- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Corupţia în România lui Iliescu, tema procesului lui Costea
Omul de afaceri român Adrian Costea, bănuit că a deturnat milioane de euro în contracte cu statul român, este judecat, începând de miercuri, de un tribunal francez într-un dosar privind suspiciuni de corupţie în rândurile demnitarilor români în perioada 1992 - 1999, relatează AFP.
Corupţia în România lui Iliescu, tema procesului lui Costea
Adrian Costea, fost consilier personal al fostului preşedinte român Ion Iliescu, compare timp de trei săptămâni, începând de miercuri, în faţa tribunalului corecţional din Paris, alături de alţi şapte acuzaţi, dintre care numai cinci au fost prezenţi la audierea de miercuri.
Anchetaţi încă din 1999, soţii Costea au fost trimişi în 2006 în faţa tribunalului corecţional de către judecătorul de instrucţie Henri Pons.
În vârstă de 57 de ani, Costea este bănuit de justiţia franceză că ar fi deturnat circa 50 de milioane de franci (7,6 milioane de euro), în beneficiul propriu sau al unor demnitari români, dar şi pentru finanţarea campaniilor din 1992 şi 1996 ale fostului preşedinte Ion Iliescu (1989 - 1996 şi 2000 - 2004), succesor al dictatorului Nicolae Ceauşescu, relatează AFP.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te şi pune ştampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Preşedintele AEP s-a întâlnit cu observatorii internaţionali acreditaţi la alegerile din România
"Este un proces interesant, pentru clarificarea moravurilor politice româneşti din anii '90", a apreciat avocatul lui Costea, Francois Esclantine.
Începând de miercuri, tribunalul a abordat problema relaţiilor comerciale dintre Costea, responsabil al mai multor societăţi din Franţa, şi guvernul român sau companii româneşti apropiate de putere.
Printre contractele incriminate se numără şi editarea unei cărţi de promovare a României, într-un contract de 5,7 milioane de dolari, sau livrarea a 752.000 de tone de carburanţi, în valoare de 137 de milioane de dolari.
Conform acuzării, o parte din sumele vărsate din România au fost folosite pentru îmbogăţirea personală a lui Costea şi a soţiei acestuia, în timp ce o altă parte a fost transferată unor personalităţi române sau a fost utilizată pentru finanţarea campaniilor prezidenţiale ale lui Ion Iliescu.
În timp ce Iliescu afirmă acum că abia îl cunoaşte pe acuzat, Costea a prezentat miercuri fotografii în care apare, în diverse ocazii, alături de fostul preşedinte, adaugă AFP.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO