- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
DNA: Publicarea pe site-ul Camerei a referatului în cazul lui Năstase îngreunează ancheta
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) susţine că publicarea pe site-ul Camerei Deputaţilor a referatului procurorilor anticorupţie privind dosarul fostului premier Adrian Năstase este de natură să îngreuneze semnificativ ancheta.
DNA: Publicarea pe site-ul Camerei a referatului în cazul lui Năstase îngreunează ancheta (Imagine: Mediafax Foto)
"Direcţia Naţională Anticorupţie subliniază că publicarea unor date privind lucrările dosarului nr.114/P/2007 este de natură să îngreuneze semnificativ ancheta penală desfăşurată în cauză, cu atât mai mult cu cât dosarul cu care a fost sesizată Camera Deputaţilor nu este cel care s-a aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", se arată într-un comunicat al DNA remis, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX.
Totodată, DNA apreciază că prin publicarea pe pagina de internet a acestui referat, Camera Deputaţilor a încălcat caracterul confidenţial al anchetei, în pofida răspunsului primit, la propria solicitare, din partea Consiliului Superior al Magistraturii, în legătură cu o speţă similară.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare
-
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar
Astfel, într-o declaraţie oficială din 23 aprilie 2008, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecătoarea Lidia Bărbulescu, atenţiona Camera Deputaţilor să procedeze la "utilizarea şi gestionarea actelor din dosar cu respectarea caracterului preponderent nepublic al urmăririi penale", precizează DNA.
"Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) îşi exprimă dezaprobarea faţă de împrejurarea că referatul întocmit de procurorii Secţiei de combatere a corupţiei, în data de 24 aprilie 2008, privind anchetele şi lucrările dosarului nr. 114/P/2007, care în acest moment nu are caracter public, a fost postat pe pagina de internet a Camerei Deputaţilor", se mai arată în comunicat.
Potrivit DNA, referatul, împreună cu o copie a întregului dosar, reprezintă documentele în baza cărora DNA a sesizat Camera Deputaţilor pentru a cere urmărirea penală faţă de Adrian Năstase.
Camera Deputaţilor a postat pe site referatul procurorilor în cazul Zambaccian, din care rezultă că fostul premier Adrian Năstase are în imobil un buncăr format din două încăperi, iar la etajul patru al clădirii deţine un birou acoperit de o cupolă piramidală, cu rol de luminator, scrie Gândul.
Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a declarat, sâmbătă, referindu-se la publicarea pe site-ul Camerei a referatului DNA în cazul Zambaccian, că activitatea de urmărire penală este "eminamente" nepublică, iar eventualele consecinţe pot fi evaluate doar de procurorul de caz.
Vicepreşedintele Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor Florin Iordache (PSD) a declarat, sâmbătă, că pe site-ul Camerei au fost publicate doar raportul Comisiei în cazul Adrian Năstase şi referatul înaintat de procurorul Daniel Morar, iar acest lucru nu afectează procesul acestuia.
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătoarea Lidia Bărbulescu, a susţinut că publicarea pe site-ul Camerei Deputaţilor a referatului prin care se cere urmărirea penală a fostului premier Adrian Năstase nu reprezintă un act care nu poate fi public.
De altfel, pe site-ul Camerei a fost publicat şi referatul DNA în cazul lui Miron Mitrea.
Secretarul general al Camerei Deputaţilor a dispus o anchetă internă pentru a analiza modul în care raportul Comisiei juridice la care au fost ataşate sesizarea şi referatul DNA privindu-l pe deputatul PSD Adrian Nastase a ajuns în secţiunea "Caseta deputatului" de pe site-ul instituţiei.
"În urma finalizării anchetei, în cazul celor găsiţi vinovaţi, măsurile luate vor merge până la desfacerea contractului de muncă şi sesizarea procuraturii", se arată într-un comunicat al Camerei remis, sâmbătă, agenţiei MEDIAFAX.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO