- Home
- Justiţie
- SUCEAVA, (30.10.2024, 14:19)
- Cosmin Pirv
Consilier de la Garda Forestieră Suceava reţinut, alţi 4 sub control judiciar, pentru luare de mită
Un consilier de la Garda Forestieră Suceava a fost reţinut, iar alţi patru au fost plasaţi sub control judiciar, pentru luare de mită, a anunţat miercuri DNA.
Urmărește
895 afișări
Sursa foto: Facebook
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore faţă de inculpatul Popovici Mihai Ionel, consilier în cadrul Gărzii Forestiere Suceava, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită în formă continuată (14 acte materiale).
De asemenea, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, şi faţă de inculpaţii: Ţăpuleasa Sorin Cezar pentru de luare de mită în formă continuată (2 acte materiale), Cucu Florentin Doru, pentru luare de mită; Chira Dimitrie, pentru luare de mită, şi Pavel Dănuţ-Adrian, tot pentru luare de mită. Toţi sunt consilieri în cadrul Gărzii Forestiere Suceava.
În perioada martie - octombrie 2024, primii patru inculpaţi, respectiv octombrie – noiembrie 2022 ultimul inculpat, în calitate de angajaţi ai Gărzii Forestiere Suceava, ar fi pretins şi ar fi primit de la mai mulţi agenţi economici cu obiect de activitate în domeniul forestier, precum şi de la pădurari, ingineri silvici, etc., sume de bani cuprinse între 300 de lei şi 5.000 de lei şi alte foloase necuvenite, în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu vizând verificarea şi controlul modului în care este respectată legislaţia privind regimul silvic, în scopul protejării activităţii acestora.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
Sumele sau bunurile ar fi fost solicitate de inculpaţi pentru ca aceştia să nu ia măsurile legale de sancţionare contravenţională pentru abaterile săvârşite de agenţi economici sau pentru a lua măsuri legale mai blânde. De asemenea, sumele de bani sau bunurile cerute cu titlu de mită vizau şi soluţionarea favorabilă şi cu celeritate a unor cereri a căror soluţionare se află în competenţa Gărzii Forestiere Suceava, de soluţionare favorabilă a unor petiţii prin care sunt sesizate nereguli cu privire la activitatea desfăşurată de aceşti agenţi economici/funcţionari silvici, etc.
Inculpatul Popovici Ionel va fi prezentat miercuri Tribunalului Suceava cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Citește și: Dosarul devalizării bazei Extensiv, trimis în judecată. Omul de încredere al Olguţei Vasilescu şi-a dat demisia
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump