- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Fostul vicepreşedinte al CNVM, trimis în judecată în dosarul Rompetrol
Fostul vicepreşedinte al Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare Irina Mihaela Popovici a fost trimisă în judecată de către procurorii DIICOT, în dosarul Rompetrol, pentru fals intelectual, favorizarea infractorului şi aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat.
Fostul vicepreşedinte al CNVM, trimis în judecată în dosarul Rompetrol
"Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT)) au finalizat urmărirea penală şi au dispus trimiterea în judecată a inculpatei Popovici Irina Mihaela, fost vicepreşedinte al Comisiei Naţionale de Valori Mobiliare, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, favorizarea infractorului şi aderare şi sprijinire sub orice formă a unui grup infracţional organizat, fapte aflate în concurs real", se arată într-un comunicat al Parchetului instanţei supreme remis, joi, agenţiei MEDIAFAX.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
-
MApN: în judeţul Tulcea a fost detectată o ţintă aeriană de mici dimensiuni
-
Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri
Actele de urmărire penală faţă de Irina Mihaela Popovici au fost efectuate într-o cauză desprinsă din dosarul Rompetrol (dosarul111/D/P/2006), în care au fost trimişi în judecată 12 inculpaţi în legătură cu tranzacţionarea la Bursa de Valori Bucureşti a unor acţiuni emise de SC Rompetrol Rafinare SA Constanţa.
În urma cercetării, procurorii DIICOT au stabilit că "între faptele reţinute în sarcina inculpatei Irina Mihaela Popovici şi cele reţinute şi descrise prin rechizitoriul din 7 septembrie 2006 (dosarul nr.111/D/P/2006) există cauzele de conexitate prevăzute de art. 34 lit.c şi d din Codul de procedură penală". Astfel, procurorii DIICOT au solicitat reunirea cauzelor "în vederea unei bune înfăptuiri a justiţiei, considerând necesar ca toate infracţiunile şi toţi participanţii să fie judecaţi în acelaşi timp, de aceeaşi instanţă".
Din probele administrate a rezultat că, în cursul anului 2004, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare a făcut mai multe verificări în legătură cu operaţiunile bursiere cu acţiuni ale Rompetrol Rafinare Constanţa (RRC) efectuate în perioada 7-15 aprilie 2004, verificări concretizate într-o serie de "Note" ce au fost prezentate Plenului Comisiei.
"În cadrul acestor «Note» s-au reţinut mai multe fapte de natură contravenţională şi au rezultat indicii temeinice de săvârşire a unor infracţiuni cu privire la piaţa de capital sau de natură economică, fiind făcute propuneri de sesizare a organelor abilitate, inclusiv a celor de urmărire penală", precizează Parchetul instanţei supreme.
Comisia Naţională de Valori Mobiliare a fost sesizată în mai multe rânduri de către reprezentanţi ai Bursei de Valori Bucureşti în legătură cu operaţiunile cu caracter manipulativ şi fraudulos cu acţiuni RRC desfăşurate în perioada 7-20 aprilie 2004 de către grupul de interese asociat Rompetrol, fiind semnalate şi reţinându-se încălcări grave ale legislaţiei aplicabile pieţei de capital, inclusiv săvârşirea unor infracţiuni specifice acestei legislaţii, de manipulare a pieţei de capital, făcându-se în acest sens, propunerea de transmitere a întregului material către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO