CAB: Cozma rămâne doar cu despăgubirile de 10.000 de euro
În urmă cu o săptămână, Curtea de Apel Bucureşti a încheiat procesul în care Miron Cozma a dat în judecată statul român pentru reîncarcerarea sa şi perioada de închisoare executată în urma anulării ordinului de graţiere semnat de Ion Iliescu în decembrie 2004.
Fostul lider al minerilor a cerut despăgubiri de patru milioane de euro pentru că ar fi stat ilegal în detenţie 178 de zile.
Ministerul de Finanţe a fost de acord ca instanţa să-i dea lui Miron Cozma despăgubiri, însă în niciun caz patru milioane de euro, această sumă fiind considerată prea mare.
Procurorul a spus la rândul său că este de acord ca instanţa să-i dea despăgubiri lui Miron Cozma, dar că nu poate indica o sumă exactă. Mai mult, procurorul a ţinut să precizeze că Miron Cozma nu a reuşit să depună la dosar probe pentru dovedirea prejudiciului cerut.
La jumătatea lunii aprilie a anului trecut, Tribunalul Bucureşti i-a dat câştig de cauză, dispunând despăgubirea acestuia cu 10.000 de euro. Cozma a contestat decizia la Curtea de Apel Bucureşti, care s-a pronunţat vineri, respingând apelul acestuia.