Prima pagină » Coronavirus » După două luni de stare de urgenţă instituirea stării de alertă a venit cu un festival de gafe din partea guvernului

După două luni de stare de urgenţă instituirea stării de alertă a venit cu un festival de gafe din partea guvernului

După două luni de stare de urgenţă instituirea stării de alertă a venit cu un festival de gafe din partea guvernului
Totul a început pe 16 martie, atunci când a fost instituită starea de urgenţă în România de către preşedintele României. Aveau să curgă de atunci 12 ordonanţe militare care au restricţionat drepturi fundamentale precum libera circulaţie sau chiar dreptul la educaţie sau sănătate. Două luni mai târziu, Guvernul a trebuit să înlocuiască starea de urgenţă cu cea de alertă. Timp de o săptămână a fost liber la gafe.
 
Ce a însemnat instituirea stării de alertă pentru Executivul României? În primul rând, Guvernul a fost luat pe nepregătite de termenii constituţionali de adoptare a unei legi şi s-a ales cu 3 zile de aşa-zisă libertate.
 
Premierul Orban nu a luat în calcul faptul că, în Constituţie, este prevăzut un termen minim de 3 zile în care o lege intră în vigoare după ce este promulgată de preşedinte. Chiar colega sa de partid, Alina Gorghiu, a declarat că în politică e permis să mai faci şi artificii pentru ca măsurile să poată fi puse în aplicare.
 
Mergând mai departe, în prima ordonanţă de urgenţă care a reglementat starea de urgenţă, Executivul nu a prevăzut nicio amendă pentru încălcările prevederilor. Astfel, ai putut vedea în weekend peteceri în parcul Herăstrău sau proteste în Piaţa Victoriei fără ca nimeni să nu poată fi tras la raspundere.