Dosarul "Loteria", trimis la Parchet
Instanţa supremă a dispus, luni, ca dosarul Loteria, în care George Copos este judecat alături de alte cinci persoane, să fie trimis Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru refacerea urmăririi penale, soluţie care poate fi atacată la completul de nouă judecători.
Dosarul "Loteria", trimis la Parchet
Prin decizia de luni, magistraţii au admis excepţiile invocate, în urmă cu două săptămâni, de avocaţii din dosar, aceştia susţinând că Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) nu era competentă să ancheteze cazul, deoarece prejudiciul presuspus este mai mic de un milion de euro.
În 8 octombrie, George Copos şi ceilalţi inculpaţi în dosar au invocat în faţa magistraţilor instanţei supreme excepţia lipsei competenţei materiale a procurorilor anticorupţie de a efectua urmărirea penală, din punct de vedere al cuantumului prejudiciului. Concret, avocaţii au invocat faptul că prejudiciul estimat este mai mic de un milion de euro.
Pentru a-şi argumenta punctul de vedere, avocaţii au invocat un raport al Gărzii Financiare, conform căruia pretinsul prejudiciu ar fi de 37 de miliarde de lei vechi, adică mai mic de un milion de euro. În acest raport s-ar arăta că o parte din impozitul de aproximativ 39 de miliarde de lei, respectiv 1,7 miliarde de lei vechi, ar fi fost plătiţi de societatea Romtur SA, parte responsabilă civilmente în proces.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Cei trei suspecți arestați de poliția olandeză în cazul furtului Tezaurului Dacic vor fi reținuți pentru încă 2 săptămâni
-
Curg întrebările despre AI-ul chinezilor. SUA investighează dacă DeepSeek a obţinut ilegal acces la tehnologie pentru a-şi antrena modelul AI
-
Obiectele din metale preţioase expuse la Muzeul Drents, aduse înapoi în România
-
Vlad Pascu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru accidentul din 2 mai. În accident au murit doi tineri. Decizia nu este definitivă
De asemenea, avocaţii au arătat că obligaţiile fiscale trebuie raportate la prevederile Codului Fiscal, potrivit cărora, impozitele şi taxele se plătesc în ziua de 25 a lunii următoare încheierii trimestrului de activitate. Astfel, valoarea impozitului datorat ar fi trebuit raportată la datele de 25 octombrie 2004 şi, respectiv, 25 ianuarie 2005, nu la data de 15 decembrie, cum se arată în rechizitoriul DNA.
Procurorul de şedinţă a arătat, la acelaşi termen, că raportul Gărzii Financiare nu poate fi luat în considerare ca probă extrajudiciară. De altfel, avocaţii au susţinut că raportul trebuie luat în considerare ca înscris.
De asemenea, procurorul a susţinut că plata făcută de firma Romtur a fost ulterioară şi că poate fi interpretată doar ca recuperare de prejudiciu.
Acest proces a fost suspendat în 15 februarie, după ce avocatul lui Gilio Giuzepe Roza - inculpat alături de George Copos în dosarul Loteria - a criticat în faţa instanţei supreme articolul 13, alineatul 1 indice 2 din Ordonanţa de Urgenţă 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie (devenit DNA-n.r.), text de lege care stabilieşte competenţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie în privinţa infracţiunilor de evaziune fiscală cu prejudiciu mai mare de un milion de euro.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO