Chiuariu vrea să retrimită Ordonanţa DIICOT la Parlament

Publicat: 10 09. 2007, 23:52
Actualizat: 05 11. 2012, 16:11

"Am insistat pentru adăugarea prin lege a acestei ordonanţe. Nu s-a întrunit numărul de voturi pentru o lege organică. Voi face o cerere de retrimitere de la preşedinte la Parlament. Ţinem ca activitatea acesteia (DIICOT – n.r.) să nu fie perturbată", a spus ministul Tudor Chiuariu.

În opinia ministrului Justiţiei, respingerea în plenul Senatului a Ordonanţa de Urgenţă 131/2006 pentru modificarea Legii privind înfiinţarea şi funcţionarea DIICOT nu va duce la blocarea activităţii acesteia, pentru că va cere retrimiterea actului normativ în Parlament.

Demnitarul a mai spus că vor fi făcute controale la DIICOT şi la celelalte structuri subordonate, pentru a se vedea ce dosare s-au soluţionat, precizând că acest punct va fi pe ordinea de zi a Consiliului Superior al Magistraturii.

Ordonanţa de Urgenţă 131/2006 pentru modificarea Legii privind înfiinţarea şi funcţionarea DIICOT nu a întrunit, luni, numărul necesar de voturi pentru a fi adoptată de Senat, Camera decizională în acest caz. Pentru adoptarea ordonanţei ar fi fost nevoie de votul favorabil a 69 de senatori, proiectul având un caracter organic, însă, la vot, în favoarea ordonanţei s-au pronunţat doar 21 de senatori, fiind înregistrate 36 de voturi "împotrivă" şi 13 abţineri.