- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Dosarele fraudelor de la Ştefăneşti, trimise la IGPR
Cele două dosare privind fraudele electorale din comuna ilfoveană Ştefăneşti au fost trimise pentru continuarea cercetărilor de la IPJ Ilfov la Poliţia Română datorită complexităţii cazului şi numărului mare de persoane ce vor fi audiate, potrivit Parchetului Judecătoriei Buftea.
Dosarele fraudelor de la Ştefăneşti, trimise la IGPR (Imagine: Mediafax Foto)
"Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea s-au înregistrat două cauze penale, ce fac obiectul dosarului nr. 2575/P/2008 şi dosarului nr. 2571/P/2008. Ambele cauze privesc mai multe nereguli sesizate cu ocazia desfăşurării procesului electoral în comuna Ştefăneştii de Jos, fiind constatate încălcări ale Legii nr. 67/2004", se arată într-un comunicat al parchetului remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.
Parchetul Judecătoriei Buftea precizează că s-a dispus, prin rezoluţiile date în cele două dosare, transferarea acestora, în vederea efectuării cercetărilor, de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Ilfov la Inspectoratul General al Poliţiei Române (IGPR).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Noul comisar pentru mediu al UE: „Am vorbit prea puţin despre apă". Seceta şi pierderile de pe conducte afectează industrii întregi
-
Vinul roşu se confruntă cu un declin „existenţial”. Specialist francez, despre vin: "Dacă bunicul bea 300 de litri de vin roşu pe an, tatăl bea 180 de litri, iar fiul, 30 de litri”
-
Polonia exclude Ungaria de pe lista de invitaţi la evenimentul de preluare a preşedinţiei rotative a UE
Motivul transferului îl reprezintă "gradul ridicat de complexitate" şi faptul că în cele două cauze urmează să fie audiat un număr foarte mare de persoane, precum şi pentru "eliminarea oricăror suspiciuni cu privire la o cercetare penală obiectivă", precizează Parchetul Judecătoriei Buftea.
Potrivit sursei citate, într-unul din dosare se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute de articolul 109 alineat 2 din Legea 67/2004. În acest sens, procurorii au dispus, în 4 iunie, prin ordonanţă, începerea urmăririi penale faţă de mai multe persoane anchetate în acest dosar.
Potrivit articolului 109, alineatul 2 din Legea 67/2004, " încredinţarea urnei speciale altor persoane decât membrilor biroului electoral al secţiei de votare constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani". În alineatul doi al acestui articol se arată că "aceeaşi pedeapsă se aplică şi persoanei care transportă urna specială fără a face parte din biroul electoral al secţiei de votare".
În cel de-al doilea dosar "se efectuează cercetări cu privire la încălcarea unor prevederi ale Legii 67/2004, constând în aceea că mai mulţi candidaţi la funcţia de primar al comunei Ştefăneştii de Jos, judeţul Ilfov, au promis şi/sau au oferit sume de bani şi bunuri mai multor cetăţeni din localitate, cu scopul de a-şi asigura votul acestora". Parchetul Judecătoriei Buftea nu a precizat dacă în acest dosar s-a dispus începerea urmăririi penale.
Biroul Electoral Central (BEC) a decis, miercuri, anularea scrutinului de duminică din comuna ilfoveană Ştefăneşti şi repetarea alegerilor din această localitate, în 15 iunie. În cazul în care în data de 15 iunie rezultatele alegerilor vor impune un nou tur de scrutin, acesta va fi organizat după două săptămâni.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO