17:08
Ziua Avocatului Român, instituită de Congresul Avocaţilor din 1998, este celebrată în 24 iunie, fiind o oportunitate pentru promovarea valorilor profesiei de avocat şi a rolului avocatului în statul de drept.
„Avocaţii reprezintă parteneri indispensabili actului de justiţie, ca profesie liberală necesară apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, contribuind la realizarea unei justiţii echitabile şi juste într-o societate democratică. Adresăm tuturor colegilor avocaţi felicitări pentru întreaga activitate şi contribuţie la realizarea actului de justiţie şi le urăm putere de muncă şi adaptare, precum şi rezilienţă în continuare în îndeplinirea misiunii pe care o au în societate!”, arată CSM într-un comunicat.