EXCLUSIV  DNA a intrat pe firul banilor generalilor „câmpului tactic” Florian Coldea – Dumitru Dumbravă, ex SRI: Energie, construcţii, filaje, „Anaconda” şi milionari

  • Firma de avocatură a lui Doru Trăilă încasa sume de la Cătălin Hideg şi ulterior ar fi făcut plăţi către firma lui Dumitru Dumbravă
  • După ce încasa sumele, firma lui Dumbravă făcea plăţi către firma lui Florian Coldea/ Dumitru Cocoru, firma Elenei Istode (aka „Anaconda”) şi firma „de investigaţii” a lui Marius Ghiba
  • Procurorii ar fi descoperit tranzacţii între firmele din dosar pe zona construcţiilor (Soceram/ omul de afaceri Mihai Anastasescu), în zona energiei ( Elsid/ milionarul Mihai Tufan, condamnat pentru tentativă de omor) dar şi în legătură cu firmele controlate de Alexander Bodgan Adamescu
  • DNA a făcut analiza financiară a încasărilor, profiturilor şi rulajelor pe firmele lui Coldea/ Cocoru şi Dumbravă şi a constatat că acestea au explodat în ultimul an
  • Contractele dintre firme erau generale, nepermiţând cuantificarea serviciilor prestate şi valoarea facturilor, unele dintre actele adiţionale erau nedatate
  • Actele erau despre consultanţă inclusiv în materie de anticorupţie, „colectare de informaţii”, analize de risc şi inclusiv extinderea portofoliului în zona fondurilor de investiţii, inclusiv cele suverane, aparţinând unor state potente financiar
  • Împărţeala, serviciile, onorariile simple, suplimentare şi cele de succes variau între cele 3 firme: de la 1480 de euro plus TVA, la 20.000 de euro, la 45.000 de euro, la 75.000 de euro, la 120.000 de euro
Urmărește
3469 afișări
Imaginea articolului DNA a intrat pe firul banilor generalilor „câmpului tactic” Florian Coldea – Dumitru Dumbravă, ex SRI: Energie, construcţii, filaje, „Anaconda” şi milionari

Pe 23 noiembrie 2023, procurorii DNA arată că omul de afaceri Cătălin Hideg – care a depus denunţul la DNA - ar fi făcut o primă plată de 20.000 de euro către societatea de avocatură a lui Doru Trăilă.

După 4 zile, pe 27 noiembrie 2023, şi firma lui Cătălin Hideg – Sanimed Internaţional Impex – face o plată de 200.000 de lei către societatea de avocatură a lui Doru Trăilă.

CITEŞTE ŞI: Ţinteau revenirea la Putere. Generalul (r.) Dumitru Dumbravă, mâna dreaptă a fostului şef operativ al SRI, Florian Coldea: „E sfârşit de epocă. (...) După ce se termină alegerile şi se reface structura, osatura statului, trebuie să o luăm fix de la zero"

În aceeaşi perioadă, pe de altă parte, societatea lui Trăilă mai face încasări de 44.000 de lei de la alte societăţi.

După încasările de la Hideg, societatea de avocatură a lui Doru Trăilă face o serie de plăţi:

  • 28 noiembrie 2023 – 245.000 de lei către Wise Line Consulting SRL

(firma controlată de generalul (r.) Dumitru Dumbravă)

  • 2 decembrie 2023: 20.000 de lei către avocatul Tudor Alexandru Moise, 20.000 de lei către avocatul Octavian Eugen Chiru, 65.000 de lei către Doru Trăilă

Pe 18 ianuarie 2024, societatea lui Hideg mai face o plată de 238.000 de lei către firma de avocatură a lui Trăilă, în aceeaşi perioadă Trăilă având şi alte încasări de 47.293 lei de la alte societăţi.

Situaţia se repetă. După încasări, societatea lui Trăilă face mai departe plăţi:

  • 19 ianuarie 2024 – 119.000 de lei către Wise Line Consulting SRL

(firma controlată de generalul (r.) Dumitru Dumbravă)

„Din analiza tranzacţiilor efectuate prin contul de lei de către SCP „Doru Trăilă şi Asociaţii”, s-a stabilit că, în perioada 2022 – 2024, au fost efectuate încasări repetate de la anumite grupuri de firme”, arată procurorii DNA, care constată că cea mai mare parte a redirecţionărilor de bani se duce spre firma lui Dumbravă.

La rândul său, după ce primea sumele de la societatea de avocatură a lui Doru Trăilă, firma lui Dumbravă făcea plăţi către:

  • firma lui Florian Coldea şi a lui Dumitru Cocoru (fost prim adjunct, director interimar al SRI, respectiv fost adjunct al SRI)
  • firma de consultanţă a Elenei Istode – fost general SRI, aka „Anaconda”
  • firma lui Marius Ghiba, specializată în domeniul „investigaţiilor”

Din analiza tranzacţiilor efectuate de către Wise Line Consulting SRL rezultă că după efectuarea încasărilor de la SCP „Doru Trăilă şi Asociaţii, efectuează la rândul său plăţi către alte societăţi de consultanţă, printre care Strategic Sys S.R.L., Cocoandconsulting SRL, Interdiligence SRL”.

