlului judiciar, „o măsură preventivă care se poate dispune, temporar, din raţiuni procedurale, fără a aduce atingere prezumţiei de nevinovăţie, de care domnul Călin Georgescu beneficiază până la soluţionarea definitivă a cauzei penale”.

Potrivit casei de avocatură, Călin Goergescu înțelege să uzeze de toate componentele dreptului la apărare: „În concret, se vor formula toate demersurile procedurale legale în vederea combaterii acuzaţiilor şi măsurilor dispuse de către organele de urmărire penală. Nu în ultimul rând, facem apel la corecta înţelegere a faptului că procesul penal nu se poate desfăşura î̂n mass-media”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici