Există presiuni din partea unor state membre referitor la conţinutul Raportului CE

Comisarul european Leonard Orban a afirmat, luni, într-o declaraţie de presă, că deşi există presiuni din partea unor Parlamente ale statelor membre referitor la conţinutul Raportului CE referitor la România, acestea nu constituie motive de îngrijorare.

Urmărește
7 afișări
Imaginea articolului Există presiuni din partea unor state membre referitor la conţinutul Raportului CE

Comisarul european pentru multilingvism, Leonard Orban (Imagine: Mediafax Foto)

"Mă refer la presiuni care vin din partea unor state membre referitor la conţinutul Raportului, în sensul că sunt poziţii - nu numai guvernamentale, dar inclusiv ale unor Parlamente naţionale - care sunt extrem de severe şi privesc nu foarte pozitiv evoluţia reformelor din domeniu. (...) Nu le-aş lua ca pe nişte ameninţări, pentru că - să fie foarte clar - Raportul CE este un raport independent. Va fi bazat strict pe realitatea din teren, pe progresele ce vor fi înregistrate", a afirmat Leonard Orban.

Comisarul european a refuzat să dea exemple concrete de ţări cu poziţii "severe" la adresa României, dată fiind calitatea sa de membru al Comisiei, însă a invitat jurnaliştii prezenţi să citească presa externă, unde pot găsi "destule articole referitoare la poziţia unor Parlamente naţionale cu privire la evaluările legate de reformele în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei" în România.

"Vreau să vă spun foarte clar: chiar dacă vor exista presiuni sau au existat presiuni, inclusiv vedeţi că au apărut fel de fel de articole în presa internaţională - unele vorbeau chiar de posibila suspendare a drepturilor de vot ale României -, astea sunt chestiuni, mai sunt baloane de încercare, mai sunt demersuri de genul ăsta, dar Raportul CE va fi unul strict bazat pe progresele României", a statuat Orban.

Leonard Orban a avut, luni, o întrevedere cu ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, în care l-a informat pe acesta despre calendarul de redactare şi adoptare a Raportului CE - aşteptat la mijlocul lunii iulie - şi despre "contextul extern" în perioada elaborării Raportului.

În urma discuţiilor, comisarul european s-a declarat optimist în legătură cu cele ce vor apărea în documentul aşteptat în iulie.

"În momentul de faţă - şi e o evaluare personală - nu există niciun fel de motiv de îngrijorare din acest punct de vedere (contextul extern - n. r.). Dar nu vreau în niciun fel să anticipez conţinutul Raportului CE, pentru că mai e încă suficient timp pentru autorităţile de la Bucureşti să se pregătească şi să avanseze în ceea ce priveşte reformele necesare", a conchis Orban.

La rândul său, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a opinat că este "foarte delicat" ca oficialii români să facă anticipări pe tema conţinutului Raportului din iulie până când experţii nu se vor pronunţa în acest sens.

"Cred însă că putem afirma că există zone de progres, după cum există zone în care lucrurile stau mai puţin bine decât am vrea să stea", a spus Predoiu, arătând că, în opinia sa, Raportul CE "va fi obiectiv, echilibrat".

Întrebat care sunt domeniile din sistemul judiciar în care sunt încă aşteptate progresele, Predoiu a nominalizat politica de resurse umane pe termen lung şi "zona de combatere a marii corupţii", unde, potrivit ministrului, "într-adevăr mai sunt lucruri de făcut".

Predoiu a asigurat că, în funcţie de conţinutul Raportului şi de propriile evaluări, va fi ajustată agenda Ministerului, dar şi discursul public "pe temele care rămân nerezolvate".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici