CAB: Reducerea salariului Mioarei Mantale în urma retrogradării este modică
Instanţa a stabilit că, în cererea de suspendare a HG de înlocuire din funcţia de prefect, Mioara Mantale trebuia să facă dovada că, prin reducerea implicită a salariului, a suferit o pagubă iminentă.
"Deşi s-a depus o adresă din care rezultă o diferenţă de salariu, în urma adoptării hotărârii guvernamentale a cărei suspendare se solicită, respectiva diferenţă de salariu este modică şi nu poate constitui o pagubă iminentă, aceasta putând fi recuperată ulterior, în eventualitatea admiterii cererii de anulare a actului administrativ", se arată în motivarea Curţii de Apel Bucureşti care, în 26 septembrie, a respins cererea Mioarei Mantale de suspendare a hotărârii privind înlocuirea sa din funcţia de prefect.
În instanţă, s-a făcut dovada că salariul de bază al prefectului era de 4.041 lei pe lună. Mioara Mantale a declarat instanţei de judecată că prin decizia Guvernului i se aduce un prejudiciu pe mai multe planuri, atât financiar – salariul de subprefect fiind mai mic cu aproximativ o mie de lei, cât şi de imagine, deoarece pe parcursul carierei sale nu a avut sancţiuni sau mustrări şi putea face o frumoasă carieră în domeniu.
Totodată, în motivarea Curţii de Apel se arată că "reclamanta trebuia să facă dovada cazului bine justificat şi a condiţiei prevenirii unei pagube iminente, ca prejudiciu material viitor, dar previzibil cu evidenţă sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice ori a unui serviciu public". "Cu privire la condiţia unei pagube iminente, Curtea reţine că reclamanta ar fi trebuit să demonstreze că paguba suferită este de natură financiară şi nu morală", explică instanţa.
Sentinţa Curţii de Apel Bucureşti poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
În 28 august, Mioara Mantale a fost înlocuită din funcţia de prefect al Capitalei, după doi ani şi jumătate de mandat. Aceasta a preluat postul de subprefect, în locul său fiind numit ca prefect Cătălin Deaconescu, unul dintre subprefecţi.
La scurt timp după aceea, Mioara Mantale a criticat hotărârea de înlocuire a sa din funcţie, anunţând că o va ataca în instanţă şi apreciind că această măsură este nelegală, netemeinică şi reprezintă un abuz şi un exces de putere din partea Executivului.