CCR a respins, miercuri, cu majoritate de voturi, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de deputaţi aparţinând Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal şi a constatat că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă este constituţională în raport cu criticile formulate.
Iniţiativa legislativă atacată la CCR a avut ca obiect de reglementare modificarea art.331şi art. 127 alin.(2) din Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul creşterii valorii indicatorului social de referinţă de la 500 de lei la 1200 lei, precum şi reglementarea obligativităţii modificării anuale a acesteia, prin hotărâre a Guvernului, în funcţie de indicele prognozat al preţurilor de consum.