Boxerul se afla, sâmbătă dimineaţă, în jurul orei 6.00, la un fast-food de pe Calea Severinului din Craiova.
La un moment dat, lângă magazin a oprit un tânăr care, fără a ţine cont de clienţii fast-food-ului care aşteptau la rând, a intrat în faţa tuturor solicitând câteva produse.
Incidentul l-a deranjat pe Sorin Tănăsie, zis "Pantera", campion european la box, care l-a apostrofat, cerându-i să respecte rândul. Tânărul nu s-a conformat şi în acel moment Tănăsie s-a enervat, avariindu-i maşina, un autoturism BMW.
"Bărbatul, în vârstă de 20 de ani, a apelat prin serviciul 112 Secţia 5 Poliţie. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că maşina bărbatului a fost avariată. Avea roţile tăiate, parbrizul spart şi capota zgâriată", a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, subcomisar Maria Vasile.
Potrivit sursei citate, pe numele lui Sorin Tănăsie a fost întocmit un dosar penal pentru distrugere şi port ilegal de cuţit.
Sorin Tănăsie a câştigat, la sfârşitul lunii septembrie, titlul european la profesionişti la categoria cocoş (53,525 kg), după ce a trecut de spaniolul Karim Quibir Lopez, într-o gală disputată la Valencia.