Chiuariu: Voi trimite Parlamentului spre adoptare până la sfârşitul lunii octombrie codurile
Ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, afirmă că a venit timpul unei reforme reale a sistemului juridic, prin adoptarea celor patru coduri - civil, penal, procedură civilă, procedură penală - şi a Legii asistenţei judiciare gratuite.
Chiuariu: Voi trimite Parlamentului spre adoptare până la sfârşitul lunii octombrie codurile
În cadrul lucrărilor Delegaţiei Permanente a Partidului Naţional Liberal, ce se desfăşoară la Neptun, ministrul Justiţiei, Tudor Chiuariu, le-a prezentat parlamentarilor liberali proiectele sale pentru sesiunea de toamnă a legislativului, informează Biroul de presă al Ministerului Justiţiei.
"Voi trimite Parlamentului spre adoptare până la sfârşitul lunii octombrie modificările la Codul civil, noul Cod penal şi noul Cod de procedură penală. Noul Cod de procedură civilă va fi prezentat Parlamentului în luna decembrie. De asemenea, până la sfârşitul anului, îmi propun să avem legea privind asistenţa judiciară adoptată de către Parlament", a spus Chiuariu.
Ministrul a arătat că din discuţiile cu membrii Comisiilor juridice este sigur că poate obţine un consens politic larg pentru adoptarea acestor legi, astfel încât începând cu anul 2008 să putem aplica un sistem juridic european în România.
Alte priorităţi ale Ministerului Justiţiei în această sesiune parlamentară sunt adoptarea Legii privind anularea tuturor condamnărilor politice pronunţate în perioada 1945-1989 şi aprobarea prin lege a Ordonanţei privind Agenţia Naţională de Integritate.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO