- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Fosta conducere a companiei Electrica Banat, deferită justiţiei
Fosta conducere a companiei Electrica Banat a fost trimisă în judecată pentru infracţiuni de corupţie, Direcţia Naţională Anticorupţie stabilind că patru foşti directori ai firmei ar fi primit diferite bunuri în schimbul atribuirii nelegale a unor contracte de execuţie de lucrări.
Fosta conducere a companiei Electrica Banat, deferită justiţiei
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată a unor persoane care au deţinut funcţii de conducere şi control la FDFEE Electrica Banat (fostă filială teritorială de stat, în prezent privatizată a societăţii Electrica SA) şi la SISEE (sucursală de întreţinere şi servicii din cadrul Electrica SA), pentru săvârşirea unor fapte de corupţie şi a unor infracţiuni conexe acestora. Inculpaţii au primit ca foloase necuvenite bunuri şi servicii în valoare de peste 50.000 de lei, în legătură cu atribuirea nelegală a unor contracte de execuţie de lucrări, informează Biroul de presă al DNA.
ULTIMELE ȘTIRI
-
O navă a Rusiei s-a scufundat în largul Spaniei în urma unei explozii. De ce analișii privesc accidentul cu suspiciune
-
Nou record al numărului de investitori activi la Bursa de Valori
-
Cum sărbătoresc europenii Crăciunul? Tradiţii unice şi fascinante din diferite culturi
-
Israelul vrea ca grupul rebel Houthi să fie desemnat organizaţie teroristă
Au fost trimişi în judecată Livius Ioan Milea, fost director general la FDFEE Electrica Banat, pentru luare de mită, în formă continuată; Gheorghe Erimescu, fost director comercial la SISEE Electrica Banat, pentru de luare de mită, în formă continuată, fals intelectual şi uz de fals, în formă continuată, abuz în serviciu contra intereselor publice şi instigare la fals intelectual, în formă continuată; Sorin Boc, fost director economic la SISEE Electrica Banat, pentru luare de mită, fals intelectual şi uz de fals, toate în formă continuat şi, abuz în serviciu contra intereselor publice; Iulia Anca Crudu, fost şef Serviciu Aprovizionare la SISEE Electrica Banat, pentru luare de mită, fals intelectual şi uz de fals în formă continuată; Lucian Nicu Caraiman, director de marketing la SC Confort SA şi agent comercial la SC Izometal SA pentru dare de mită, delapidare, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, toate în formă continuată; Ion Şalvari, funcţionar în cadrul Biroului Administrarea Patrimoniului la FDFEE Electrica Banat, pentru săvârşirea luare de mită, fals intelectual şi uz de fals.
Potrivit DNA, în cursul anului 2003, Livius Ioan Milea, în calitate de director general al filialei Electrica Banat, ar fi primit cu titlu de mită de la Lucian-Nicu Caraiman mai multe bunuri şi servicii (materiale de construcţii şi lucrări de construcţii), în valoare totală de 23.633,15 de lei şi 511 euro, destinate construcţiei vilei sale din comuna Sânandrei, judeţul Timiş.
În schimbul mitei, filiala Electrica Banat ar fi încredinţat în mod nelegal către SC Confort SA contracte de execuţie a unor lucrări de reparaţii la Căminul de nefamilişti al SC Electrica SA în valoare de aproximativ 700.000 de lei şi ar fi plătit către această societate preţul unor lucrări neefectuate sau supraevaluate. Prin aceasta, filiala Electrica Banat a fost prejudiciată cu peste 23.000 de lei.
La rândul său, Erimescu, în calitate de director comercial al Sucursalei de Întreţinere Electrica Banat, ar fi primit de la inculpatul Caraiman tâmplărie PVC şi lucrări de construcţii şi amenajări pentru apartamentul fiului său în valoare totală de 4.545,99 de lei şi 709 euro pentru a favoriza SC Confort SA să obţină în mod nelegal contractele de reparaţii la Căminul Electrica şi pentru a plăti către aceeaşi firmă unele lucrări neefectuate sau efectuate necorespunzător.
Pentru aceleaşi servicii, inculpatul Boc, în calitate de director economic al Sucursalei de Întreţinere Electrica Banat, ar fi primit de la inculpatul Caraiman tâmplărie PVC tip termopan în valoare de 1.500 de euro şi lucrări de construcţii amenajări în valoare de 4.783,73 de lei efectuate la locuinţa sa din comuna Liebling, judeţul Timiş, inculpata Crudu ar fi primit lucrări de construcţii-amenajări la locuinţa sa din Timişoara în valoare de 4.800, 42 de lei, iar inculpatul Şalvari ar fi primit bunuri în valoare de 731 euro şi servicii de amenajare a unei brutării administrate de soţia sa.
Compania Enel Distribuţie Banat SA (societate care s-a înfiinţat în urma privatizării FDFEE Electrica Banat) s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 1.386,34 de lei, restul de 12.050,37 de lei fiind reţinut drept prejudiciu la SISEE Electrica Banat SA care, până la terminarea urmăririi penale în cauză, nu a comunicat dacă se constituie parte civilă în cauză.
În vederea asigurării recuperării prejudiciului, în cauză au fost luate măsuri asiguratorii prin indisponibilizarea unor imobile aparţinând inculpaţilor sau prin obligarea acestora de a consemna la CEC, la dispoziţia instanţei, contravaloarea bunurilor şi serviciilor primite ca mită.
Totodată, prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus şi disjungerea cauzei faţă de Milea Livius Ioan şi Şalvari Ion sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, în legătură cu atribuirea şi derularea contractelor încheiate o altă firmă privată cu unităţile din cadrul SC Electrica SA şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara.
Milea Livius Ioan, Erimescu Gheroghe, Boc Sorin şi Crudu Iulia Anca au mai fost trimişi în judecată, în 8 august 2005, în dosarul cunoscut sub numele de "Electrica Banat", dosar din care s-a disjuns prezenta cauză.
Cel de-al doilea dosar Electrica a fost înaintat Tribunalului Timiş.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.