Directorul executiv al DSV Harghita, trimis în judecată de DNA
Directorul executiv al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Harghita a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru că a dispus neefectuarea unui control la o firmă care-şi continua activitatea, deşi, anterior, se dispusese încetarea acesteia.
Procurorii anticorupţie au stabilit că, în septembrie 2006, Ferenc Jozsef Ferenczy, la cererea administratorului unei firme din oraşul Topliţa, ar fi dispus ca două din subordonatele sale să se retragă de la un control planificat la acea societate care se ocupa cu fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor, informează, marţi, Biroul de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).
Cu prilejul unui control anterior efectuat la firma respectivă, s-a constatat că activitatea de prelucrare a laptelui continua, deşi se dispusese interzicerea continuării acesteia. Măsura fusese luată deoarece examenele de laborator ale testelor de sanitaţie erau neconforme şi condiţiile de igienă necorespunzătoare.
Neefectuarea controlului a fost favorabilă societăţii care a beneficiat de veniturile realizate din prelucarea şi comercializarea laptelui.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Războiul din Ucraina, ziua 1095. Trump: SUA sunt „destul de aproape” de un acord cu Ucraina privind mineralele / Sondaj: 91% dintre ucraineni se opun negocierilor de pace fără participarea Ucrainei
-
Susţinătorii lui Călin Georgescu, aşteptaţi sâmbătă în Piaţa Constituţiei
-
Un irakian a fost declarat indezirabil în România pentru o perioadă de 10 ani
Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Topliţa.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 05:00
-
ieri, 22:00