Avram Mureşan, acuzat de încălcarea interdicţiilor impuse

Procurorul de şedinţă l-a acuzat, marţi, pe Ioan Avram Mureşan că prin apariţia, cu o seară în urmă, la o emisiune televizată a încălcat obligaţia legală de a nu lua legătura cu persoanele implicate, direct sau indirect, în dosar.

Urmărește
1 afișare
Imaginea articolului Avram Mureşan, acuzat de încălcarea interdicţiilor impuse

Avram Mureşan, acuzat de încălcarea interdicţiilor impuse

"Domnul Mureşan trebuia să stea la el acasă, nu la Bucureşti. Aseară a participat la o emisiune, încălcând dispoziţiile judecătorului în ceea ce priveşte interdicţia. Trebuia să respecte obligaţia de a nu se apropia de persoanele implicate în acest dosar şi de a nu comunica cu acestea în mod direct sau indirect. Or domnul Mureşan a transmis, în mod indirect, mesaje către aceştia, sugerându-le persoanelor din dosar ce au de spus şi, în final, a terminat cu mici ameninţări. Aşadar, prezintă un pericol public", a susţinut procurorul de şedinţă.

Ioan Avram Mureşan a participat, luni seară, la o emisiune de la Antena 3 în cadrul căreia, alături de avocatul său, Gheorghiţă Mateuţ, a dat informaţii legate de dosarul în care este cercetat de procurorii anticorupţie.

Procurorul a mai spus că are imagini filmate în 23 septembrie, în care Mureşan îi înmânează lui Decebal Traian Remeş, pe lângă acel dosar în care, potrivit fostului ministru al Agriculturii, ar fi fost documente referitoare la biserica din Blaj şi la Arhiepiscopia Greco-Catolică din Baia Mare, şi un plic.

În legătură cu acest fapt, Mureşan susţine că nu i-ar fi dat lui Remeş decât acel dosar cu acte, nefiind vorba de niciun alt plic.

"Am venit la Bucureşti cu domnul Ciorbă. Apoi, m-am întâlnit cu domnul Remeş la o terasă. În timpul întâlnirii a sunat domnul Ciorbă să îmi spună că uitasem plicul la el în maşină. Am luat plicul şi i l-am dat lui Remeş", a precizat Ioan Avram Mureşan.

Anterior, Mureşan le-a spus magistraţilor Curţii de Apel Bucureşti că plicul pe care i l-a dat ministrului Agriculturii Decebal Traian Remeş conţinea mai multe documente referitoare la biserica din Blaj şi la Arhiepiscopia Greco-Catolică din Baia Mare. Avram Mureşan a negat că plicul despre care procurorii anticorupţie susţin că i l-ar fi dat lui Remeş ar fi conţinut bani.

"Nici nu poate fi vorba că i-aş fi dat bani. M-am întâlnit cu Remeş la o terasă, însă nu i-am dat niciun ban, ci un dosar cu mai multe documente referitoare la biserica din Blaj şi la Arhiepiscopia Greco-Catolică din Baia Mare. În legătură cu dosarul acesta trebuia să mă ajute Remeş", a arătat Avram Mureşan.

De asemenea, fostul ministru a negat că într-o discuţie ulterioară cu Gheorghe Ciorbă i-ar fi spus acestuia că, de fapt, în plic se aflau 15.000 de euro. "Am văzut transcrierea dintre Ciorbă şi mine referitor la bani, dar nu este reală", a susţinut Mureşan.

Procurorul a depus la dosar o nouă transcriere a unei convorbiri telefonice dintre soţia lui Mureşan şi fiul acestuia din care reiese că fostul ministru ar fi intenţionat să plece din ţară. "Fiul întreabă: Unde este paşaportul? Soţia răspunde că acasă. Fiul îi spune: Ascunde-l", potrivit transcrierii respective.

Totodată, procurorul a făcut referire şi la un alt dosar în care fostul ministru al Agriculturii este judecat, procesul fiind în faza de fond la Tribunalul Bucureşti, după mai multe amânări. Acesta a subliniat că amânarea cauzei îi este imputabilă lui Mureşan, care găseşte mereu motive să lipsească de la proces.

Ioan Avram Mureşan s-a prezentat, marţi, la Curtea de Apel Bucureşti, unde magistraţii dezbat recursul procurorilor anticorupţie faţă de decizia Tribunalului Bucureşti de cercetare a fostului ministru în libertate, precum şi recursul acestuia din urmă faţă de aceeaşi decizie.

Curtea de Apel Bucureşti urmează să ia o decizie în acest dosar.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici