Cristian Cioacă şi-a luat un nou concediu medical

Publicat: 24 10. 2007, 15:58
Actualizat: 05 11. 2012, 16:14

"Începând de azi (miercuri – n.r.), Cristian Cioacă a intrat în concediu medical cu diagnosticul sindrom nervos depresiv pe o perioadă de 14 zile", a declarat Emil Rada, şeful serviciului Management Organizatoric şi Comunicare Publică în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Braşov.

Cioacă şi-a reluat serviciul pe 15 octombrie, după o pauză de mai bine de o lună şi a fost mutat de la Secţia 2, unde ocupa poziţia de inspector principal la departamentul Ordine Publică, la Secţia Municipală, Compartimentul Poliţie Urbană.

El va lucra la Municipiu timp de şase luni, unde va face atât muncă de birou, cât şi de teren, urmând ca după această perioadă să revină la Secţia 2. Cioacă a făcut, marţi, o nouă examinare psihologică şi i s-a acordat un nou concediu medical, al treilea concediu după dispariţia soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu.

După dispariţia Elodiei, poliţistul Cioacă şi-a luat concediu medical din cauza stresului, în intervalul 11 – 24 septembire, iar din 25 septembrie până pe 9 octombrie, a intrat în concediu de odihnă legal. Pe 11 octombrie, a intrat într-un nou concediu medical, de trei zile, după doar o zi de muncă, pe motiv că suferă de "sindrom nervos depresiv".

Soţul avocatei Elodia Ghinescu, poliţistul judiciarist Cristian Cioacă, suspectat de uciderea acesteia, , pentru a-i fi prezentate concluziile expertizei privind probele ADN identificate pe uniforma descoperită la Râşnov.

Specialiştii Institutului de Criminalistică au stabilit ca obiectele găsite într-o râpă din apropierea staţiiunii Poiana Braşov există urme biologice umane, respectiv sânge, celule epiteliale, secreţii, care au profilele genetice identice cu cele ale Elodiei Ghinescu şi ale lui Cristian Cioacă.

Rapoartele au fost înaintate Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a fi coroborate cu celelalte probe din dosar.

 

 

 

 

 

.