Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Hunedoara, subinspectorul Bogdan Niţu, anchetatorii fac portretele-robot ale bărbatului şi femeii în baza imaginilor înregistrate de camera de supraveghere, dar şi a probelor şi declaraţiilor luate din timpul cercetărilor.
"S-au făcut mai multe filtre de poliţie în special la intrarea şi la ieşirea din municipiul Hunedoara, dar şi în alte zone din judeţ, iar poliţiştii opresc maşinile şi stau de vorbă cu persoanele încercând să-i găsească pe suspecţi. După ce portretele-robot vor fi gata, echipajele din filtre vor avea asupra lor aceste portrete- robot şi vor şti care sunt semnalmentele suspecţilor", a mai spus Bogdan Niţu.
Potrivit acestuia, deja s-a format un cerc de suspecţi, şi sunt luate declaraţii de la zeci de persoane care au fost în zonă în momentul producerii jafului.
Jaful armat a avut loc luni dimineaţă, la o casă de amanet din centrul municipiului Hunedoara. Casiera unităţii, care era singură în momentul comiterii jafului, a fost împuşcată în cap.