- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
CSM a adoptat regulamentul pentru numirea judecătorilor în comisia specială de la Cotroceni
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a adoptat, joi, regulamentul privind procedura de numire a judecătorilor în comisia specială instituită pentru analizarea sesizărilor cu privire la săvârşirea unei infracţiuni în exerciţiul funcţiei de către membrii Guvernului.
CSM a adoptat regulamentul pentru numirea judecătorilor în comisia specială de la Cotroceni
Regulamentul prevede modul de constituire al comisiei, procedura sa de lucru, raporturile cu Administraţia Prezidenţială, criteriile de alegere a candidaţilor, precum şi dispoziţii tranzitorii.
Comisia este organizată şi funcţionează potrivit Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi potrivit prevederilor regulamentului adoptat de Plenul CSM.
Comisia este formată din cinci judecători, numiţi pentru un mandat de trei ani, care nu poate fi reînnoit.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
-
MApN: în judeţul Tulcea a fost detectată o ţintă aeriană de mici dimensiuni
-
Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri
Componenţa Comisiei se aprobă prin decret al preşedintelui României, la propunerea Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Comisia este condusă de un preşedinte, ales de membri în prima şedinţă după constituire. Preşedintele prezidează şedinţele acesteia.
Regulamentul stabileşte că, în timpul mandatului, judecătorii numiţi în Comisie îşi păstrează calitatea de judecător, indemnizaţia de încadrare lunară şi celelalte drepturi băneşti prevăzute de lege. În funcţie de volumul de activitate de la instanţe, colegiile de conducere pot dispune degrevarea parţială de celelalte activităţi a judecătorilor numiţi în Comisie.
Pentru stabilirea componenţei Comisiei, judecătorii de la judecătorii, tribunale, tribunale specializate şi curţi de apel îşi pot depune candidatura la curtea de apel în termen de 15 zile de la data declanşării procedurii. Candidaturile sunt însoţite de un curriculum vitae şi orice alte documente considerate relevante de candidaţi.
Curţile de apel vor înainta Consiliului Superior al Magistraturii cel mult trei propuneri aprobate de colegiile de conducere, în termen de cinci zile de la data expirării termenului de depunere a candidaturilor.
În cazul în care nu s-au depus candidaturi, în termenul prevăzut, preşedinţii curţilor de apel, cu avizul colegiilor de conducere şi cu respectarea criteriilor prevăzute de regulament formulează o propunere pe care o înaintează Consiliului Superior al Magistraturii. Propunerea va fi însoţită de acordul judecătorului nominalizat.
Propunerile se formulează cu respectarea următoarelor criterii: funcţia de judecător definitiv; participarea la soluţionarea cauzelor în materie penală; calificativul „foarte bine”acordat cu ocazia ultimei evaluări a activităţii judecătorului; lipsa sancţiunilor disciplinare.
Candidaţii propuşi de colegiile de conducere vor susţine un interviu în faţa Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Consiliul Superior al Magistraturii înaintează Preşedintelui României cinci propuneri pentru numirea membrilor Comisiei.
Cu 60 de zile înainte de expirarea mandatului membrilor Comisiei în funcţie, Consiliul Superior al Magistraturii declanşează procedura de numire a judecătorilor în noua Comisie.
În cazul încetării mandatului membrilor Comisiei din alte cauze, Consiliul Superior al Magistraturii declanşează o nouă procedură cu respectarea dispoziţiilor prezentului regulament.
Consiliul Superior al Magistraturii înaintează Preşedintelui României propunerile privind componenţa noii Comisii cu 20 de zile înainte de expirarea mandatului membrilor Comisiei în funcţie.
Comisia analizează sesizările cu privire la săvârşirea unei infracţiuni în exerciţiul funcţiei de către membrii Guvernului, în condiţiile legii.
Comisia, după analiza sesizării, a probelor administrate, a declaraţiilor membrului Guvernului faţă de care se solicită urmărirea penală şi a înscrisurilor depuse de acesta, întocmeşte un raport prin care propune Preşedintelui României urmărirea penală sau clasarea sesizării.
Raportul cuprinde opinia majoritară a membrilor Comisiei, iar opiniile separate se vor consemna distinct în cuprinsul acestuia.
Potrivit raportului adoptat joi, Comisia este independentă.
Data declanşării procedurii de numire a judecătorilor în prima Comisie este data publicării regulamentului pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii.
Pentru constituirea primei Comisii, candidaturile se depun la curţile de apel, în termen de trei zile de la data declanşării procedurii. În termen de două zile de la expirarea termenului prevăzut, curţile de apel vor înainta Consiliului Superior al Magistraturii cel mult treei propuneri aprobate de colegiile de conducere.
În cazul în care nu s-au depus candidaturi, preşedinţii curţilor de apel, cu avizul colegiilor de conducere, formulează o propunere pe care o înaintează Consiliului Superior al Magistraturii. Propunerea va fi însoţită de acordul judecătorului nominalizat.
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii le analizează potrivit procedurii.
Consiliul Superior al Magistraturii înaintează Preşedintelui României cinci propuneri pentru numirea membrilor Comisiei.
Regulamentul va fi publicat pe pagina de Internet a Consiliului Superior al Magistraturii.
Ordonanţa de Urgenţă a Guvernuui nr. 95/2007 pentru modificarea Legii nr. 115/1999 privind răspunderea ministerială a fost publicată în Monitorul Oficial în 4 octombrie.
În conformitate cu art. 16 alin. (4) din Legea nr. 115/1999, astfel cum a fost modificată de art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 95/2007, această comisie va fi formată din 5 judecători, numiţi pentru un mandat de trei ani, care nu poate fi înnoit. Propunerile privind componenţa comisiei vor fi aprobate de către Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi vor fi înaintate Preşedintelui României, care va aproba prin decret componenţa comisiei.
Alin. (1) al art. II al ordonanţei prevede un termen de 30 de zile de la data intrării sale în vigoare pentru Consiliul Superior al Magistraturii de a înainta preşedintelui României aceste propuneri.
Sesizările trimise Comisiei speciale care, în prezent, sunt în curs de soluţionare şi pentru care nu a fost întocmit un raport vor fi preluate de noii membri ai acestei structuri consituite conform prevederilor ordonanţei.
Noua comisie va face rapoarte şi în cazurile miniştrilor Tudor Chiuariu şi Paul Păcuraru, dar şi pentru fostul premier Adrian Năstase şi foştii membrii ai Guvernului Miron Mitrea, Victor Babiuc, Zsolt Nagy şi Codruţ Şereş.
De asemenea, cererea procurorului general de declanşare a urmării penale a ministrului Traian Remeş se va discuta după ce noii membri ai Comisiei speciale de la Preşedinţie sunt propuşi de CSM.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO