Instanţa bucureşteană a invocat prevederile Legii 189/2003 privind asistenţa judiciară internaţională în materie civilă, având în vedere faptul că un proces similar există pe rolul instanţei din Austria, iar până nu se pronunţă judecătorii austrieci, cazul deschis în România este suspendat.
Procesul privind paternitatea a fost deschis de Aida Kominek, care susţine că fostul impresarul Ioan Becali este tatăl copilului său.
Aida Kominek susţinea, în faţa instanţei române, că ar fi avut o relaţie cu Ioan Becali din anul 1999, iar trei ani mai târziu a rămas însărcinată cu el. Ea a arătat că Giovani Becali, când ar fi auzit că va fi tată, s-ar fi angajat să-i plătească pensia alimentară, dar ulterior s-ar fi răzgândit şi ar fi forţat-o să părăsească România şi să nască la Viena.