- Home
- Justiţie
- BUCUREŞTI, (16.09.2024, 14:57)
- Cosmin Pirv
ÎCCJ: Delapidarea în variantă atenuată nu poate fi încadrată ca infracţiune contra patrimoniului
Infracţiunea de delapidare în variantă atenuată nu poate fi încadrată în noţiunea de infracţiune contra patrimoniului, a decis luni Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).
Urmărește
293 afișări
ÎCCJ: Delapidarea în variantă atenuată nu poate fi încadrată ca infracţiune contra patrimoniului
„Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 152 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală raportat la art. 139 alin. (2) din Codul de procedură penală stabileşte că infracţiunea de delapidare prevăzută de art. 295 alin. (1) cu aplicarea art. 308 alin. (1) din Codul penal nu poate fi încadrată în noţiunea de infracţiune contra patrimoniului. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 septembrie 2024”, potrivit site-ului instanţei supreme.
Procurorul general al României a sesizat ÎCCJ cu un recurs în interesul legii ca urmare a constatării practicii neunitare a instanţelor judecătoreşti, vizând următoarea problemă de drept: “Dacă infracţiunea de delapidare în formă atenuată, prevăzută de art. 295, alin. (1), raportat la art. 308, alin. (1), din Codul penal poate fi încadrată în noţiunea de infracţiune contra patrimoniului la care se referă art. 139, alin. (2) şi art. 152, alin. (1), lit. a) din Codul de procedură penală”.
Problema a apărut în cauzele având ca obiect infracţiunea de delapidare în varianta atenuată raportat la art. 308 din Codul penal („săvârşită de către sau în legătură cu persoanele care exercită, permanent ori temporar, cu sau fără o remuneraţie, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice prevăzute la art. 175 alin. (2) ori în cadrul oricărei persoane juridice”), în care procurorul a solicitat judecătorului de drepturi şi libertăţi dispunerea unor măsuri de supraveghere tehnică sau autorizarea prealabilă a obţinerii datelor de trafic şi localizare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Potrivit procurorului general, în urma examinării jurisprudenţei actuale în materie a reieşit că nu există un punct de vedere unitar cu privire la includerea infracţiunii de delapidare în varianta atenuată, prevăzută de art. 295, alin. (1), raportat la art. 308 din Codul penal, în categoria infracţiunilor contra patrimoniului, menţionată expres de către legiuitor printre cele pentru care se poate dispune emiterea unui mandat de supraveghere tehnică sau autorizarea prealabilă a obţinerii datelor de trafic şi localizare prelucrate de către furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice ori furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului.
„Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti. Decizia se pronunţă numai în interesul legii şi nu are efecte asupra hotărârilor judecătoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia părţilor din acele procese”, arată ÎCCJ.
Decizia se publică în Monitorul Oficial al României, iar dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Un director general în Ministerul Agriculturii a fost inculpat că a vândut plase de pescuit către diverse persoane care deţin ferme de pescuit
Citește și: Notar din Oradea acuzat că a încercat să dea averea unei femei ucise chiar suspectului de crimă
Citește și: Alfred Bulai, plasat în arest la domiciliu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe