CC: Ordonanţa 95/2007 restrânge dreptul preşedintelui de a cere urmărirea penală a unui ministru

În 27 noiembrie, Curtea Constituţională a decis, în unanimitate, că dispoziţiile articolul 16 din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială şi cele ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului 95/2007 pentru modificarea Legii nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială sunt neconstituţionale.

Prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95 din 4 octombrie 2007 s-a dispus modificarea art. 16 din legea menţionată, referitor la procedura de urmat în cazul în care Preşedintele României îşi exercită dreptul de a cere, potrivit art. 109 alin. 2 din Constituţie, urmărirea penală a unui membru al Guvernului, iar prin art. II al ordonanţei s-a reglementat procedura numirii de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, a comisiei speciale instituite pentru analiza sesizărilor cu privire la săvârşirea unei infracţiuni în exerciţiul funcţiei de către un membru al Guvernului.

Prin art. II al ordonanţei de urgenţă s-a dispus, de asemenea, încetarea activităţii comisiei speciale constituite potrivit prevederilor anterioare şi s-a reglementat situaţia sesizărilor aflate în curs de soluţionare, în sensul preluării acestora de către comisia constituită potrivit prevederilor ordonanţei.

Curtea Constituţională nu-şi însuşeşte motivul de neconstituţionalitate formulat de Avocatul Poporului în sensul că procedura de urmărire penală şi de judecare a faptelor penale comise în exerciţiul funcţiei de către un membru al Guvernului nu poate fi reglementată prin legea responsabilităţii ministeriale, deoarece, nici art.109 alin.(3) din Constituţie, invocat în acest sens, şi nici un alt text din legea fundamentală nu prevăd o asemenea interdicţie. Singura condiţie restrictivă, izvorâtă din principiul supremaţiei Constituţiei, este aceea ca regulile de procedură instituite prin lege sau prin ordonanţă a Guvernului, supusă aprobării Parlamentului, să nu contravină normelor şi principiilor consacrate prin Constituţie sau prevăzute în pactele şi tratatele internaţionale la care România este parte.

Curtea nu reţine nici critica privind absenţa unei situaţii extraordinare care, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţie să justifice adoptarea unei ordonanţe de urgenţă, dat fiind că, în preambulul ordonanţei, Guvernul a invocat ca motiv de urgenţă posibilitatea blocării activităţii comisiei şi, implicit a procedurii de urmărire penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei. În principiu, un astfel de motiv de urgenţă nu poate fi înlăturat. Curtea Constituţională urmează să examineze însă dacă, prin dispoziţiile pe care le cuprinde, ordonanţa nu contravine normelor şi principiilor consacrate în legea fundamentală.

În conformitate cu dispoziţiile art 109 alin. (2), teza întâi, din Constituţia României, "Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor".

Curtea constată că textul constituţional citat instituie necondiţionat dreptul Camerei Deputaţilor, Senatului şi Preşedintelui României de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.

În consecinţă, atât cele două Camere ale Parlamentului, cât şi Preşedintele României au libertatea de a stabili, fără altă reglementare exterioară, aplicând direct Constituţia, modul de exercitare a acestui drept.

Autorităţilor prevăzute în art. 109 alin (2) nu li se poate impune, fără să se încalce principiul separaţiei puterilor în stat, prevăzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie, obligaţia de a efectua cercetări proprii sau de a încredinţa unor structuri extrajudiciare verificarea faptelor penale cu care sunt sesizate de Ministerul Public, de alte organe ale statului sau de cetăţeni. Asemenea cercetări au caracterul de acte de urmărire penală sau de acte premergătoare urmăririi penale şi sunt cu totul străine statutului juridic constituţional, rolului şi funcţiilor autorităţilor publice menţionate.

Cerând urmărirea penală a unor membri ai Guvernului sau refuzând să dea curs unei sesizări în acest sens, Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României îşi asumă răspunderea politică pentru temeinicia deciziei lor.

Examinând dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, în raport cu prevederile art. 109 alin. (2) din Constituţie, Curtea Constituţională constată că textul de lege analizat restrânge, prin condiţiile pe care le impune, dreptul preşedintelui României de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.

Curtea Constituţională urmează să constate neconstituţionalitatea art. I al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 95 din 4 octombrie 2007, care modifică art. 16 din Legea nr. 115/1999 într-un sens şi mai restrictiv.

Astfel, Curtea constată că textul modificat prin ordonanţă înlătură posibilitatea ca Preşedintele României să fie sesizat şi de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi, deosebit de condiţiile cuprinse în textul anterior, instituie şi condiţia ca "dacă sesizarea este făcută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acesta îl va informa concomitent şi pe primul-ministru".

În plus, se reorganizează comisia specială, care va fi compusă din 5 judecători propuşi de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi se instituie pentru activitatea acesteia o procedură de natură jurisdicţională - cu şedinţe publice în care se administrează probe şi poate fi audiat ministrul în cauză, asistat sau reprezentat de un avocat, precum şi cu obligaţia membrilor comisiei de a-şi motiva opinia, majoritară sau separată, exprimată în raport.

Raportul comisiei speciale se întocmeşte „după analiza sesizării, a probelor administrate, a declaraţiilor membrului Guvernului faţă de care se solicită urmărirea penală şi a înscrisurilor depuse de acesta”, iar concluziile raportului precum şi cererea Preşedintelui României „se comunică imediat mijloacelor de informare în masă”.

Toate acestea sunt condiţii fără îndeplinirea cărora Preşedintele României nu-şi poate exercita dreptul necondiţionat prevăzut de art. 109 alin. (2) din Constituţie de a cere urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor.

Curtea constată că, prin această restrângere a unui drept constituţional al Preşedintelui României, ordonanţa de urgenţă examinată contravine şi prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, în conformitate cu care "ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului".

Referitor la dispoziţiile art. II al ordonanţei de urgenţă, Curtea constată că acestea sunt contrare principiilor imparţialităţii justiţiei şi independenţei judecătorilor, prevăzute de art.124 alin. (2) şi (3) din Constituţie, precum şi prevederilor art. 115 alin. (6) din legea fundamentală.

În acest sens, Curtea reţine că numirea celor 5 judecători în comisia specială care, aşa cum s-a arătat mai sus, are rolul de a întocmi - în urma verificărilor efectuate printr-o procedură de natură jurisdicţională - raportul către Preşedintele României, încalcă principiile constituţionale prevăzute de art.124 alin. (2) şi (3) din Constituţie, prin convingerea indusă în opinia publică şi organelor judiciare care ar urma să judece faptele penale imputate unui ministru, că acesta este vinovat.

Totodată, dispoziţiile din ordonanţă analizate contravin şi prevederilor art.115 alin. (6) din Constituţie prin reglementarea de atribuţii şi proceduri privind Consiliul Superior al Magistraturii, care, asemenea celorlalte instituţii ale autorităţilor judecătoreşti, face parte din categoria instituţiilor fundamentale ale statului.

Astfel, Curtea admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată direct de Avocatul Poporului, în temeiul art.146 lit.d) teza a doua din Constituţie, şi constată că art.16 din Legea nr.115/1999 privind responsabilitatea ministerială şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.95/2007 pentru modificarea Legii nr.115/1999 sunt neconstituţionale.