Trei persoane reţinute, după scandalul cu topoare şi cuţite din Capitală

Publicat: 13 11. 2007, 23:44
Actualizat: 05 11. 2012, 16:15

This browser does not support the video element.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că poliţiştii i-au prins pe doi dintre autorii agresiunii din localul Innes Burger, din sectorul 2 al Capitalei. Cei doi agresori – Vasile Nedelcu (33 de ani), din localitatea ilfoveană Voluntari şi Florin Vasile (32 de ani), din Bucureşti – se află în prezent la sediul Secţiei 7 Poliţie, a precizat comisarul Ciocan.

Florin Vasile – cel care, înarmat cu un topor, a sărit peste tejgeaua din local şi l-a alergat pe şeful de sală – este cunoscut cu antecedente penale, în special infracţiuni comise prin violenţă, cum ar fi tâlhăriile, a mai spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.

Totodată, procurorii l-au reţinut şi pe şeful de sală, un cetăţean turc, acesta fiind acuzat că i-a provocat pe cei doi, alergându-i cu un cuţit în afara localului.

Cei trei urmează să fie prezentaţi instanţie Judecătoriei Sectorului 6 cu propunere de arestare preventivă, Nedelcu şi Vasile fiind acuzaţi de distrugere şi vătămare corporală, iar cetăţeanul turc de ultraj contra bunelor moravuri.

Incidentul s-a petrecut duminică, după ce personalul restaurantului Innes Burger a refuzat să mai servească şase clienţi, motivând că au închis casa. Patru dintre aceştia au plecat, însă alţi doi au rămas în local pentru a cere explicaţii unuia dintre angajaţi pentru "lipsa de politeţe".