Spania: Cinci români arestaţi pentru un jaf comis într-un magazin de bijuterii
Potrivit proprietarei magazinului, incidentul a avut loc sâmbătă, după ce un cuplu a intrat în magazin, cu intenţia de a achiziţiona mai multe bijuterii. "Au început să atingă vitrina, iar când le-am spus că nu au voie, au devenit violenţi", a declarat Maria Teresa Garcia.
"Ne-au luat de păr pe mine şi pe soţul meu şi ne-au lovit", a adăugat ea. În final, au rupt mânerul uşii în încercarea de a o deschide, sustrăgând "mai multe ceasuri şi brăţări", cu o valoare de 9.000 de euro.
Cele cinci persoane implicate au fugit cu un vehicul al cărui număr de înmatriculare a fost reţinut de o vecină, care i-a surprins fugind. "Am anunţat Garda Civilă şi au acţionat foarte rapid", a precizat proprietara care, în cei 38 de ani ai săi de experienţă în comerţ, nu s-a mai confruntat cu astfel de cazuri.
Cei cinci români au fost arestaţi la doar trei ore de la producerea incidentului, în apropiere de localitatea La Virgen del Camino.