„Caracterul repetitiv al plăţilor efectuate creează o suspiciune plauzibilă în sensul că SCP  „Doru Trăilă şi Asociaţii” reprezintă doar un vehicul pentru transferul sumelor de bani către societăţile de consultanţă, concluzie întărită şi de faptul că, deşi sunt încheiate contractate servicii de asistenţă juridică, ponderea serviciilor de asistenţă din costul total achitat de beneficiarul acestora, raportat la serviciile de consultanţă  contractate, este redusă”, arată DNA.

DNA a analizat şi tranzacţiile pe fiecare firmă.

Firma de consultanţă din 2018 a lui Dumitru Dumbravă – Wise Line Consulting – n-a avut niciun salariat, în 2023 – cifra de afaceri i-a crescut la 6,2 milioane de lei iar profitul net la 3,4 milioane de lei.

Rulajele din perioada 2022-2024 arată că firma lui Dumbravă a încasat de la societatea de avocatură a lui Trăilă suma de 5,4 milioane de lei în ultimii 3 ani.

Firma de consultanţă din 2020 a lui Florian Coldea şi Dumitru Cocoru – Strategic Sys – a avut între 1 şi 2 salariaţi – iar din 2020 până în 2024 – cifra de afaceri a sărit de la peste 600.000 de lei la 6,1 milioane de lei. La fel şi profitul net: de la 573.775 de lei la 4,8 milioane de lei.

Rulajele de pe firmă din perioada 2022-2024 arată că firma lui Coldea şi Cocoru a încasat de la firma lui Dumbravă – suma totală de 1,241.726,47 lei prin 19 transferuri.

Ca să stabilească legătura dintre sumele de bani plătite de Hideg către Doru Trăilă şi plăţile ulterioare făcute de firma lui Hideg către firma lui Dumbravă şi plăţile lui Dumbravă făcute către firma lui Coldea/ Cocoru, procurorii au analizat contractele de consultanţă, actele adiţionale ale acestora, facturile şi documentele justificative.

Astfel, au descoperit că respectivele contracte cadru aveau un obiect general, în care nu sunt prevăzute elemente care să permită cuantificarea serviciilor prestate şi determinarea valorii facturilor. De altfel, contrar clauzelor contractuale, care impuneau ca pentru serviciile de consultanţă între SCP „Doru Trăilă şi Asociaţii” şi SC Wise Line Consulting SRL să se încheie acte adiţionale prin care să se stabilească obiectul prestaţiilor şi preţul acestora, astfel de acte adiţionale nu au fost identificate decât în cazul anumitor entităţi:  SC Elsid SA, Soceram SA, OTP Bank.

Elsid este o firmă din zona energiei iar Soceram este o firmă din zona construcţiilor.

Soceram SA este controlată de omul de afaceri Mihai Anastasescu.

Elsid este una din companiile deţinute de milionarul Mihai Tufan, condamnat pentru tentativă de omor asupra unei angajate, directoare la societatea sa.

Mihai Tufan a fost liberat condiţionat pe 20 octombrie 2022, după nici doi ani de închisoare printr-o decizie a Tribunalului Prahova. Mihai Tufan a fost condamnat la trei ani şi şase luni de închisoare din care a executat un an şi nouă luni.

În cazul Hideg, procurorii DNA apreciază că viramentele făcute pe 28 noiembrie 2023 şi 19 ianuarie 2024 între firmele lui Dumbravă – Coldea/ Cocoru – reprezintă plăţi parţiale din suma de 600.000 de euro care făcea obiectul contractului de asistenţă cu Sanimed, firma lui Hideg.

Următoarea zi, pe 29 noiembrie 2023, firma lui Coldea/ Cocoru – Strategic Sys – emite către firma lui Dumbravă – o factură de 87.279 lei, ca servicii de consultanţă potrivit contract, iar pe 30 ianuarie 2024 – o altă factură de 8765 lei – servicii de consultanţă, potrivit contract.

Rapoartele din spatele acestor facturi sunt rapoarte generale, ce nu se circumscriu obiectului contractelor şi actelor adiţionale la acestea, fapt ce denotă că încasările efectuate de la SC Wise Line Consulting SRL reprezintă plăţi parţiale din suma de 600.000 de euro ce face obiectul contractului de asistenţă juridică cu SC Sanimed Impex Internaţional SRL şi care în fapt este obiectul infracţiunii de corupţie”, arată DNA.

Procurorii au mers pe urma banilor. Astfel:

  • Pe 11 ianuarie 2019, firmele lui Dumbravă şi Trăilă au încheiat un contract de consultanţă generală, inclusiv în materie de anticorupţie – pe o durată de 4 ani.
  • În aceeaşi zi, pe 11 ianuarie 2019, firmele lui Dumbravă şi Trăilă au încheiat un contract de consultanţă specializată – de 10.000 de euro - raportat la litigiile Soceram SA (firmă de construcţii) şi First Bank
  • Ulterior se face un act adiţional nedatat – între firmele lui Dumbravă şi Trăilă pentru situaţiile juridice ale OTP
  • Pe 8 mai 2019 , firmele lui Dumbravă şi Trăilă au încheiat un act adiţional – în relaţionare cu Soceram SA – şi un onorariu de succes de 120.000 de euro, tranşele lunare fiind de 10.000 de euro
  • Pe 6 ianuarie 2020, firma lui Dumbravă încheie un act adiţional de consultanţă cu firma lui Trăilă – pentru o subcontractare pentru „colectare de informaţii, elaborare strategii, redactare” şi împărţirea onorariului de succes în cote egale
  • Pe 15 martie 2021, firmele lui Dumbravă şi Trăilă au încheiat un act adiţional privind împărţirea onorariului de succes în cote egale
  • Pe 12 aprilie 2021, firmele lui Dumbravă şi Trăilă au încheiat un act adiţional pe tema Elsid SA – controlată de Mihai Tufan – pe tema realizării unei analize de risc ce vizează interese legitime
  • Pe 28 iunie 2022, firmele lui Dumbravă şi Trăilă au încheiat un act adiţional privind un onorariu suplimentar de 75.000 de euro plus TVA pentru firma lui Dumbravă – după asigurarea fondurilor necesare de către Elsid
  • Pe 14 ianuarie 2021, firma lui Dumbravă şi a lui Dumitru Cocoru/ Coldea încheie un contract de consultanţă pe proiectele în desfăşurare – pe o perioadă de 2 luni. Preţul serviciilor: 20.000 de euro, fără TVA
  • Pe 8 martie 2021, se face un act adiţional între cele 2 firme – prin care prin care preţul se modifică la 20.000 de euro, inclusiv TVA iar durata este prelungită cu 2 luni
  • Pe 28 septembrie 2021, între firma lui Dumbravă şi cea a lui Coldea/ Cocoru se încheie un alt contract de consultanţă: pentru asigurarea succesului proiectelor în desfăşurare. Beneficiarul trebuia să-i plătească lunar consultantului suma de 1480 de euro, plus TVA – echivalentul a 10 ore de consultanţă
  • Pe 30 martie 2023, se face un alt act adiţional la contractul dintre cele 2 firme şi se extinde portofoliul de clienţi: în zona fondurilor de investiţii, inclusiv fonduri suverane aparţinând unor state potente financiar, prin eforturile firmei lui Coldea/ Cocoru care asigura perspectivele consistente de dezvoltare a beneficiarilor pe termen mediu şi lung. Din martie 2024, preţul creşte: 14.750 de euro lunar,  contractul este prelungit până pe 31 decembrie 2023.
  • Pe 19 decembrie 2023, părţile conveniseră că firma lui Coldea/ Cocoru este îndreptăţită să aibă un onorariu de succes de 45.000 de euro
  • Pe 29 decembrie 2023, firmele lui Dumbravă şi Coldea/ Cocoru încheie un nou contract de consultanţă pe o perioadă de 1 an, cu posibilitate de prelungire prin acordul tacit al părţilor. Preţul serviciilor: 1480 de euro, plus TVA
  • Pe 14 februarie 2024, firmele lui Dumbravă şi Coldea/ Cocoru convin că firmei lui Coldea/ Cocoru i se cuvine un onorariu de succes de 75.000 de euro.

„Putem concluziona că pentru a disimula natura şi provenienţa sumelor de bani ce au fost achitate de  Hideg Robertino – Cătălin „echipei” din care face parte şi numitul Dumbravă Dumitru, SC Wise Line Consulting SRL a încheiat cu  SCP „Doru Trăilă şi Asociaţii” contracte de consultanţă şi acte adiţionale la acestea în baza cărora a emis facturi fiscale şi a încasat la data de 28.11.2023 suma de 238.000 lei, iar la data de 19.01.2024 suma de 119.000 lei, ascunzând astfel folosul pretins şi sumele încasate de numitul Dumbravă Dumitru din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă”, arată procurorii.

În acelaşi context, firma lui Coldea/ Cocoru a încheiat cu firma lui Dumbravă contracte de consultanţă şi acte adiţionale la acestea în baza cărora a emis facturi fiscale şi a încasat la data de 04.12.2023 suma de 87.279,81 lei, iar la data de 05.02.2024 suma de 8.765,31 lei, ascunzând astfel folosul pretins şi sumele încasate de Coldea Florian din săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, crede DNA.

            Analizele financiare ale DNA arată că firma lui Dumbravă a repartizat dividende în cuantum de 2.500.000 de lei (500.000 de euro) aferente anului 2023. Iar tot pentru anul 2023, firma lui Coldea/ Cocoru a repartizat dividende de 2.197.124,02 lei (439.000 de euro).

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici