"Ca urmare a unor informaţii apărute la posturile de radio şi televiziune, precum şi în presa scrisă în cursul zilei de 7 şi 8 mai 2008, potrivit cărora «DNA Cluj a reţinut cinci persoane apropiate lui Gigi Becali care aveau asupra lor 1,7 milioane euro», Biroul de Informare şi Relaţii Publice precizează că procurorii DNA nu au reţinut nicio persoană în cursul zilei de 7 sau 8 mai 2008, dar că se află în desfăşurare o anchetă penală efectuată de procurorii Secţiei de combatere a corupţiei – structura centrală, în cadrul căreia a fost începută urmărirea penală faţă de mai multe persoane pentru infracţiuni de corupţie", informează un comunicat al DNA remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.
Potrivit DNA, în momentul de faţă, din considerente care ţin de modul de desfăşurarea a anchetei penale, nu pot fi oferite mai multe detalii.
"De îndată ce condiţiile anchetei vor permite, vom anunţa public, printr-un comunicat de presă, numele persoanelor şi infracţiunile pentru care sunt cercetate acestea", informează DNA.
Potrivit unor surse judiciare, finanţatorul Stelei, Gigi Becali, este urmărit penal de procurorii anticorupţie pentru dare de mită în legătură cu cele 1,7 milioane de euro găsite asupra a cinci persoane apropiate acestuia, audiate, miercuri noaptea, la DNA Cluj, existând suspiciuni că banii urmau să ajungă la jucătorii U Cluj.
Gigi Becali a fost citat, joi, la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), pentru a fi audiat în legătură cu faptele pentru care s-au declanşat cercetări, au preciat sursele citate.
DNA a ridicat, miercuri seară, dintr-un restaurant din Cluj, cinci persoane care aveau asupra lor bani de la Gigi Becali, despre care există suspiciunea că ar fi urmat să ajungă la jucătorii de la Universitatea Cluj, dacă n-ar fi pierdut meciul cu concitadina CFR Cluj.