În privinţa cererii făcute de Ovidiu Ohanesian de audiere a senatorului PNL Norica Nicolai în dosarul lui Munaf, Curtea de Apel Bucureşti nu a dat o soluţie în timpul şedinţei de judecată de joi, urmând să se pronunţe prin încheiere asupra solicitării.
Totodată, la dosar a fost depusă o adresă din partea Ministerului Afacerilor Externe în care se arată că Mihai Stuparu va reveni în ţară pe 6 martie, după ce îşi va încheia misiunea diplomatică în Irak.
Discuţiile în acest dosar vor fi reluate în 13 martie.
Mohammad Munaf a fost ghid pentru jurnaliştii Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian, răpiţi în 28 martie 2005, în Irak. Munaf a fost luat ostatic alături de aceştia timp de 55 de zile. El a fost arestat de armata americană după eliberarea lor, fiind bănuit de complicitate.
Curtea Supremă a Statelor Unite a decis, în 7 decembrie, să accepte audierea cazului lui Mohammad Munaf. Cazul va intra pe rol cel mai probabil în perioada ianuarie-aprilie 2008, dar data exactă a audierii va fi stabilită până la sfârşitul acestui an, conform calendarului Curţii, potrivit Biroului de relaţii publice al Curţii Supreme a Statelor Unite.
În iunie 2007, instanţa Curţii de Apel Bucureşti l-a condamnat pe omul de afaceri Omar Hayssam la 20 de ani de închisoare în procesul în care este acuzat de acte de terorism în legătură cu răpirea celor trei jurnalişti.
În urmă cu o zi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis condamnarea, în lipsă, la 20 de ani de închisoare a omului de afaceri Omar Hayssam, judecătorii respingând recursul promovat de avocaţii sirianului, care ceruseră rejudecarea procesului.