Dosarul privind fraudarea BIR rămâne la ÎCCJ
Dosarul privind fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor (BIR) rămâne la instanţa supremă, după ce judecătorii au respins cererea de returnare a cauzei către procurori, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale privind competenţa procurorilor militari privind anchetarea civililor.
Imagine din arhiva MEDIAFAX FOTO
Decizia poate fi atacată cu recurs la Completul de nouă judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, instanţa supremă a respins încă o dată excepţia invocată de avocaţi şi înainte ca judecătorii Curţii Constituţionale să decidă asupra necompetenţei anchetatorilor militari în cauze în care sunt implicaţi şi civili.
În acest dosar, în 20 decembrie 2006, procurorii anticorupţie i-au trimis în judecată pe generalul de brigadă (r) Tiberiu Mărineanu, pe locotenent-coloneii (r) Ioan Inel şi Vergil Mitru, pe maiorii (r) Lucian Cociug şi Dorel Ursan, pe plutonierul adjunct (r) Constantin Pletea, pe căpitanul (r) Florin Pârvu, precum şi pe civilii Marius Nicolau şi Valentin Eugen Dăeanu. Cei nouă au fost deferiţi justiţiei sub acuzaţia de înşelăciune privind Banca Internaţională a Religiilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
ZF: Un buget făcut pornind de la cheltuieli: Guvernul presupune că va majora veniturile cu 16%, foarte puţin probabil, ca să se încadreze în deficitul de 7%
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
-
Guvernul Ciolacu 2 a prezentat bugetul pentru 2025. Estimare: Salariile vor creşte peste rata inflaţiei şi PIB se va majora cu 2,5% / Ţinta de deficit de 7% din PIB
În urmă cu două săptămâni, avocaţii au cerut restituirea către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a dosarului BIR, invocând faptul că ancheta a fost efectuată de procurori militari, deşi în cauză erau cercetaţi şi civili. Avocaţii şi-au susţinut pledoaria invocând decizia din 20 iunie prin care Curtea Constituţională (CC) a stabilit că articolul 3, alineatul 2 din Legea 356/2006 de modificare şi completare a Codului de procedură penală privind competenţa procurorilor militari în dosare în care sunt anchetaţi militari şi civili este neconstituţional.
Aceeaşi excepţie a mai fost invocată în 12 iunie în acest dosar, dar chiar în ziua deciziei Curţii Constituţionale, instanţa supremă a respins cererea de suspendare a cauzei şi, implicit, trimiterea cauzei la Curtea Constituţională pentru judecarea excepţiei.
În acest dosar, cercetările au fost începute în 2003, când peste o sută de ofiţeri de la unitatea militară de aviaţie de lângă Ploieşti au reclamat procurorilor că pe numele lor au fost încheiate contracte fictive de împrumut de la BIR, în valoare de sute de milioane de lei vechi.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO