- Home
- Justiţie
- CRAIOVA, (10.07.2020, 16:01)
- Cosmin Pirv
DNA: Doi funcţionari din Mehedinţi au fost reţinuţi pentru luare de mită
Doi funcţionari din Mehedinţi, un şef al Serviciului Juridic din Prefectură şi un director al Direcţiei de Cadastru din Primăria Drobeta Turnu Severin, au fost reţinuţi de DNA pentru luare de mită. Aceştia ar fi primit bani şi un teren pentru punerea în posesie a unui teren.
Urmărește
2027 afișări
Doi funcţionari din Mehedinţi au fost reţinuţi pentru luare de mită FOTO Shutterstock
Procurorii din Craiova au dispus reţinerea pentru 24 de ore a şefului Serviciului Juridic din cadrul Prefecturii Mehedinţi pentru luare de mită în formă continuată (două acte materiale), spălarea banilor şi complicitate la luare de mită, precum şi a directorului executiv al Direcţiei Cadastru Fond Funciar din cadrul Primăriei Drobeta Turnu Severin, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită, potrivit unui comunicat al DNA.
Procurorii susţin că şeful Serviciului Juridic al Prefecturii ar fi cerut şi primit o sumă de bani de la o persoană, martor în dosar, pentru a face demersurile administrative, astfel încât persoana respectivă să poată intra în posesia unui teren de 5.000 mp în intravilanul municipiului Drobeta Turnu Severin.
„Persoana respectivă era îndreptăţită să intre în posesia suprafeţei de teren ca moştenitor, după ce câştigase in instanţă dreptul de reconstituire”, arată procurorii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Inculpatul ar fi formulat, în numele persoanei îndreptăţite, o cerere pentru punerea în posesie cu terenul de 5.000 mp, iar apoi, în 2019, ar fi pretins de la aceeaşi persoană şi cedarea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 1.000 de mp. În schimb, acesta s-ar fi angajat să asigure eliberarea titlului de proprietate şi punerea în posesie efectivă cu terenul de 5.000 mp.
„Ca urmare a presiunilor constante exercitate de inculpatul Vintilă Constantin, în perioada mai – iunie 2020, asupra persoanei îndreptăţite, aceasta a încheiat la notar, la data de 9 iunie 2020, un contract de dezmembrare a suprafeţei de 5.000 mp teren şi de vânzare-cumpărare a unei părţi de 1.000 mp de teren către inculpatul Vintilă Constantin. În realitate, contractul respectiv fusese încheiat şi autentificat doar pentru a masca bucata de teren de 1.000 mp ce urma sa fie cedată funcţionarului, drept mită”, mai arată sursa citată.
Pentru finalizarea procedurii administrative de reconstituire a dreptului de proprietate, şi directorul executiv al Direcţiei de Cadastru şi Fond Funciar din cadrul Primăriei Drobeta Turnu Severin ar fi pretins de la aceeaşi persoană, în cursul anului 2019 cedarea cu titlu gratuit a unei suprafeţe de 1.000 de mp. La începutul lunii iulie 2020, aceştia ar fi convenit ca în locul terenului directorul să primească 30.000 de euro, sumă care i-a fost dată în 9 iulie.
Cei doi inculpaţi vor fi prezentaţi instanţei cu propunere de arestare pentru 30 de zile.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1074. Preşedintele Lituaniei cere implicarea Ucrainei în negocierile de pace şi o apărare regională mai puternică / Trump sugerează că el şi Putin ar putea face paşi „semnificativi” pentru a opri războiul din Ucraina
-
ieri, 22:34
Cel mai bogat om din India îşi propune să construiască cel mai mare centru de date din lume