Executarea silită a Casei Lido s-a încheiat după nouă ore
Avocaţii familiilor Angelescu-Monteoru, împreună cu un executor judecătoresc, au pătruns, vineri, în curtea Casei Lido, în baza sentinţei civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) prin care complexul Lido, format din Casa Lido şi Hotel Lido, a fost redat moştenitorilor.
George Alexandru Monteoru, unul dintre moştenitorii complexului Lido, a declarat, vineri, că foştii proprietari ai Casei Lido au întrerupt curentul în acest imobil, astfel că procedura de scriere a proceselor-verbale s-a făcut la lumina unei lanterne.
George Alexandru Monteoru a mai spus că va chema sâmbătă un preot pentru a sfinţi Casa Lido, având în vedere că în acest imobil a funcţionat un cazino.
El a adăugat că în cursul săptămânii viitoare se va trece la executarea silită şi a Hotelului Lido.
În replică, societatea RHIC Holding, cu sediul în Luxembourg aprecia, într-un comunicat remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX, că i-a fost încălcat dreptul de proprietate "într-un mod grosolan şi violent, cu concursul foreţelor de Poliţie şi ale Jandarmeriei", de către executorul judecătoresc Georgeta Raportoru.
Firma face precizări legate de preluarea Casei şi a Complexului Lido, precum şi a contractului de închiriere al SC Centrul de Afaceri Bucureşti SRL, valabil pentru încă şapte ani, înregistrat în Cartea Funciară cu nr. 24435/2 decembrie 2005.
"Acest chiriaş a fost agresat şi aruncat în stradă, deşi împotriva lui nu există un ordin de evacuare", se arată în comunicat.