Video EXCLUSIV: Hayssam: Am plecat ca un domn, cu capul sus, îmbrăcat la costum, parfumat, aranjat

Sirianul Omar Hayssam i-a declarat telefonic procurorului DIICOT, Ciprian Nastasiu - care l-a deferit justiţiei pentru răpire - că a plecat din România "ca un domn, cu capul sus, la costum, aranjat, parfumat", cu ajutorul unui paşaport cu identitate falsă şi alt "look", de pe Otopeni.

Urmărește
4 afișări

Mai multe convorbiri telefonice dintre procurorul de caz Ciprian Nastasiu şi sirianul Omar Hayssam, înregistrate autorizat de Serviciul Român de Informaţii, au fost declasificate şi folosite în procesul armatorului Mustafa Tartoussi, cel care l-ar fi ajutat pe sirian să părăsească România la bordul navei sale, caz judecat de Curtea de Apel Bucureşti. Înterceptările au fost realizate în perioada 14 august -18 septembrie 2006.

Convorbirile sunt redate în 26 de note de transcriere, cu un număr de 101 pagini, interceptările fiind autorizate de către preşedintele Curţii de Apel Bucureşti din acea perioadă. În notele aflate la dosar, procurorul Nastasiu are apelativul "Nic", aşa cum prefera să i se adreseze Omar Hayssam.

În paragrafe din convorbiri în care subiectul principal este fuga lui Hayssam din România, sirianul este notat cu "H", iar procurorul Ciprian Nastasiu este "Nic", potrivit notelor din dosar.

"H: Da. Că spune că am fugit. Eu am plecat ca un domn, cu capul sus, îmbrăcat la costum, parfumat, aranjat. N-am plecat nici în cutie, nici cioban, nici...

Nic: Dar, apropo, cu ce aţi plecat?

H: Am plecat bine, ca un domn îmbrăcat la costum. Atuncea...nici în maşină de corp diplomatic, nici...

Nic: Pe calea aerului.

Nic: Dar eu eram convins că aţi plecat ca un domn şi nu v-aţi dus cu berbecuţii. (râsete)", se arată transcrierea SRI.

Hayssam susţine la telefon că a fost monitorizat permanent şi că cei care îl urmăreau erau "din interior", nu din "exterior".

"H: Afară nu îi intersesează. Vă garantez eu. Nici cât negru sub unghie.

H: Aţi citit nu? că am fost urmărit, supravegheat până pe 7 iulie?

Nic: Păi de cine?

H: De... n-a declarat SRI-ul că m-a urmărit până pe 7 iulie?

Nic: Asta nu ştiam. Adică... şi ei spuneau că nu v-au urmărit.

H: Minte cu neruşinare.

Nic: Deci v-au urmărit băieţii?

H: Bineînţeles. Erau ei de la antitero.

Nic: De la antitero?

H: Da

Nic: Şi în momentul în care... ei v-au lăsat să plecaţi ca un domn.

H: Nu, nu. Asta nu vă pot spune acum. O să spun când trebuie. Asta nu.

Nic: Da.

H: Ei m-au urmărit. Antitero era după mine tot timpul.

Nic: Şi ăsta a fost motivul real ca să daţi interviu acolo? Sau numai l-aţi...

H: Nu, nu. Pe cuvânt. Dacă vă spun...deci pe lângă o chestiune... pe o parte mică materială, dar ăsta a fost motivul principal.

Nic: S-a luat ca un afront adus de dvs statului român şi autorităţii statului român.

H: Pentru ce? Cu ce? Ce le-am făcut? Dar au plecat atâţia oameni din ţară şi...nu s-a agitat nimeni.

Nic: Ei, nicio persoană suspectă de terorism, aşa să plece sub nasul autorităţilor. Că este deranjant.

Nic: Dar măcar puteţi să-mi spuneţi cu ce aţi... pe aer, pe mare, pe teren, pe terestru, pe fluvial?

H: Cu ce am plecat? Cu avionul. Am plecat cu aerul!

Nic: Civil sau militar? Dar spuneti-mi cum aţi ieşit atunci?

H: Pe aeroport. Pe aeroport.

Nic: Care ?

H: Henri Coandă. Cu avionul.

Nic: Civil sau militar?

H: Asta vreau să vorbim între patru ochi.

Nic: Păi, dacă-i cursă, puteaţi să fiţi văzut. Nu? Dacă e cursă civilă. E... că doar nu a fost avion particular, nu? Şi când aţi ieşit? În ce dată? Deci spuneţi cu avionul, şi cu avionul civil de pe Henry Coandă.

H: Absolut.

Nic: Absolut. Am stabilit ... e stabilit tehnic cum. Deci, rugămintea ar fi să...să-mi daţi varianta corectă. Că noi tehnic am stabilit. Şi vă repet. E tehnic. Unde nu minte nici satelitul, nu minte nici... operatorul. Prin satelit.

H: Nu vreau să-mi fac altă identitate. V-am zis: am făcut-o când am plecat din Bucureşti până la Beirut, pentru că trebuia să risc, şi asta era urât, dar deocamdată nu am de ce.

Nic: Dar apropos, pe ce paşaport aţi plecat, cine, ca stat? Ce paşaport?

H: Paşaport românesc

Nic: Nu era de dincolo?

H: România scrie pe coperta lui.

Nic: Ce culoare are?

H: Culoare românească avea. Imaginaţi-vă că orice altă cetăţenie decât asta îi trebuia viză de şedere, să fie valabilă, să se bage în computer, cel mai bun era românesc.

H: Varianta este una singură, o ştie şi alţii de acolo, dar nu are cum să vă spună niciodată.

Nic: Da' mai ştiu şi alţii?

H: Da, mai ştiu şi alţii (râde) păi, cei care... care au făcut-o ştiu, nu? Doar nu am... zburat?

Nic: Or fi ştiind, dar..putea să fie şi... cum aţi spus... prin... Otopeni, înseamnă că aţi avut un paşaport... altul! aţi avut un alt paşaport, nu? Eliberat de anumite autorităţi. Altfel, cum puteaţi să ieşiţi?

H: Trebuia să am un document...

Nic: Şi în ce zi aţi ieşit?

H: Nici într-un caz nu e ziua aia (râde).

Nic: Mai devreme sau mai târziu? Mai târziu?

H: Da, mai târziu.

Nic: Mai devreme?

H: Nu, nu, mai târziu decât data aia!

Nic: A!, mai târziu.

H: Mult mai târziu

Nic: Filajul îl ştiaţi, îl ştiaţi dinainte?

H: Dar era cu mine, domnule Nic.

Nic: Păi cum, că zice că nu v-a filat nimeni? Ei...de aici şi cu mărcile maşinilor şi cu numerele, ce! (...)

Nic: Păi cu ce aţi plecat până la urmă?

H: Am plecat cu paşaport românesc valabil. Cu poza mea şi cu alt nume.

Nic: Cu alt nume, nu s-a uitat nimeni la ea?

H: Poza mea, cu alt nume şi cu alt look.

Nic: Alt look? V-aţi pus perucă, ce v-aţi pus? V-aţi lăsat barbă? V-aţi făcut şeic sau ce?

H: Haideţi, haideţi că v-am spus cam multe. Şeic nu puteam să mă fac cu paşaport românesc. (...)

H: De plecare...am anunţat persoane apropiate.

Nic: Îmi spuneţi de filaj, dar cine era filat? Că nimeni nu îşi asumă răspunderea acestui filaj.

H: Păi dacă nu îşi asumă să fie sănătos.

H: Umblă filajul după copii sau după Violeta (Pârvan-concubina sirianului-n.r.) sau după alţii. Pentru ce? La ce? Să arate că lucrează...eu aş fi vrut să o înregistrez pe aia mică, că problemele mele de sănătate nu se ştie cât şi cum. Că vroiam să o declar să fie oficial înregistrată că, dacă Doamne fereşte eu dau colţul, să aibă şi ea parte, ca şi ceilalţi, să aibă dreptul la moştenire. Dacă venea aia mică cu Violeta, transmiteam ceva veşti legate de ce se întâmplă. Aveam de transmis câteva mesaje legat de chestia asta cu plecatul şi cu...

H: Asta sper eu să pot face bine pentru România şi de la distanţă, pentru că acolo am crescut, de la 18 ani.

H: V-am spus, am plecat prin aeroport, cu paşaport, frumos.

Nic: Înţeles, frumos, parfurmat şi prin aeroport, am înţeles, dar toată lumea zice că asta e diversiune, că nu aveaţi cum să plecaţi aşa, că erau filtre, erau camere video. Cum v-aţi dechizat, v-aţi deghizat?

H: ... o să vedeţi, o să vedeţi că probele mele sunt mult mai puternice decât simplele presupuneri că a folosit cartela x şi cartela aia y", se arată în transcrierea convorbirilor.

În 13 iunie 2007, instanţa Curţii de Apel Bucureşti l-a condamnat, în lipsă, pe omul de afaceri Omar Hayssam la 20 de ani de închisoare în procesul în care este acuzat de acte de terorism în legătură cu răpirea a trei jurnalişti români în Irak, în 28 martie 2005.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici