Fost judecător CCR, după decizia de azi: „Starea de alertă este nepotrivită situaţiei actuale. Este incompatibilă cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor”

Publicat: 13 05. 2020, 13:28
Actualizat: 21 01. 2022, 15:23

După decizia CCR de azi privind constituţionalitatea stării de alertă trebuie să înţelegi că prin asta nu ţi se pot restrânge drepturile şi libertăţile.

Am întrebat pentru tine un fost judecător CCR, care a explicat decizia de azi.

„Eu am spus că starea de alertă este nepotrivită situaţiei actuale din România, care doreşte să aplice nişte măsuri pentru combaterea unei epidemii. Ordonanţa (care reglementează starea de alertă, n.r.) este incompatibilă cu restrângerea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Dimpotrivă, în textul ei se vorbeşte despre faptul că este organizată pe principiul respectării drepturilor şi libertăţile cetăţeneşti”, a spus, pentru MEDIAFAX, fostul judecător CCR Toni Greblă.

Fostul judecător a explicat şi ce trebuie să înţelegi din decizia de azi: „Că o stare de asediu se poate instala în anume situaţii, dar că restrângerea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti este discutabilă dacă este şi constituţională astfel cum doreşte Guvernul”.

Precizările vin după ce Curtea Constituţională a declarat, azi, constituţională starea de alertă.