- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Gigi Becali a câştigat procesul cu AVAS în cazul Avicola Iaşi
Curtea de Apel Bucureşti a admis contestaţia lui Gigi Becali la decizia prin care fusese obligat de instanţa inferioară la plata unei penalităţi de 88.000 de euro către AVAS, pentru neîndeplinirea unor obligaţii privind investiţiile de mediu la firma Avicola Iaşi
Gigi Becali a câştigat procesul cu AVAS în cazul Avicola Iaşi (Imagine: Mediafax Foto)
Instanţa Curţii de Apel Bucureşti a decis, în 21 aprilie, schimbarea sentinţei primei instanţe şi a obligat Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) să-i plătească cheltuieli de judecată în valoare de 3.138 de lei lui Gigi Becali.
Această sentinţă poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Jutiţie.
În noiembrie anul trecut, magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis ca Gigi Becali să plătească penalităţi de 88.000 de euro către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, pentru neîndeplinirea unor obligaţii privind investiţiile de mediu la firma Avicola Iaşi.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
-
MApN: în judeţul Tulcea a fost detectată o ţintă aeriană de mici dimensiuni
-
Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri
Firma Avicola Iaşi a făcut cerere, la sfârşitul lunii noiembrie 2006, de a fi parte în procesul comercial în care Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a cerut acţionarului majoritar al societăţii ieşene, Gigi Becali, să plătească penalităţi de 87.000 de euro pentru neîndeplinirea unor obligaţii privind investiţiile de mediu.
AVAS a solicitat instanţei Tribunalului Bucureşti ca acţionarul majoritar al firmei Avicola Iaşi, Gigi Becali, să achite penalităţi şi pentru întârzierea cu care a prezentat documentaţia referitoare la investiţiile realizate la ferma din Iaşi.
Becali a preluat firma din Iaşi de la societatea Koala Senior SRL Comăneşti (judeţul Bacău), printr-un contract prin care s-a angajat să continue programul de investiţii de aproximativ 4,2 milioane de euro, dintre care 1,4 milioane euro pentru protecţia mediului şi aproape 2,7 milioane euro pentru dezvoltarea activităţii.
Apărătorul lui Becali, Cătălin Ciubotea, declara că o parte dintre obligaţiile investiţionale convenite, în 2002, cu fostul proprietar şi preluate de Becali nu mai corespund normelor europene şi de aceea acele clauze nu mai pot fi îndeplinite.
Avocatul susţinea că autorizaţiile primite de la Agenţia de Protecţie a Mediului Iaşi privind programul de investiţii până în 2009 au fost transmise AVAS la sfârşitul anului trecut.
Gigi Becali are o participaţie de 85 la sută la capitalul social al Avicola Iaşi, ceilalţi acţionari semnificativi fiind Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului, care controlează 9,5 la sută din titluri şi SIF Moldova, cu 3,37 la sută.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO