- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Cioacă, audiat trei ore de anchetatori
Poliţistul judiciarist Cristian Cioacă, suspectat de uciderea soţiei sale, a fost audiat, luni, timp de tri ore de procurorii Parchetului instanţei supreme, el refuzând să facă declaraţii jurnaliştilor.
Cioacă, audiat trei ore de anchetatori
Soţul avocatei Elodia Ghinescu, poliţistul judiciarist Cristian Cioacă, suspectat de uciderea acesteia, s-a prezentat, luni, în jurul orei 12.15, la Parchetul instanţei supreme, pentru a-i fi prezentate concluziile expertizei privind probele ADN identificate pe uniforma descoperită la Râşnov.
El a părăsit Parchetul după trei ore, în cazul său anchetatorii prelungind, cu 30 de zile, măsură de a nu părăsi ţara pe perioada anchetei.
Specialiştii Institutului de Criminalistică au stabilit ca obiectele găsite într-o râpă din apropierea staţiiunii Poiana Braşov există urme biologice umane, respectiv sânge, celule epiteliale, secreţii, care au profilele genetice identice cu cele ale Elodiei Ghinescu şi ale lui Cristian Cioacă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri
-
Finlanda crede că o navă din flota fantomă a Rusiei a tăiat cablul submarin din Marea Baltică
-
Thailanda se alătură BRICS ca stat partener
"În urma examinării probelor ridicate de pe obiectele găsite la data de 8 octombrie, într-o râpă din apropierea staţiunii Poiana Braşov, specialiştii Institutului de Criminalistică au stabilit ca unele obiecte prezintă urme biologice de natură umană, respectiv sânge, celule epiteliale, secreţii, care au profilele genetice identice cu cele ale persoanei dispărute. Totodată, pe unul dintre obiectele vestimentare aparţinând suspectului Cioacă Constantin Cristian, s-au descoperit urme biologice care au evidenţiat amestecuri de profile genetice din care nu poate fi exclus profilul genetic al Elodiei Ghinescu", se explică într-un comunicat, remis luni, agenţiei MEDIAFAX, de către Poliţia Română.
Potrivit sursei citate, o parte din obiectele analizate, din cauza acţiunii factorilor de mediu, nu au relevat urme care să exprime un rezultat cert.
Rapoartele au fost înaintate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a fi coroborate cu celelalte probe din dosar.
Elodia Marilena Ghinescu (38 de ani), avocat în cadrul Baroului Braşov, a dispărut de acasă în data de 30 august. Cristi Cioacă a anunţat Poliţiei dispariţa femeii în 5 septembrie. Anchetatorii braşoveni au luat în calcul varianta crimei în cazul avocatei, pe lista suspecţilor fiind şi soţul femeii, deoarece s-au găsit urme de sânge în apartamentul celor doi soţi şi în autoturismul bărbatului.
Procurorii au emis, în noaptea de 19 spre 20 septembrie, o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore pe numele poliţistului braşovean Cristian Cioacă. Poliţistul, suspectat de omor calificat, a fost eliberat după ce ordonanţa de reţinere pe numele lui a expirat. Atunci, poliţistul a fost supus testului poligraf, rezultatul relevând "un comportament disimulat", în sensul că răspunsurile lui la întrebările din cadrul testului "nu erau răspunsurile standard date de o persoană care nu avea nimic de ascuns".
Instanţa supremă i-a interzis poliţistului judiciarist Cristian Cioacă să părăsească ţara pe parcursul anchetei, judecătorii respingând cererea acuzării de a-l aresta. Arestarea este împiedicată de lipsa cadavrului victimei, susţin surse judiciare.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO