- Home
- Justiţie
- (07.02.2024, 10:10)
- Sorina Matei
După cazul Buzatu, DNA a cerut majorarea fondului de flagrant. Marius Voineag, şeful DNA: „Cazurile de la Vaslui şi Prahova mi se par cazuri de mare corupţie, da. Indiscutabil. Avem cazuri mari în lucru. Ne dorim foarte mult să reuşim”
- „În cazul Iulian Dumitrescu procurorul şi-a calibrat luarea unei astfel de măsuri (n.r. a controlului judiciar) prin raportare la buna administrare a propriului caz”
- „Din cauza cazului de la Vaslui, am venit şi cu o propunere să ne fie majorat fondul de flagrant pentru că 2 milioane de lei se pare că nu mai sunt chiar atât de mulţi bani”
- „Dacă se mai ivea o situaţie de genul acesta ( n.r. ca cea de la Vaslui), exact în perioada respectivă, am fi fost un pic descoperiţi”
Urmărește
666 afișări
După cazul Buzatu, DNA a cerut majorarea fondului de flagrant. Marius Voineag, şeful DNA: „Cazurile de la Vaslui şi Prahova mi se par cazuri de mare corupţie, da. Indiscutabil. Avem cazuri mari în lucru. Ne dorim foarte mult să reuşim”
„Un dosar nu seamănă cu altul. La fel cum există un dosar în care avem o presupusă pagubă care sare de 1 miliard şi nu avem niciun fel de măsură, avem doar suspecţi în cauza respectivă, aşa şi aici – procurorul este suveran în alegerea oportunităţii măsurii preventive şi a considerat că prin raportare la cazul în sine şi la actele de urmărire penală pe care le mai are de efectuat....E o cauză foarte complexă, nu s-a văzut...Procurorul şi-a calibrat luarea unei astfel de măsuri prin raportare la buna administrare a propriului caz. Îmi face plăcere să cred că avem procurori cu suficient de multă experienţă şi îşi gestionează foarte bine măsurile”, a declarat procurorul – şef DNA, Marius Voineag, în emisiunea OFF/On The Record, pe Aleph News, referindu-se la măsurile preventive luate de DNA în cazul liderului PNL, Iulian Dumitrescu.
„În cazul de la Vaslui, era totuşi un flagrant. A fost cea mai mare sumă consumată din fondul de flagrant - de 2 milioane de lei pe care îl avem – de când este DNA. Am avut ceva emoţii chiar. Şi practic a fost o chestiune care nu prea suporta nicio urmă de dubiu, nu în ceea ce priveşte acuzaţia atenţie – nu există niciun dubiu în ceea ce priveşte acuzaţia de săptămâna trecută - dar este vorba doar de durata unei astfel de urmăriri penale, la acte, la complexitatea lor, la ce ai de făcut în cauza respectivă. Îmi doresc mult ca procurorii să beneficieze de autonomia aceasta inclusiv în ceea ce priveşte luarea măsurilor. Tu eşti şeful de anchetă, nu şeful instituţiei”, a spus Voineag.
„De multe ori se creează o confuzie, la nivelul opiniei publice, în sensul că se pune o anatemă sau o definiţie unor preşedinţi de Consilii Judeţene, dar se ignoră faptul că ei de multe ori numesc sau au o ierarhie diferită în zona de partid prin care reuşesc să impună miniştrii, de exemplu. Până la urmă vorbim tot de mare corupţie, oricum am privi. Cazurile acestea două mi se par cazuri de mare corupţie, da. Indiscutabil. Îmi asum chestiunea aceasta. Sunt două dintre cazurile la care s-a lucrat multe luni de zile, în condiţii de parchet cu procurori profesionişti, cu o activitate bine programată de către procurorii de caz. Eu cred că sunt cazuri de mare corupţie şi, din fericire pentru noi, ne-au făcut să fim şi vizibili în perioada anterioară”, a comentat şeful DNA.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Melania Trump a atras toate privirile la ceremonia de învestire a Președintelui. George Enache, art director: „E o ținută greu de purtat dacă nu ai atitudinea corespunzătoare”
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
„Din cauza cazului de la Vaslui, am venit şi cu o propunere să ne fie majorat fondul de flagrant pentru că 2 milioane de lei se pare că nu mai sunt chiar atât de mulţi bani. Practic, am avut dislocaţi 1,5 milioane de lei, erau trimişi şi am fost într-o situaţie în care administram greu. Dacă se mai ivea o situaţie de genul acesta, exact în perioada respectivă, am fi fost un pic descoperiţi. (...) Avem cazuri mari (n.r. în lucru). (...). Nu vreau să creăm nişte aşteptări suficient de mari, să provocăm ulterior dezamăgiri. Sunt dosare în lucru pentru infracţiuni de corupţie la aproape orice nivel. Ne dorim foarte mult să reuşim. La noi lucrurile ţin de un probatoriu şi n-aş vrea să facem cazuri doar de dragul fixării unor ţinte ci de dragul investigării unor fapte de corupţie argumentate mai departe. (...) Din nefericire, am şi spus: mandatul nostru este de doar 3 ani. Dacă am sta să ne gândim că avem campanie electorală şi cu 1 an înainte de alegeri şi nu doar cu 1 lună, atunci trebuie să revenim la o practică care nu este prea îndepărtată şi atunci va fi toată lumea mulţumită. Nu vrem să mulţumim pe nimeni, vrem ca publicul să vadă că pe zona noastră de investigaţii noi reuşim să livrăm pe ceea ce noi suntem plătiţi şi suntem suficient de bine remuneraţi”, a susţinut procurorul şef DNA, Marius Voineag.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe alephnews.ro: VIDEO. A început deportarea în masă a imigranților ilegali
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Survivor România 2025. Când începe noul sezon la Pro TV? „Transfer” de vedete de la Antena 1 direct în show-ul din Republica Dominicană!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump