Imobilul în care funcţionează Clinica Otopeni "Ana Aslan", revendicat

Primul din lume, Institutul de Gerontologie şi Geriatrie a fost fondat în anul 1952 prin Hotărâre a Consiliului de Miniştri şi a devenit Institut Naţional în 1974, iar în anul 1992, i s-a atribuit numele de Ana Aslan. Încă de la înfiintare, până în anul 1988, institutul a fost condus de academician profesor doctor Ana Aslan, având ca obiect de activitate asistenţa medicală geriatrică, cercetarea şi gerontologia socială.

În 1949, imobilul a fost preluat abuziv, fără titlu, de către stat.

Procesul de revendicare a început în iunie 2003, când reclamanţii - Ileana şi Ivan Boer şi Cornelia Dima - au făcut cerere "să le fie lăsate în deplină proprietate şi paşnică posesie terenul în suprafaţă de şase hectare şi construcţia aflată pe el, terenul fiind situat în Otopeni, Şoseaua Bucureşti - Ploieşti nr. 307, Ilfov".

Cei trei au chemat în judecată Institutul Naţional de Gerontologie şi Geriatrie "Ana Aslan", Ministerul Sănătăţii, RAAPPS, Consiliul local Otopeni şi Ministerul Finanţelor.

Pentru a-şi demonstra temeinicia acţiunii, reclamanţii au făcut dovada cu titluri de moştenitor şi cu un contract de vânzare - cumpărare.

Potrivit contractului de vânzare- cumpărare, Constantin Tomazin a înstrăinat terenul lui Ganca Dima, Slavca Neicev şi Alexandru Savu. Potrivit certificatelor de moştenitor, Dima şi Boer au ajuns legatari universali (moştenitori au unei averi disponibile) ai lui Cerna Lujerdan, la rândul său, legatară universală a lui Alexandru Savu.

În 11 octombrie 2004, Tribunalul Bucureşti a respins acţiunea ca neîntemeiată. Totodată, magistraţii au respins excepţia lipsei capacităţii procesuale active a Corneliei Dima, precum şi a Ilenei şi a lui Ivan Boer. Judecătorii au stabilit atunci că Institutul "Ana Aslan" poate fi parte în proces, ei respingând excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive a instituţiei.

Dima şi Boer au atacat sentinţa cu apel. La Curtea de Apel, în proces au intervenit Alexandru Engler şi Eliana Eliza Tripon Maxim, aceştia susţinând, la rândul lor, că sunt proprietari ai imobilului revendicat, în calitate de moştenitori ai lui Alexandru Savu, Ganca Dima şi Slavca Neicev.

În paralel, Engler şi Maxim au ceut la Judecătoria sectorului 2 anularea titlului de moştenitor al soţilor Boer. Instanţa a admis acţiunea şi a dispus anularea certificatelor de moştenitor ale soţilor Boer. În urma deciziei Judecătoriei sectorului 2, Engler şi Maxim şi-au însuşit notifciarea depusă de moştenitorii aparenţi Ileana şi Ivan Boer.

În 1 noiembrie 2005, Curtea de Apel Bucureşti a constatat retragerea apelului de către Cornelia Dima şi soţii Boer. Totodată, magistraţii au respins apelul declarat de cei doi intervenienţi Engler şi Maxim.

Cei doi au făcut recurs la această decizie, dosarul ajungând astfel, la Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.